Skip to main content

Echipele de distribuție ale Discovery și Eurosport fuzionează în regiunea CEEMEA

 

Discovery distributieDiscovery Networks Europa Centrală & de Est, Orientul Mijlociu şi Africa (CEEMEA), parte a Discovery Communications, anunță fuziunea echipelor de distribuție ale Discovery și Eurosport în regiunea Europa Centrală și de Est, Orientul Mijlociu și Africa.

Publicitate

Noua echipă va fi responsabilă de distribuția unui portofoliu integrat de 22 canale, sub coordonarea Oxanei Yanushkovskaya, VP Distribution, Discovery Networks CEEMEA.

Portofoliul de canale include televiziuni de documentare, de lifestyle și de sport, precum Eurosport, Discovery Channel, TLC, televiziunea globală de divertisment pentru femei, respectiv ID Xtra, un canal cu programe de mister și dramă, dedicat femeilor.

“Programele sportive sunt cea mai captivantă formă de divertisment factual și vin ca o completare a ceea ce Discovery le oferă deja cu succes telespectatorilor de aproape 30 de ani. Alăturând aceste branduri extraordinare, echipele și ambiția acestora, putem genera valoare sporită atât pentru partenerii de distribuție, cât și pentru clienții de publicitate, telespectatorii și acționarii noștri. Iar acest lucru este acum posibil oferindu-le un portofoliu integrat", a declarat Oxana Yanushkovskaya, VP Distribution, Discovery Networks CEEMEA.

Agenții responsabili de distribuția canalului Eurosport vor fi coordonați în continuare de către Benjamin Deshayes, care preia funcția de Deputy Distribution Strategy Director CEEMEA în cadrul Discovery, raportându-i Oxanei Yanushkovskaya.

Deshayes lucrează în cadrul Eurosport din 1998, coordonând activitățile de distribuţie de pe piețele din Europa Centrală și de Est. Acesta a fost responsabil de mai multe proiecte importante de dezvoltare, precum localizarea canalelor în diverse țări din regiune.

În ultimele săptămâni, a 25-a ediție a Turului Franţei transmisă în direct de Eurosport a fost urmărită de peste 50 de milioane de telespectatori, înregistrând un record de 350 de ore de emisie pe Eurosport și Eurosport 2, din care peste 90 de ore au fost transmise în direct, în format HD. Tot în acest an, cea mai cunoscută cursă de ciclism din lume a avut cele mai mari cote de audiență înregistrate vreodată în Polonia.

În același timp, Discovery Networks International a anunțat cel mai prolific trimestru din istoria companiei.

În contextul unor audiențe record și înregistrând o creștere semnificativă în mediul online la nivel internațional, DNI a ajuns în casele a 621 de milioane de telespectatori la nivel mondial (+3% față de anul anterior, în aceeași perioadă), în al doilea trimestru al lui 2014. DNI continuă să crească exponențial în al 25-lea an de la înființare, marcând cel mai ridicat nivel mediu de audiență din istoria sa (+9% față de anul anterior, în aceeași perioadă). În mediul online a înregistrat o creștere de 45% a traficului pe website-urile proprii, în timp ce paginile de social media au crescut cu 250%, față de anul precedent.

 

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu