Skip to main content

CNA recunoaşte: sistemul IT e vulnerabil. Nu mai face fata, se blocheaza foarte des si exista riscul pierderii datelor

 
internet
internet

Sistemul IT actual al Consiliului National al Audiovizualului (CNA) este "depasit moral, nu mai face faţă solicitărilor, acesta blocându-se foarte des în timpul execuţiei, a actualizării datelor, iar informaţiile cuprinse în aceste fişiere, cu întreaga activitate a CNA de acordare a licenţelor audiovizuale şi a avizelor de retransmisie se pot pierde, fără să existe posibilitatea recuperării totale a acestora".

Publicitate

Informatiile apar in caietul de sarcini al unei licitatii lansate in aceasta luna de catre CNA, care vrea sa rezolve aceasta situatie prin implementarea unui sistem informatic integrat.

CNA:

Sistemul informatic existent în cadrul instituţiei este depăşit moral şi de aceea se doreşte prin acest proiect implementarea de soluţii software noi, flexibile şi moderne, care să ofere avantajul accesării rapide a informaţiilor, crescând astfel eficienţa operaţională şi oferind managementului informaţii exacte, în timp real, privind activitatea radiodifuzorilor şi distribuitorilor de servicii audiovizuale.

Consiliul Naţional al Audiovizualului doreşte implementarea unui Sistem Informatic care să permită colectarea, stocarea şi prelucrarea informaţiilor referitoare la titularii de licenţe audiovizuale, avize de retransmisie şi avize de furnizare a serviciilor media audiovizuale la cerere, să fluidizeze fluxul de informaţii, să permită integrarea operaţiilor sistemului cu procedurile de lucru ale celorlalte direcţii şi servicii din cadrul instituţiei.

În plus "volumul informaţiilor introduse în baza de date a crescut foarte mult în decursul celor 24 de ani de activitate a C.N.A.: au fost acordate 2520 de licenţe audiovizuale radio/TV unui număr de 872 societăţi şi peste 8000 avize de retransmisie a programelor în reţele de comunicaţii electronice unui număr de 1125 de societăţi în aprox. 10.000 localităţi, cu o structură a ofertei de programe ajungând şi la 180 – 200 de programe."

"În condiţiile acestea (85.000 înregistrări în tabela cu structura ofertei de programe retransmise în reţelele de comunicaţii electronice şi chiar 955.000 înregistrări în cel de istoric al modificărilor acestor grile) limbajul FOX PRO nu mai face faţă solicitărilor, acesta blocându-se foarte des în timpul execuţiei, a actualizării datelor, iar informaţiile cuprinse în aceste fişiere, cu întreaga activitate a C.N.A. de acordare a licenţelor audiovizuale şi a avizelor de retransmisie se pot pierde, fără să existe posibilitatea recuperării totale a acestora."

CNA a lansat in aceasta luna o licitatie deschisa care vizeaza o prima componenta a unui Sistem Informatic Integrat. Valoarea estimata fara (TVA) a acestui subsistem IT este de 562.500 lei, termenul limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 7 noiembrie 2016, iar data limita de evaluare a ofertelor este 14 noiembrie 2016.

Contractul licitat in aceasta luna, numit "Sistem Informatic Integrat - Subsistemul Licente CNA", vizeaza implementarea unui Sistem Informatic performant pentru gestionarea bazei de date LICENŢE C.N.A, şi managementul activităţii de licenţiere şi autorizare a programelor audiovizuale, cât şi asigurarea infrastructurii hardware – servere şi staţii de lucru, pe care acesta să fie instalat şi să funcţioneze la parametrii optimi.

De ce are nevoie urgenta CNA de informatizare

CNA a demarat licitatia pentru ca are nevoie urgenta de informatizare. In Caietul de sarcini al licitatiei, CNA prezinta situatia sistemului informatic existent si motivele nevoii de implementare a unui sistem IT nou:

- În baza de date CNA, sunt introduse şi actualizate permanent în baza de date C.N.A. informaţii structurate în mai multe tabele şi fişiere. În sistem sunt avize de retransmisie a programelor în reţele de comunicaţii electronice, avize de furnizare a serviciilor media audiovizuale la cerere sau anexe cu structura ofertei serviciilor de programe. Sistemul ţine datele de identificare a societăţilor solicitante/deţinătoare de licenţe audiovizuale şi avize de retransmisie (nomenclator societăţi).

- Modificarea acestor date, având viza Consiliului, implică păstrarea datelor vechi în fişiere tip istoric şi eliberarea altor documente actualizate.

- Necesitatea reproiectării sistemului de gestiune a informaţiilor cuprinse în BAZA DE DATE LICENŢE C.N.A. derivă şi din faptul că sistemul nu a fost realizat într-o concepţie unitară şi a fost adaptat pe măsura dezvoltării legislaţiei în domeniul audiovizualului şi a apariţiei de noi cerinţe din partea utilizatorilor;

- Un impediment important al aplicaţiei actuale este faptul că rapoartele emise, reprezentând anexele cu structura serviciilor de programe radio/tv difuzate terestru sau prin satelit, anexele cu programele retransmise în reţelele de comunicaţii electronice, precum şi situaţiile şi statisticile obţinute prin prelucrarea datelor, nu pot fi salvate în niciun format în arhiva electronică (.doc, .xls, .pdf) pentru utilizarea lor ulterioară sau transmiterea acestora prin e-mail, ci doar vizualizate pe ecran sau listate la imprimantă.

Modificările legislative în domeniul audiovizualului, a deciziilor C.N.A., implică schimbări în structura fişierelor bazei de date şi realizarea/modificarea de programe necesare actualizării şi întreţinerii bazelor de date, a documentelor specifice C.N.A..

Autor: Adrian Vasilache adrian.vasilachepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Dida Dida
    Nu le trebuie asa ceva este gen. Cumințenia pământului. Vor vezi doamnelor și domnilor să zică că muncesc și ei cu ceva. De ce? Ca să se încurce mai rău. Nu știu ei cu d'alea. Te pomeni că cer licență pe. Trilulilu homemade sau pe țeavă. Ca de seenoW și 4g TV nu mai zic nimic hai ca le dau idei. Pai nepun de ce este închis. Dacă CNA ul nu mai are actele în regula

Trimite un comentariu

sus