Skip to main content

VIDEO. World Press Photo 2015 ajunge săptămâna asta la București

 
VIDEO. World Press Photo 2015 ajunge săptămâna asta la București
World Press Photo

World Press Photo, cea mai importantă expoziție mondială de fotojurnalism, vizitată de peste 3.5 milioane de oameni în fiecare an, ajunge pe 7 mai la Bucureşti. Expoziția va fi deschisă publicului între 8 și 29 mai, la Piața Universității.

Publicitate

5.692 de fotoreporteri și fotografi din 131 de țări au participat la ediția 2014 a competiției WPP, expoziția aducând publicului român selecția celor mai valoroase fotografii documentare din cele 97.912 imagini înscrise în concurs.

Ediția acestui an aduce și o nouă categorie, Long Term Projects, ce s-a dovedit foarte populară încă din faza înscrierilor, adunând 14.583 imagini.

Printre acestea se numără și Fotografia Anului 2014, semnată de danezul Mads Nissen.

Expoziția World Press Photo călătorește în peste 45 de țări ale lumii.

https://www.youtube.com/watch?v=eMHTanSaVs0

Expoziția este o inițiativă a World Press Photo Foundation, fondată în anul 1955, în Olanda, ce activează ca organizație independentă, non-profit, cu sediul în Amsterdam. Competiția a debutat în 1955.

Programul de vizitare al expoziției:

  • Luni până joi de la 11:00 la 21:00;
  • Vineri: în intervalul orar 11:00-22:00;
  • Sâmbată și duminică de la 10:00 la 22:00
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu