Skip to main content

Donald Trump, ales şi în blogosferă. Toate cele cinci articole din top, despre republican

 
Donald Trump, ales şi în blogosferă. Toate cele cinci articole din top, despre republican
foto: CNN.com

“Doland Trump încremeneşte lumea”, “Câştigă frica”, “Lumea intră în fibrilaţie” sunt ideile centrale, evidenţiate încă din titlu, din primele trei articole din topul celor mai apreciate şi distribuite articole publicate ieri în blogosferă.

Primele trei articole din top, semnate de Tolontan, Petreanu şi Cristi Unteanu, pe blogurile Adevărul, au adunat aproape 3.000 de like-uri şi share-uri, potrivit unei monitorizări Facebrands pentru Paginademedia.ro.

Publicitate

Pe prima poziţie este Cătălin Tolontan, cu un articol de pe blogul personal, cu titlul “Donald Trump încremeneşte lumea! Să nu spunem că au votat ‘cei din Teleorman!”, care debutează cu un citat semnat de Regele Mihai, după accidentul de la Colectiv:

”Democraţia şi libertăţile nu sunt câştigate pentru totdeauna. Nicio izbândă nu este eternă. Omul îşi câştigă în fiecare zi dreptul de a avea un ‘mâine’. Ţara îşi redobândeşte, cu fiecare generaţie, privilegiul de a continua să existe”Regele Mihai, după drama de la ”Colectiv”

Tolontan face o sinteză a situaţiei din Statele Unite de după stabilirea lui Trump ca nou preşedinte al SUA, aşa cum s-a văzut ea în presa Americană. Materialul de pe Tolo.ro a adunat aproape 1.700 de aprecieri şi distribuiri pe Facebook.

Extras din materialul de pe Tolo.ro:

“Plouă mărunt în București, dar furtuna vine din Florida și din Michigan.

Donald Trump scoate în Florida cel mai bun scor al unui candidat republican din ultimii 60 de ani. Pînă la 80% dintre voturi centralizate, cei doi candidați merg cap la cap.

Florida, un stat cu 9 milioane de voturi și 29 de voturi electorale, este un simbol al acestei nopți din miezul căreia Nick Confessore, reporter de la The New York Times scrie: ‘Am o știre: sîntem o țară divizată, o națiune la capătul puterii, paranoică și neîncrezătoare’.”

Locul al doilea este ocupat de Vlad Petreanu, care titrează sec “Câştigă frica”, în articolul publicat pe blogul personal. Jurnalistul comentează, de asemenea, situaţia din Statele Unite. Articolul scris de acesta pe blogul Petreanu.ro a adunat 533 de like-uri şi share-uri.

Extras din materialul lui Vlad Petreanu:

“Trump câștigă, deci, votat masiv de albii fără educație sau cel mult medie. “Declasații economici ai globalizării”, îi descriu analiștii, milioane și milioane de oameni sărăciți de criză, care nu mai cred în establishment, în guvern și în elitele politice.

‘A whitelash’, spune un comentator CNN. Altcineva observă: albii blue collars au votat ca o minoritate (adică în bloc, gândiți-vă la votul maghiarilor pentru UDMR), doar că ei sunt mai mult de 40% din totalul alegătorilor. Un asemenea bloc de votanți poate schimba rezultatul oricăror alegeri.”

Pe locul al treilea, titlul articolului punctează scurt: “Trump triumfă. Lumea intră în fibrilaţie”. Jurnalistul Cristi Unteanu prezintă, într-un material publicat pe Blogurile Adevărul, modul în care au fost influenţate cifrele de pe bursele lumii de alegerea lui Trump drept preşedinte al Americii şi reacţii ale politicienilor europeni faţă de noul ocupant al fotoliului de la Casa Albă. Articolul a adunat 448 de like-uri şi share-uri.

Extras:

“Pieţele sunt profund speriate că se poate intra, imediat, într-o perioadă de turbulenţe şi foarte serioase incertitudini economice căci, poate chiar cu atenuări oarecare, Trump tot va trebui să se ţină de câteva dintre promisiunile sale electorale majore: renegocierea sau anularea a mai multe mari acorduri de liber-schimb multilaterale şi să impună bariere comerciale importurilor americane din ţări ca Mexicul sau China.”

Ultimele două articole din top, semnate de blogerul Mihai Vasilescu şi de Gelu Duminică pe Blogurile Adevărul, încheie topul. Şi acestea, de asemenea, tratează subiectul Donald Trump.

Menţiune importantă: topul include, cumulat, numărul de like-uri şi de share-uri.

Cele mai apreciate şi distribuite articole publicate ieri în blogosferă, potrivit unei monitorizări Facebrands PRO pentru Paginademedia.ro:

1. tolo.ro, “Donald Trump încremeneşte lumea! Să nu spunem că au votat ‘cei din Teleorman!”

 - 1.672 like-uri & share-uri;

"Votanții lui Vadim n-au dispărut, problemele lor s-au înmulțit, și oamenii s-au transformat apoi în votanții despre care aceeași ”lume bună” consideră că sînt ”fraierii și înapoiații” care tot trag țara înapoi, alegeri după alegeri! Și nu-i așa, n-o trag înapoi?

Nu-i așa deloc!

Iar ceea ce se petrece în această noapte americană vine în linie cu orele de după Brexit și cu sentimentul că învinșii globalizării nu mai vor să tacă."

2. petreanu.ro, “Câștigă frica”

- 533 like-uri & share-uri;

"Zeci de milioane de americani exasperați de aroganța elitelor politice au cerut o schimbare. Cine le-a promis-o? De-o parte, un politician de carieră, cu experiență solidă, cu un trecut universitar și administrativ prodigios, membru al unei familii propriu-zise de oameni politici de top. De cealaltă parte, un personaj fără nici o experiență în politică, fără nici o slujbă în administrația publică, fără vreo funcție câștigată vreodată prin alegeri, fără nici un om politic în familie."

3. Blogurile Adevărul, “Trump triumfă. Lumea intră în fibrilaţie”, Cristian Untean

- 448 like-uri & share-uri;

"La fel cum nimeni nu ştie care vor fi semnificaţiile - traduse în acte politice - ale doctrinei-cheie: AMERICA FIRST!... în ce măsură vor fi redesenate acorduri majore de securitate şi nu numai în spaţiul trans-atlantic, ci în toate zonele lumii unde prezenţa americană era considerată drept păstrătoare de balanţă strategică."

4. mihaivasilescublog.ro, “Am fost, suntem şi vom muri misogini!"  

- 424 like-uri & share-uri;

“La ora la care m-am culcat, în jur de trei și jumătate dimineața, se închisese deja votul în patru state din USA și Trump o conducea pe Hillary Clinton lejer, de vară. Deci sunt toate șansele ca el să fie noul președinte ales al Americii când mă voi trezi eu.

Iar lucrul ăsta demonstrează un singur lucru: dacă vom avea de ales între un mârlete bădăran, tupeist, vocal, xenofob, afemeiat și o femeie, întotdeauna vom alege mârletele bădăran. E regulă!”

5. Blogurile Adevărul, “Trump şi prezervativul”, de Gelu Duminică

- 352 like-uri & share-uri.

“Imaginea noastră despre America este, de multe ori, oferită de industria cinematografică de la Hollywood. America este o entitate statală în care există o mulţime de inechităţi şi, în care, dacă eşti sărac, e cam nasol (nu ai parte de educaţie si servicii medicale de calitate ceea ce te aruncă de multe ori într-un cerc vicios al sărăciei).

E greu pentru oricine care nu dispune de capital financiar să aibă parte de serviciile de calitate oferite de America şi, poate, nu întâmplător una dintre modalităţile prin care poţi obţine cetăţenie americană este să investeşti/să dispui de o sumă cu 5 zerouri.”

 

Autor: Daniel Puisor redactiapaginademedia.ro

Comentarii

  • Ce treab are online-ul romanesc cu cel american?

    Ps: In America, pe net, a castigat Hillary.
    Ps2: 3.000 de like-uri sunt putine.
  • Incercati si cu Donald in titlu, ca Doland nu stiu cine e, pe bune. O fi fratele lui Ronald McDonald, gagiul ala gen clown de la MickeyD?

Trimite un comentariu