Skip to main content

AUDIENȚE. Câți români s-au uitat la Hobbitul de pe Pro TV. Next Star, mai aproape de film pe național și pe urban, dar departe pe comercial

 

HOBBITUL
Pro TV a difuzat prima parte a trilogiei Hobbitul la scurt timp după ce a treia parte a producției, Bătălia celor cinci oștiri, a fost lansată pe marile ecrane

Publicitate

AUDIENȚE. Hobbitul: O călătorie neașteptată, filmul serii de Crăciun de pe Pro TV, a ținut postul pe prima poziție în clasamentele de audiență. Pe Antena 1, Next Star a avut cifre bune la nivel național și în mediul urban. Pe segmentul comercial, Hobbitul a avut o audiență dublă în comparație cu Antena 1.

Superproducția lui Peter Jackson a ținut în fața televizoarelor 1,7 milioane de români în fiecare minut. Hobbitul a fost însă departe de filmul lunii decembrie de până acum: Singur Acasă care, la a noua difuzare în zece ani, s-a apropiat de trei milioane de români pe minut în urmă cu câteva săptămâni.

Paginademedia.ro vă prezintă audiențele filmului Hobbitul:

NAȚIONAL. La nivelul întregii țări, 1,75 milioane de români s-au uitat la filmul de pe Pro TV, care s-a terminat aproape de miezul nopții. Le locul doi, Next Star, de pe Antena 1, a avut o medie de 1,54 mlioane de români pe minut.

URBAN. La orașe, Hobbitul a fost urmărit de 960.000 de telespectatori pe minut. Și pe acest target, Antena 1 s-a apropiat de Pro TV pe intervalul de intersecție: 845.000 de telespectatori medie.

COMERCIAL. Pe segmentul 18-49 de ani, Hobbitul și-a lăsat în urmă competitorii de pe intervalul orar, cu audiențe duble față de următorul clasat. Astfel, la Hobbitul s-au uitat, în fiecare minut, 645.000 de telespectatori din segmentul comercial, față de 326.000 la emisiunea prezentată de Dan Negru pe Antena 1.

Audiența posturilor TV de joi, 25 decembrie, pe intervalul de difuzare al filmului Hobbit: O călătorie neașteptată, la nivel NAȚIONAL

  NATIONAL   Nr. persoane   Rtg%   Share%  
1 Pro TV 1.747.000 9.4 19.4
2 Antena 1 1.537.000 8.3 17.1
3 Kanal D 695.000 3.8 7.7
4 Etno TV 369.000 2 4.1
5 TVR 1 361.000 1.9 4

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deținătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piață: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audiența posturilor TV de joi, 25 decembrie, pe intervalul de difuzare al filmului Hobbit: O călătorie neașteptată, la nivel URBAN:

  URBAN   Nr. persoane   Rtg%   Share%  
1 Pro TV 958.000 9.5 20.4
2 Antena 1 845.000 8.4 18
3 Kanal D 372.000 3.7 7.9
4 Antena 3 224.000 2.2 4.8
5 Romania TV 211.000 2.1 4.5

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deținătorilor de televizoare de la oraș.
**Share/Cotă de piață: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audiența posturilor TV de joi, 25 decembrie, pe intervalul de difuzare al filmului Hobbit: O călătorie neașteptată, la nivel COMERCIAL:

  COMERCIAL   Nr. persoane   Rtg%   Share%  
1 Pro TV 645.000 12.9 31
2 Antena 1 326.000 6.5 15.6
3 Kanal D 114.000 2.3 5.5
4 Acasa TV 72.000 1.4 3.5
5 Prima TV 70.000 1.4 3.4

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • @Chuck: pentru cultura ta generala, The Hobbit a fost difuzat de PRO TV in Romania inaintea oricarui canal TV din America. Si PRO TV nu e canal special de filme sa difuzeze filme inainte de HBO, daca vrei filme inainte de HBO uita-te pe Digi Film, e si mai ieftin decat HBO.
  • Astia nu se uita de fapt la film, ci la sigla din coltul ecranului. Se numeste snobism si prostie in depozit. O sa ma uit la Pro cand or difuza filme inaintea HBO si cand or plati datoriile la stat. Adica never.
  • Iulia1, ce treaba are Felix aici, inteligento care esti? Putin imi pasa cine e patronul Antenelor, imi place Next Star si punct! Poate ne lamuresti si pe noi, astia care nu-l slugarim pe lituanian, cum poate Ponta sa acopere datoriile la stat? Peste tot in media se vorbeste de datoriile Pro, dar nicaieri de cele ale Antenelor. Cand vii cu dovezi mai vorbim. Hai pa, ca ti se raceste cozonacul baltic...
  • lumea se mai uita si pe altceva in afara de Protv sau Antena 1.
    revenind la Next Star...unii dintre noi suntem satui de behaiala si "emotii"(cu lacrimi la tv). Dan Begru face nu stiu cate emisiuni si la toate rage la fel. nu mai exista prezentatori in Romania?cred ca sunt o gramada de artisti la inceput de drum care merita o sansa.
    oricum ar fi mai buni decat Negru :)
  • Vezi ca pe 6 ianuarie trebuie sa-l astepti pe Felix la iesirea de la Rahova.
    Apropo si Antena are datorii mari la buget, doar ca le acopera tovarasul Ponta.
  • As dori si audientele din seara de ajun sau cele de aseara. cand Las Fierbinti s-a luptat cu X Factor(jumatate din emisiune)
  • Cum sa NU te uiti la Next Star?? E de departe cea mai buna emisiune de talent show la ora actuala, iar talentul acelor copii e evident! Filmele pro le-am vazut de mult la HBO (si fara reclame). Numai cineva care e pe statul de plata al lui Cesnavicius ar putea sa critice Next Star! Altfel, trebuie sa fii spalat bine de tot pe creieras sa vezi de exemplu, Singur Acasa de mii de ori doar fiindca e difuzat de Pro (Apropo, Pro-ul cand isi plateste datoriile la stat? Se dau mari si tari, dar cum ramane cu evaziunea fiscala?)
  • @Bastian: pai asta e stirea,de fapt...era absolut evident ca Hobbit va fi lider,nu surprinde pe nimeni... este,intr adevar surprinzator ca Next Star s a tinut asa de bine pe 2 targeturi.
  • cum sa te uiti la Next Star? orice film ar fi pus ProTv-ul ar fi batut porcaria aia de emisiune :)
    Dan Negru si tipetele lui isterice....
  • Filmul asta putea sparge recordui daca era dat de exemplu in weekend-ul acesta..Dar asta e...pentru ei e bine si asa

Trimite un comentariu