Skip to main content

Radu Herjeu, membru CNA explică: „De ce am propus amendă pentru Digi 24”

 

Radu Herjeu - Credit Foto: Stefan Ion
Radu Herjeu - Credit Foto: Stefan Ion

Publicitate

Radu Hejeu, membru în Consiliul Național al Audiovizualului, a explicat pe blogul personal cum și de ce a propus sancțiunea pentru Digi24, singurul post amendat până acum pentru modul în care a tratat cazul Colectiv.

De menționat că CNA a analizat monitorizări ale televiziunilor doar pentru perioada 30 octombrie - 2 noiembrie.

„Am senzația că, fără să-mi doresc asta, am marcat azi (joi - n.r.) o premieră negativă în CNA. Am propus, și a fost adoptată prin votul a 6 membri, prima amendă pentru postul Digi 24. Ceea ce a născut oareșce rumoare printre unii oameni, obișnuiți cu ideea că televiziunea respectivă este una dintre cele mai puțin susceptibile a încălca legea audiovizualului. Recunosc că mă număr printre cei care consideră că, din punct de vedere jurnalistic, multe alte surate ar putea prelua câte ceva din stilul Digi 24. Și am afirmat-o de fiecare dată când am avut ocazia.”, a explicat Radu Herjeu, pe blog, după ce în mediul online au apărut multe reacții la faptul că doar Digi24 a fost amendat, în timp ce Kanal D și România TV au primit câte o somație publică, după cum paginademedia.ro a scris AICI. În cazul celorlalte posturi nu s-au identificat probleme.

DESPRE CAZUL AMENDAT. „Pe scurt, pentru cei interesați: la un jurnal din 2 noiembrie, deci nu în focul evenimentelor din primele ore de după tragedie, s-a difuzat o… știre, nici nu știu exact cum s-o definesc. Pe ecran a curs minute bune textul unui anume Adrian (și atât), trimis prin mail site-ului Hotnews. În care susținea că a fost martor la incendiul din Colectiv. Și aducea o grămadă de acuzații forțelor care au intervenit. Că salvatorii au sosit foarte târziu, că polițiștii nu au vrut să se bage, că pompierii nu aveau butelii cu oxigen, că au fost incompetenți și nu au intrat prin nu știu ce geam, că angajații SMURD se învârteau degeaba, pentru că nu primeau ordine. Adică acuzații foarte grave, care nu pot fi aruncate așa, în eter, de o televiziune, fără o minimă verificare din partea jurnaliștilor, măcar în privința celui care le aduce. În plus, orice brumă de deontologie îți cere ca, în astfel de situații, mai ales în circumstanțe tragice, în care orice zvon devine o potențială bombă, să soliciți și opinia celui incriminat. Nu numai că n-au făcut-o, dar au redifuzat materialul de câteva ori. La întrebarea noastră, reprezentanta postului a recunoscut cu sinceritate (și sper din suflet să nu-i fac un rău spunând asta) că nu s-a făcut niciun demers pentru a se obține un punct de vedere și de la ISU referitor la afirmațiile anonimului de pe site-ul de unde au preluat ei ”știrea”.”

„Chiar cred că a fost o greșeală care nu definește postul respectiv și chiar sper că nu se va repeta. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie sancționată. Pentru că, așa cum am spus-o (și cum am dovedit-o din plin), legea e valabilă pentru toți. Pentru cei neîncrezători, aveți aici situația amenzilor propuse de mine”, a spus în încheiere Radu Herjeu.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • Răducule, daca tot ne onorezi cu prezenta ta, de ce nu raspunzi la intrebarile care ti-au fost adresate...mai ales la cea referitoare la ”uciderea” Teodorei Maftei de catre Antena 3.
    Si sa ne explici de ce a fost necesara o amenda avind in vedere ca abaterea nu a fost f grava si postul se afla la primul ”derapaj”...
  • Radule, ia casca tu ochii pe calupurile de Pub de la posrturile de stiri. Vei vedea cum alea 12 minute se lungesc IN FIECARE ORA la minim 25, adica mai mult decat dublu! Ce zici, te bagi la niste amenzi?
  • Ideea e ca un avertisment era suficient pentru cei de la digi, daca tinem cont ca sunt la prima abatere. Cei de la antena, in schimb, sunt campionii neregulilor. Pe de alta parte, nu inteleg de ce nu au fost amendate posturile tv pt imaginile difuzate in seara nenorocirii. Cu scuza ca sunt imagini needitate, am vazut la tv oameni arsi, resuscitati direct pe caldaram ... ce sa mai, imagini horror.
  • De ce nu a cerut domnu' Herjei si amendarea antenei3?! Tot pe 2 noiembrie, ziua in care Digi24 a difuzat acea stire pt care postul a fost amendat, Mihai Gadea a anuntat, la o ora de maxima audienta, ca jurnalista Teodora Maftei a incetat din viata. Ceea ce nu era adevarat. Oare ce au simtit membrii familiei si prietenii Teodorei cand au auzit chestia asta? A, dar stai, domnul H a lucrat la Antena ...
  • chiar ma intrebam de ce a fost amendat postul - oare sa fie un semnal ca legea (mai ales cea a bunului simt) incepe sa fie respectata in mod egal de toti si pentru toti? - parca mi-e si teama sa sper asa ceva ca sa nu fiu din nou dezamagit...
  • Răducule, la cîte ”petarde” a aruncat pînă acum pe piață Antena 3, se bloca activitatea CNAului, dacă ar fi fost să le analizați pe toate, în detaliu, cu atenție și cu profesionalism. Ar fi fost interesant să ne precizați cine a sesizat respectivul ”derapaj” , ori a fost vorba de o autosesizare...altfel nu se explică de ce ați analizat-o cu atîta grabă și ați sancționat-o. Părerea mea este că, neavînd nicio sancțiune pînă acum, poate mă înșel, Digi 24 trebuia să primească doar o somație publică. Nu de de alta, dar părerea mea este că Digi 24 a abordat profesionist evenimentul, nu ca Realitatea TV sau alții...
  • Cuvantul "deontologie" suna atat de urat in gura lui Herjeu...
    Dupa ce ai lucrat la Antena 1, apoi la Romania TV, cand vorbesti despre deontologie e clar ca nici macar nu stii ce inseamna acel cuvant.
  • Felicitări. Probabil cu asemena atitudini din partea tuturor membrilor, chiar și a celor ce vor fi viitori deputați sa avem un audio vizual mai curat, fără șopârle și fără leony de la Strehaia

Trimite un comentariu