Skip to main content

Gala Superscrieri: jurnaliști de la Adevărul, Gândul și Rise Project, printre câștigători

 

SuperscrieriZiaristul „Adevărul” Cristian Delcea, jurnalista de la „Gândul” Anca Simina și Lina Vdovîi, de la Casa Jurnalistului, se numără printre câștigătorii celei de-a patra ediții a concursului de scriitură de presă Superscrieri.

Publicitate

Superscrierea anului s-a împărţit la doi autori de non-ficţiune anul acesta: Luiza Vasiliu şi Radu Ciorniciuc.

Câştigătorii Superscrierilor au fost anunţați în cadrul Galei de Premiere, care a avut loc aseară, în București.

În finală au intrat cele mai bune 25 de materiale de non-ficţiune, nominalizate la cele 5 categorii: opinie, eseu, portret, reportaj,şi fotojurnalism, potrivit Adevarul.ro.

Jurnalistul „Adevărul Cristian Delcea a câştigat premiul Superscrieri la categoria Eseu cu textul „Amurgul secolului Beligan”, publicat pe blogul său de pe adevarul.ro.

  • Locul II a fost adjudecat de Gruia Bădescu, autorul eseului „Război şi pace. Pe drumul lui Franz Ferdinand, la o sută de ani de la scânteia Primului Război Mondial”, iar locul III i-a revenit Oanei Sandu pentru „Colecţia de alegeri”.
  • Dintre nominalizaţii la această secţiune au făcut parte şi Andrei Crăciun cu textul „Jurnalism. Eseu despre deşertăciune” şi Cristian Lupşa cu „Perfuzii”.

La categoria Opinie a câştigat jurnalista de la „GândulAnca Simina cu editorialul „Ţara din capul lor”, cea care a fost înscrisă şi cu un al doilea text „Rabdă, ascultă şi taci!”.

  • Locul II i-a revenit Victoriei Stoiciu pentru „Săracii, vinovaţi din oficiu?”, iar Viorel Ilişoi a primit premiul III pentru „Lăsaţi copiii să fugă de-acasă!”.

Superscrierea din categoria Portret i-a revenit Sintiei Radu cu „Dincolo de ceaţă”.

  • Vlad Odobescu şi „Împăratul din Năvodari” au primit premiul II, iar locul III a fost revendicat de Vlad Ursulean cu „Visul lui Rodion”.
  • Celelalte nominalizări i-au inclus pe: Oana Moisil cu „Un boschetar cuminte” şi pe Ştefan Mako cu „Am fost smardoaică”.

Cel mai super-scris reportaj a fost desemnat materialul „Transnistria. Republica torturii” semnat de Lina Vdovîi (Casa Jurnalistului).

  • Povestea lui Radu Ciorniciuc despre „Bruce Lee, Regele Canalelor” a primit locul II, iar „Mândrie şi Beton. Povestea de succes a celor plecaţi la muncă în străinătate” de Ioana Călinescu a ocupat locul III.

La categoria Fotojurnalism, „Young Mothers” al Ioanei Cîrlig a triumfat.

  • Pe locul doi a fost proiectul „România îmbătrâneşte” al cuplului de jurnalişti Laurenţiu Diaconu-Colintineanu şi Ioana Moldovan, iar „Aruncă-ţi ţigara!” de Egyed Ufó Zoltán a luat premiul III.

Premiul special al juriului a fost acordat către „Rise Project”, după cum a anunţat jurnalistul Teo Tiţă, parte din juriul Superscrieri.

Superscrierea anului s-a împărţit la doi autori de non-ficţiune anul acesta: Luiza Vasiliu şi Radu Ciorniciuc.

La această ediţie s-au înscris 395 de materiale de jurnalism, iar Superjuriul a fost format din 17 membri:

Mona Dîrţu (preşedintele juriului), Andrei Pungovschi, Ani Sandu, Cătălin Tolontan, Cristian Movilă, Dan Duca, Daniel Mihăilescu, Liviu Iolu, Gabriel Dobre, Luca Niculescu, Marius Chivu, Mihnea Măruţă, Paul Radu, Simona Tache, Teodor Tiţă, Vlad Mixich (ex-preşedinte al juriului Superscrieri la ediţiile a doua şi a treia) şi Vlad Petreanu (ex-preşedinte al juriului Superscrieri la prima ediţie).

Premiile Superscrieri este o competiţie care promovează jurnalismul narativ şi scriitura creativă despre oameni, evenimente şi momente reale, ca moduri de exprimare a puterii cuvintelor de a influenţa în bine relaţiile dintre oameni, de a genera schimbări de atitudini, cutume, norme.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu