Skip to main content

Discovery Networks o numește pe Anca Amariei senior PR pentru Europa de Sud-Est. Corina Potârniche, avansată

 

Anca AmarieiDiscovery Networks Europa Centrală şi de Est, Orientul Mijlociu şi Africa (CEEMEA), parte a Discovery Communications, anunță numirea Ancăi Amariei în funcția de Senior PR Specialist pentru Europa de Sud-Est.

Publicitate

Aceasta o înlocuieşte pe Corina Potârniche, care şi-a extins responsabilităţile, fiind promovată în funcția de Corporate Communications Manager pentru Discovery Networks Europa Centrală & de Est, Orientul Mijlociu şi Africa.

Cu o experiență de peste 6 ani în domeniul relaţiilor publice în industriile farma, IT&C şi telecom, Anca va coordona de la București activitățile de comunicare ale Discovery, concentrându-se pe promovarea programelor TV în 10 ţări din Europa de Sud-Est, printre care România, Bulgaria, Serbia, Slovenia şi Croaţia.

Ea va face parte din echipa responsabilă de gestionarea canalelor Discovery, raportându-i direct Adei Roseti, Channel Director SEE, Discovery Networks CEEMEA.

Despre Anca Amariei

Înainte de a se alătura echipei Discovery Networks, Anca Amariei(26) a lucrat peste 3 ani în cadrul grupului de companii Cosmote România, ca Senior Media Relations & External Communications Coordinator. În această poziție, ea a fost responsabilă de coordonarea şi implementarea activităților de media relations și comunicare externă, inclusiv a celor de social media şi organizare de evenimente. Anterior, în urma câștigării Olimpiadelor Comunicării ediția 2009, a făcut parte din echipa de Marketing şi PR a Kaspersky Lab România.

Amariei a absolvit Facultatea de Litere, specializarea Comunicare şi Relaţii Publice, din cadrul Universităţii din Bucureşti. Are două diplome de master în PR acordate de Université Catholique de Louvain din Belgia, respectiv Universitatea din Bucureşti, precum şi o diplomă din partea Chartered Institute of Public Relations.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • Nu va mai invartiti in jurul ei, Andrei si Alex, ca nu sunteti de nasul ei ... :)
    Va da papucii de nu va vedeti :)

    Mie mi se pare important altceva : e la polul opus ca personalitate fata de tocilara Ioana Petrescu si va izbandi in toate directiile...
    Bravo Anca, te-am vazut la Louvain, cel mai grozav oras studentesc din Europa si erai cea mai frumoasa acolo...
    Atentie la toti "rechinasii" ce iti dau tarcoale si plesneste-i pe nesimtiti si misogini...
  • Poți fi foarte smart și să meriți o poziție de senior chiar și atunci când ești foarte tânăr. Calitatea muncii și înclinația către un anumit domeniu nu țin de vârstă. Vârsta, fără muncă, nu te face mai bine, iar pe Anca, sigur că tinerețea a ajutat-o să învețe.

Trimite un comentariu