Skip to main content

AUDIENȚE. Cusurgiii lui Mihai Găinușă și Cârcotașii lui Șerban Huidu, în aceeași seară. Cronica i-a săltat pe Cusurgii. Cum s-au descurcat

 

Ioana Petric si Alex Bogdan

Publicitate

Mihai Găinușă și Kodruț Kegheș, acum Cusurgii, au fost aseară pe post imediat cupă noii Cârcotași, emisiunea produsă de Șerban Huidu. Cum s-a descurcat fiecare?

Datele de audiență arată că alăturarea celor două programe a menținut ratingul Prima TV la un nivel apropiat, iar Cusurgiii au avut un rating mai bun decât în primele zile.
Fără Cronica Cârcotașilor înainte, Cusurgiii lui Găinușă aveau audiențe ceva mai scăzute (ratingul programului anterior era mai jos).
Plasat imediat după Cronică, programul lui Găinușă a avut o audiență mai bună, fapt datorat ratingului mai mare al Cronicii, dar și specificului asemănător al celor două emisiuni.

Cronica cârcotașilor a fost difuzată între 20.30 și 22.30. Au urmat Cusurgiii, între 22.30 și 23.00.

Paginademedia.ro vă prezintă datele de audiență de ieri, 24 septembrie, prima zi și cu Cârcotași, și cu Cusurgii:

NAȚIONAL.
Cronica cârcotașilor a fost urmărită, în intervalul de difuzare, de 443.000 de telespectatori pe minut (2,4 rating și aproape 5 cotă de piață). A pornit de la o audiență de 205.000 de români pe minut (1,1 rating), cât a avut programul de dinainte, Cireașa de pe tort.

Imediat după Cronică, Cusurgiii Mihai Găinușă și Codruț Kegheș au atras 340.000 de români pe minut (1,8 rating și cotă de piață cinci).
Ca o comparație, luni și marți, fără Cârcotași înainte, Cusurgiii erau urmăriți de 200.000-230.000 de români pe minut.

URBAN.
Și la orașe, Cusurgiii au avut rezultate mai bune cu Cronica înainte. Astfel, Cronica de ieri a avut o medie de 255.000 de telespectatori pe minut la orașe (2,5 rating și 5,2 market share). Cronica "pornea" de la 0,8 rating (79.000 de persoane), audiența Cireșei.
Cusurgiii au fost urmăriți de 218.000 de orășeni pe minut (2,2 rating, 5,3 share). Luni și marți, media Cusurgiilor la orașe era de 120-130.000 de telespectatori.

COMERCIAL.
Pe segmentul 18-49 de ani, Cronica cârcotașilor a avut o medie de 135.000 de telespectatori pe minut. Cusurgiii au avut pe acest segment 126.000 de persoane. Ambele au avut aproape aceeași cotă de piață (6,7 la Cronică, 6,8 la Cusurgii).

Din punct de vedere al locului în clasamentele de audiență, pe segmentul național și la orașe, Cronica cârcotașilor și Cusurgiii au fost pe poziții asemănătoare: locurile 5-7. Pe comercial, Cronica a fost pe locul trei pe intervalul de difuzare, iar Cusurgiii, pe locul cinci.

Citește și:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • Cine naiba se mai uita la aceasta emisiune prafuita, cu clisee verbale si replici de acum 20 de ani? Miercuri iau bataie si de la SRC (Antena 1) si de la Kidsing (Kanal D), desi niciuna din ele nu e prea grozava, dar decat sa te uiti la unii care fac misto de faptul ca sunt altii la puscarie, in timp ce seful lor Burci vindea copii la negru in anii '90 si e liber acum bine-mersi... Astia sunt lupii moralisti ai televiziunilor? Pe faras cu ei...
  • bine ai venit Serban Huidu, felicitarile mele si-ti doresc multa sanatate si bafta cu emisiunea, nu baga in seama toate hahalerele astea de doi lei care te jignesc mereu.
  • @Mircea: Telespectatori mai putin instruiti? Cred ca confunzi Prima TV cu Antena 3 sau OTV. Daca s-ar face niste studii, ar reiesi ca telespectatorii Cronicii/Cusurgiilor sunt mai inteligenti si mai informati decat cei care se uita la alte emisiuni.
  • Aceste emisiuni produc bani de pe urma telespectatorilor mai putin instruiti. Acestaeste adevarul. Vorba aceea care deranjeaza " e multi si e prosti". Dixit.
  • Cine sa se mai uite si la emisiunile astea invechite? De 20 de ani stim doar carcotasii, schimb de mame, teo, mircea badea etc. Li s-a dus vremea de mult timp dar ei tot continua. Oare pana cand?

Trimite un comentariu