Skip to main content

AUDIENŢE. Las Fierbinţi, unul dintre cele mai urmărite episoade din istoria serialului, la concurenţă cu show-ul Am ceva să-ţi spun

 
las fierbinti
las fierbinti

AUDIENŢE. Las Fierbinţi a scos aseară audienţe peste media serialului. Emisiunea de pe Pro TV s-a bătut aseară cu noul show Am ceva să-ţi spun, de pe Antena 1, o producţie concentrată pe emoţie.

Publicitate

La nivelul întregii ţări şi la oraşe, cifrele au fost duble în comparaţie cu Kanal D şi Antena 1 (posturi aproape la egalitate. Pe targetul comercial (18-49 de ani), cifrele Las Fierbinţi au fost aproape de trei ori mai mari decât emisiunea de pe Antena 1.

Las Fierbinţi a beneficiat şi de o mică menţionare pe Antena 1. Adresându-se publicului din sală, Sonia Simionov, prezentatoarea emisiunii Am ceva să-ţi spun, de la Antena 1 a încercat o glumă în deschiderea programului, primul din acest sezon: "înseamnă că cel puţin 300 de oameni nu se uită la serialul Las Fierbinţi". Filmul, aici.

Paginademedia.ro prezintă în continuare audienţele posturilor TV pe intervalul Las Fierbinţi:

NAŢIONAL. La nivelul întregii ţări, peste două milioane de români s-au uitat la episodul de aseară din Las Fierbinţi. Audienţa Pro TV a fost dublă în comparaţie cu Kanal D şi Antena 1, posturi cu o audienţă aproape egală (doar 7.000 de români în plus a avut postul turcesc în faţa canalului Intact).

Vârf naţional Las Fierbinţi: 2.492.000 de telespectatori, la 21.34 (rating 13.5 şi 26,7 cotă de piaţă).

URBAN. La oraşe, Las Fierbinţi a fost urmărit de peste 1,1 milioane de telespectatori în fiecare minut. Şi pe acest target, Kanal D (cu serialul turcesc Un destin la răscruce) şi Antena 1 (cu Am ceva să-ţi spun), au fost la egalitate (acelaşi rating, doar o mică diferenţă în plus la numărul de persoane pentru Kanal D.

Vârf urban Las Fierbinţi: 1.426.000 de telespectatori, la 21.34 (rating 14.1 şi 29 cotă de piaţă).

COMERCIAL. Diferenţă mult mai mare între Pro TV şi Antena 1 pe targetul comercial. Un număr de aproape 700.000 de telespectatori între 18 şi 49 de ani pentru Las Fierbinţi, de aproape trei ori mai mulţi decât Am ceva să-ţi spun, de pe Antena 1 şi de patru ori mai mulţi decât serialul de pe Kanal D.

Vârf comercial Las Fierbinţi: 824.000 de telespectatori, la 21.51 (rating 16.3 şi 40 cotă de piaţă).

Audienţa posturilor TV joi, 1 octombrie, pe intervalul Las Fierbinţi (20.30 - 22.30), la nivel NAŢIONAL:

NATIONAL Nr. persoane Rtg% Share%
1 Pro TV 2.063.000 11.2 22.9
2 Kanal D 1.038.000 5.6 11.5
3 Antena 1 1.031.000 5.6 11.4
4 Antena 3 526.000 2.9 5.8
5 Romania TV 317.000 1.7 3.5

Audienţa posturilor TV joi, 1 octombrie, pe intervalul Las Fierbinţi (20.30 - 22.30), la nivel URBAN:

URBAN Nr. persoane Rtg% Share%
1 Pro TV 1.151.000 11.4 24.1
2 Kanal D 549.000 5.4 11.5
3 Antena 1 546.000 5.4 11.4
4 Antena 3 317.000 3.1 6.6
5 Romania TV 146.000 1.5 3.1

Audienţa posturilor TV joi, 1 octombrie, pe intervalul Las Fierbinţi (20.30 - 22.30), pe publicul COMERCIAL:

COMERCIAL Nr. persoane Rtg% Share%
1 Pro TV 692.000 13.7 33.5
2 Antena 1 250.000 5 12.1
3 Kanal D 155.000 3.1 7.5
4 Antena 3 89.000 1.8 4.3
5 Acasa 63.000 1.2 3

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • smire smire
    spre deosebire de "las fierbinti", "am ceva sa iti spun" este o productie in care nu se investeste foarte mult. cu peste un milion pe national si locul doi pe comercial, cred ca emisiunea va avea viata lunga pe antena, intrucat raportul cheltuieli/incasari ,cu cifrele astea de audienta, sunt mai mult ca sigur pozitive.
  • Florin Florin
    Noua emisiune a Antenei este un Iarta ma combinat cu Te vreau langa mine foarte nereusit. Am incercat sa ma uit, dar emisiunea era insuportabila, iar cifrele spun asta. Ma depaseste de ce emisiunea e in prime time. Mai bine mai exersau putin.
  • Alex Alex
    Si tocmai ce vroiam sa scriu in articolul asta ( http://www.paginademedia.ro/2015/10/video-cum-a-ajuns-las-fierbinti-in-gura-antena-1-prezentatoarea-am-ceva-sa-ti-spun-a-multumit-publicului-ca-nu-se-uita-la-las-fierbinti/ )ca emisiunea Soniei a fost pe locul 3 si nu apucasem sa ma uit peste audientele de aici :)))
  • constantin constantin
    Puneti audientele serialelor pe luna septembrie

Trimite un comentariu

sus