Skip to main content

(P) VIDEO. Calmotusin "prezintă tusea" în două spoturi TV. Campanie pe 10 televiziuni, dar și online

 
(P) VIDEO. Calmotusin "prezintă tusea" în două spoturi TV. Campanie pe 10 televiziuni, dar și online
Imagine spot 1

(P) VIDEOCalmotusin de la Dacia Plant îşi prezintă avantajele terapeutice cu ajutorul unui spot TV inedit. Realizat de cunoscutul regizor Hypno, spotul aduce lumină într-o dilemă des întâlnită: care este tusea uscată şi care este cea productivă?

Publicitate

În cele două execuții de TV de 30 de secunde sunt exemplificate atât tipurile patologice de tuse, dar şi cele folosite voluntar în situaţiile sociale. Soluţia naturală Calmotusin te scapă astfel de toate tipurile de tuse, excepţie făcând, bineînțeles, acelea de care nu vrem să scăpăm. Complexul natural de plante din Calmotusin acţionează atât asupra tusei uscate, iritante, cât şi a tusei productive graţie complexului de plante şi uleiuri esenţiale din compoziţie.

„Ne-am dorit să trecem peste prezentarea clasică de produs şi să creăm un spot din care telespectatorii să poată învăţa ceva. Dacă oamenii îşi vor aduce aminte cum să facă diferenţa între tusea uscată şi tusea umedă în urma acestui spot, înseamnă că scopul nostru a fost atins. Mizăm pe Calmotusin pentru că este un produs natural excelent care îşi îndeplineşte toate promisiunile făcute” a declarat Carmen Dincă, directorul de marketing al companiei Dacia Plant.

Campania de promovare Calmotusin se va derula pe 10 staţii TV şi pe 9 site-uri. Spotul va avea două variante şi va rula pe posturile PROTV, Acasă, Realitatea TV, B1TV, AXN, Paramount, Film Cafe, AXN White şi TCM şi în format video pe site-urile radiozu.ro, clubulbebelusilor.ro, urbo.ro, wall-street.ro, protv.ro, perfecte.ro, csid.ro, dcnews.ro şi eva.ro. Campania va dura 10 săptămâni, între 9 octombrie şi 15 decembrie, şi va acoperi astfel cea mai mare parte a sezonului rece în care apar virozele şi răcelile şi, implicit, episoadele de tuse.

Spotul a fost realizat de casa de productie Popski Production şi regizat de cunoscutul Hypno, considerat cel mai bun regizor de videoclipuri şi spoturi publicitare din România. În creaţie şi planning media au fost implicate agenţiile Mainmast, Vertikal Studio, Mediacom, iar echipa Dacia Plant a fost formată din Carmen Dincă – Director Marketing şi Alina Morariu – As. Manager de Produs.

VIDEO. Spotul Tusea - Să nu exagerăm

VIDEO. Spotul Tusea - Nu mă prezinți?

Despre Calmotusin

Calmotusin este un produs Dacia Plant, disponibil sub formă de comprimate şi de sirop.

Comprimatele Calmotusin conţin ciuboţica-cucului, lemn-dulce, ghimbir, propolis şi uleiuri esenţiale de mentă, eucalipt, pin, cimbru şi roiniţă. Plantele din compoziţie ajută la calmarea tusei, iar propolisul ajută la vindecarea tractului respirator datorită efectelor sale antibiotice şi antimicrobiene.

Siropul Calmotusin are o formulă complexă bazată pe 7 plante (pătlagină, isop, nalbă-mare, ciuboţica-cucului, scai-vânat, ghimbir, lemn-dulce) şi 5 uleiuri esenţiale (mentă-creaţă, eucalipt, cimbru, pin, roiniţă). Principalul ingredient al siropului este pătlagina, cunoscută pentru calităţile sale emoliente, fluidizante şi antitusive, secondat îndeaproape de isop, cunoscut pentru efectele sale expectorante şi bronhodilatatoare.

Uleiurile esenţiale din compoziţia ambelor produse ajută la uşurarea respiraţiei prin decongestionarea căilor respiratorii şi contribuie la vindecarea tractului respirator.

Despre DACIA PLANT: Dacia Plant este compania românească care produce peste 250 de suplimente nutritive 100% naturale ce nu conțin aditivi, conservanți, coloranți sau îndulcitori artificiali. Produsele sunt bazate pe rețete originale inspirate din tradiția românească și cele mai noi studii științifice pe plan mondial și au în compoziție plante atent selecționate și extracte standardizate. Suplimentele nutritive Dacia Plant sunt recunoscute pentru eficiența lor terapeutică maximă. Comprimatele Dacia Plant au cea mai mare concentrație de substanță activă per comprimat. Printre brandurile Dacia Plant se numără si Interferonat®, Îngerașul®, Detoxicolon®, Sublima®, Calmotusin® si Specialistii Plantelor.

Pentru mai multe informaţii, accesaţi daciaplant.ro

Imagine spot 2

Imagine spot 3

Imagine spot 1

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • Reclama "educativa" care iti intoarce stomacul pe dos.Mizerabila ca si cea la pasta de dinti cu scuipatul.

Trimite un comentariu