Skip to main content

Primul pas în demiterea lui Stelian Tănase: raportul TVR, aviz negativ în comisiile pentru finanţe

 
Primul pas în demiterea lui Stelian Tănase: raportul TVR, aviz negativ în comisiile pentru finanţe
Stelian Tanase

Comisiile reunite pentru buget, finanţe şi bănci ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au dat, marţi, un aviz negativ contului de execuţie bugetară al Societăţii Române de Televiziune (SRTv) pe anul 2014, cu 20 de voturi "pentru" şi două "abţineri" (UDMR), scrie Mediafax.

Astfel, potrivit preşedintelui Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor, Viorel Ştefan, avizul negativ va fi transmis Comisiilor reunite pentru cultură şi media ale Parlamentului, care urmează să stabilească data la care va fi convocată şedinţa comună.

Publicitate

Avizul negativ dat de Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci reprezintă primul pas privind demiterea lui Stelian Tănase din funcţia de preşedinte-director general al Societăţii Române de Televiziune (SRTv).

La şedinţa comună a Comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor şi Senatului au participat, din partea Societăţii Române de Televiziune (SRTv), Camelia Pătru, director al Departamentului Economic al SRTv, şi Liviu Nicolescu, director al Direcţiei Studiouri Centrale din TVR.

Întrebaţi cum a fost posibil să se ajungă la o pierdere financiară "uriaşă" în SRTv din cauza penalităţilor la eşalonări datorate ANAF, Camelia Pătru a spus: "Prima pierdere a eşalonării s-a petrecut în decembrie 2013, ca urmare a acestei pierderi s-a primit din partea ANAF o penalizare de 33,777 milioane de lei, care urma să fie scadentă pe data de 8 aprilie 2014. Suma asta de 33 de milioane trebuie să o punem în contrapartidă cu încasările pe care le are SRTv lunar, care sunt în jur de 25 şi 26 de milioane de lei, asta se rulează în fiecare lună prin contul SRTv. Asta înseamnă că, pentru a putea plăti această datorie, va însemna ca o lună şi jumătate să nu plăteşti nimic pentru a putea plăti această datorie", a spus Camelia Pătru.

Aceasta a subliniat că au existat o serie de negocieri cu cei de la ANAF în cursul lunii decembrie 2013, dar şi în luna ianuarie a anului 2014. "Mai mult decât atât, avem şi o acţiune în instanţă pe acest subiect, realizăm cât este de dramatică pentru SRTv această pierdere", a declarat directorul Departamentului Economic al SRTv. Ea a completat că, din cei 440 de milioane de lei, sumă ce reprezintă datoria fiscală, mai mult de 50% înseamnă penalizările. "Pot să vă spun că, în decursul anului trecut, s-au purtat discuţii şi la Ministerul Finanţelor, la ANAF, am fost şi la doamna ministru Petrescu, şi la alţi domni miniştri. Demersurile s-au făcut, foarte multe. Au fost şi demersuri scrise, întrevederi, cadrul legal este cel dat, care te limitează de la a stopa aceste penalizări", a mai spus Pătru.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • Demisia cât mai repede!!!! A făcut greșeli monumentale, nu a făcut nimic pentru îmbunătățirea programelor TVR
  • Sa taie salariile nesimtitilor de directori Parlamentul, de peste 200 de milioane de lei si a sefilor incompetenti de acolo. Cucoana Patru, intrebata fiind de salariu a spus ca e confidential. Pe banii publici, oricum soca lumea daca-l spunea. Niste lacomi!
  • Au revoir, Stelica! Ia-i pe Nistorescu, pe Dinescu, pe Mirunica, pe nesuferitul de Avram, ia-o si pe fundamentalista STroe-Brumariu si calatorie sprincenata! Spre DNA!
  • titlul ar fi sunat corect astfel" Primul pas spre PSD-izarea TVR", doar avem alegeri in anul urmator 2016, e neaparat necesar ca TVR sa faca propganda non-stop PSD, nu le ajung televiziunile de stiri(daca le poti nu mi televiziuni de stiri, din pacate).

Trimite un comentariu