Skip to main content

Poziția The Economist, după ce publicația și-a schimbat proprietarul. Exor a înlocuit grupul Pearson și devine principalul acționar

 
Poziția The Economist, după ce publicația și-a schimbat proprietarul. Exor a înlocuit grupul Pearson și devine principalul acționar
The Economist

„O schimbare a proprietății este un eveniment important pentru orice ziar, chiar și pentru The Economist, a cărui independență editorială este absolută și este păzită cu înverșunare de patru administratori independenți”, scriu jurnaliștii publicației pe site, după schimbarea de acționariat.

Publicitate

Revista The Economist a trecut sub acționariatul principal al companiei Exor, după ce grupul britanic Pearson a vândut publicația, la care deținea 50% din acțiuni. Tranzacția s-a făcut pentru suma de 469 de milioane de lire sterline (663 de milioane de euro).

„O schimbare a proprietății este un eveniment important pentru orice ziar, chiar și pentru The Economist, a cărui independență editorială este absolută și este păzită cu înverșunare de patru administratori independenți. Suntem încrezători că această tranzacție, care este supusă aprobării acționarilor noștri și este doar a doua schimbare semnificativă de proprietate în istoria noastră de 172 de ani, va fi în beneficiul ziarului, dar și al cititorilor. (...) Într-o perioadă în care jurnalismul cu adevărat independent este prea rar întâlnit și adesea pus în pericol, noi încercăm să consolidăm abordarea noastră și, astfel, să ne îmbunătățim capacitatea de a ne servi cititorii în viitor”, se arată în mesajul postat pe site-ul www.economist.com.

Reprezentanții publicației vorbesc despre oportunitățile oferite de digitalizarea presei și a posibilităților pe care tehnologia mobilă și avântul social media le oferă pentru a satisface nevoile cititorilor. În comunicatul publicat pe platforma online, se precizează, de asemenea, că Pearson a decis să părăsească zona mass-media și să se orienteze către industria educației, în vreme ce Exor, care va deveni principalul acționar, susține fără rezerve proiectul de modernizare. Compania Exor este controlată de moștenitorul imperiului auto Fiat, John Elkann. 

"Prin creşterea investiţiilor în The Economist, suntem încântaţi să ne afirmăm rolul ca unul dintre acţionarii care au susţinut pe termen lung această companie, alături de familiile Cadbury, Layton, Rothschild şi Schroder şi de alţi investitori individuali stabili", a declarat John Elkann. 

The Economist are un tiraj de 1,6 milioane de exemplare, iar 75% dintre abonați plătesc pentru accesul digital la informațiile pe care le oferă revista. În ultimul an, publicația a lansat aplicația Espresso – prin care oferă zilnic o analiză realizată de jurnaliștii din echipa redacțională, dar și aplicația Global Business Review - o selecție a articolelor în limbile engleză și chineză. În plus, tot sub egida The Economist, a apărut serviciul Economist Films, sub forma unor scurte documentare video. (Alina-Elena Vasiliu)

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Trimite un comentariu