Skip to main content

Elena Udrea: "Nu sunt și n-am fost niciodată patronul EVZ". Mulțumiri pentru Cozmin Gușă, consultantul lui Udrea la alegerile de anul trecut, dar atacuri la realizatorul Rareș Bogdan

 
Elena Udrea: "Nu sunt și n-am fost niciodată patronul EVZ". Mulțumiri pentru Cozmin Gușă, consultantul lui Udrea la alegerile de anul trecut, dar atacuri la realizatorul Rareș Bogdan
elena udrea

"Acuzația că aș deține Evenimentul zilei a fost și pentru mine neașteptă", spune Elena Udrea. Declarația a fost dată într-un interviu-fluviu de cinci pagini, care deschide Evenimentul zilei. Un sfert din ziar (cinci pagini plus deschiderea din 24) este ocupat azi de interviul cu Udrea.

Fostul ministru al turismului spune că proprietarul Realitatea TV, Cozmin Gușă, i-a fost consultant la alegerile prezidențiale de anul trecut. "În campanie, Cozmin Gușă m-a sprijinit public, a și votat pentru mine în primul tur", spune Udrea. Dacă proprietarului Realitatea TV îi mulțumește, despre realizatorul postului Rareș Bogdan spune că "apără cauza sistemului", "este prieten cu cine îl finanțează", "este în anturajul Puterii și apără Puterea".

"Nu am fost niciodată pozitiv la adresa Elenei Udrea" spune, în replică, Rareș Bogdan.

Publicitate

Declarațiile Elenei Udrea despre Cozmin Gușă, Rareș Bogdan, despre Antena 3 și despre cum "presa care apăra statul de drept avea nevoie la un moment dat de spriijin", dar și replica lui Rareș Bogdan, în continuare:

Udrea: Antena 3 îl are pe Voiculescu, conectat la bugetul statului, RTV-ul îl are pe domnul Ghiță, conectat la bugetul statului, Realitatea - nu știu pe cine mai avea la un moment dat. Presa care apăra statul de drept, așa puțină cum era, ava nevoie la un moment dat de sprijin. O presă care a apărat statul de drept în 2012, la Referendum, când toată lumea a fost împotriva lui și mai erau doar câțiva care mai aveau curajul să lupte (...). Cineva a trebuită să găsească soluții pentru ca această presă care ducea această luptă să nu moară,  să nu fie înghițită de presa mogulilor.

Despre Cozmin Gușă și Rareș Bogdan:

Elena Udrea: Nu l-am plătit, nu, am avut o relație de amiciție, relația mea cu Cozmin Gușă e veche și oscilantă, și am spus că nu din cauza mea, eu a fost relativ constantă, mai mult din cauza lui, să zicem așa, ba ne-am certat, ba ne-am împăcat. Presa este și ea împărțită în funcție de interesele pe care le are. Eu nu pot să spun că am avut vreodată presă bună, pentru că asta a fost. Și presa are interese, este implicată în lupta politică și ziariștii au și ei personal simpatii sau antipatii, dar politica editorială de regulă este și ea în funcție de orientarea trustului de presă.

Cu Rareș Bogdan am avut o relație relativ bună, el mi-a spus mie foarte multe lucruri și cred că acum regretă că mi le-aspus, lucruri pe care eu le povestesc în Jurnal. Cred că Rareș Bogdan acum, fiind așa cum chiar el mi-a povestit, prieten foarte bun cu domnul Hellvig, actualmente director SRI, este încurcat de faptul că mi-a făcut acele destăinuiri. Acum Rareș Bogdan apără cauza Sistemului. El este prieten cu directorul SRI, este în anturajul domnului Iohannis.

Bun, e liberal din tată-n fiu, iar pe de o parte am văzut ce relație apropiată are el cu Marian Vanghelie care nu e deloc liberal. Nu, domnul Rareș Bogdan este prieten cu cine îl cine îl finanțează. Este acum prieten cu directorul SRI că așa a fost să fie. Deci, el apără cauza celor car îi creează un anumit statut. Este în anturajul puterii și apără Puterea. Dacă eram eu la putere, mă apăra pe mine.

Despre Antena 3:

Pe vremuri mergeam la Antena 3, înainte să pornească războiul crunt dintre patron - Voiculescu - și președintele României Traian Băsescu, am avut emisiuni celebre, emisiunea Bilețelul, emisiuni cu domnul Cristoiu. Și acolo, deci, miza a fost iarăși politică. Un război politic între patronul trustului și președintele care nu a vrut niciodată să facă un compromis cu Voiculescu și în care, evident, ținta intermediară a fost Elena Udrea. Sunt acolo oameni care, în mod surprinzător, au reușit să rămână echilibrați și să păstreze o deontologie profesională, chiar prezentând lucrurile corect în ceea ce se întâmplă în Justiție, chiar fiind vorba de Elena Udrea.

Despre EVZ:

  • Evenimentul zilei este un ziar care a apărat democrația. Evenimentul zilei e un ziar care a apărat Dreapta, statul de drept și DNA-ul.

Rareș Bogdan: Elena Udrea știe că nu am avut o simpatie la adresa ei

Contactat de Paginademedia.ro, realizatorul Rareș Bogdan spune că "Nu am fost niciodată pozitiv la adresa Elenei Udrea".

Despre "finanțatori": "am un salariu suficient de mare la Realitatea TV", spune realizatorul Realitatea TV.

Rareș Bogdan: "Nu sunt prieten nici cu Victor Ponta, nici cu Sebastian Ghiță, nici cu Liviu Dragnea, ei sunt acum la borcanul cu miere. Elena Udrea știe foarte bine că nu am avut niciodată o simpatie pentru domnia ei. În 2012, cu Andreea Crețulescu, aveam emisiuni dure împotriva ei, dar și a altor politicieni, precum Adriean Videanu. La Ziua de cluj, am scris articole despre abuzurile Elenelor din politica românească.

Într-adevăr, în urma unei relații mai speciale a Elenei Udrea cu conducerea postului am fost ceva mai puțin critic, fără a fi niciodată pozitiv la adresa sa.

Eram foarte critic la adresa ei și a altora, în sensul că voturile dreptei trebuiau să meargă la un singur candidat.

Paginademedia.ro: V-a spus Cozmin Gușă să fiți mai atent în timpul campaniei electorale?

Cozmin Gușă nu mi-a zis nimic. Am continuat să fiu critic la adresa Elenei Udrea. Am fost critic, dar nu virulent.

Despre cum "susține cauza sistemului":

Nu știu ce înțelege Elena Udrea prin Sistem. Dacă dânsa înțelege prin sistem DNA, DIICOT, Înalta Curte de Justiție și Casație, Parchetul General, serviciile de intelligence și armata, da, nu voi fi agresiv cu acestea, decât în măsura în care fac abuzuri. Nu cred că trebuie să fie lovite pentru a le scădea puterea, le consider în acest moment esențiale în ceea ce privește curățarea spațiului public de corupție, corupți și sisteme politice prăfuite.

Relația cu Helvig:

"Am o relație veche de 20 de ani, fiind colegi de facultate și prieteni, dar țin să specific că, din momentul în care a ajuns la SRI, m-am văzut cu el o singură dată, și atunci într-un cadru public."

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu