Skip to main content

Florin Paraschivescu şi Doru Iuga, suspectaţi de şantaj, plasaţi în arest la domiciliu

 

Doru IugaDirectorul publicaţiei "Atac de Buzău", Florin Paraschivescu, şi Doru Iuga, reţinuţi pentru şantaj, au fost plasaţi în arest la domiciliu printr-o hotărâre a Judecătoriei Buzău, în timp ce soţia lui Paraschivescu, Oana Galanton, a fost pusă sub control judiciar, decizia putând fi contestată, scrie Mediafax.

Cei trei au fost duşi, astăzi, în jurul orei 18.00, la Judecătoria Buzău, fiind prezentaţi în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi pe rând, astfel că decizia a fost luată în cursul serii.

Publicitate

Astfel, Florin Paraschivescu şi Doru Iuga au fost plasaţi în arest la domiciliu, în timp ce Oana Galanton a fost pusă sub control judiciar.

Decizia instanţei poate fi contestată în termen de 48 de ore.

Directorul publicaţiei "Atac de Buzău", Florin Paraschivescu, soţia acestuia, şi fostul director al postului OTV Doru Iuga, redactor al săptămânalului buzoian, au fost reţinuţi, vineri seară, pentru şantaj, fiind suspectaţi că au cerut bani unor oameni de afaceri şi primari pentru a nu publica materiale despre ei.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu