Skip to main content

Ce emisiuni va avea TVR Sport în grilă. Postul va difuza şi competiţii de la Jocurile Olimpice de la Paris

 
Ce emisiuni va avea TVR Sport în grilă. Postul va difuza şi competiţii de la Jocurile Olimpice de la Paris

Noua televiziune TVR Sport începe oficial emisia sâmbăta aceasta, pe 30 martie, iar postul va găzdui printre altele competiţii de la Jocurile Olimpice de la Paris, dar şi jurnale de ştiri, transmisii în direct, dezbateri şi emisiuni sportive. 

Publicitate

Noul canal al Televiziunii Române intră în emisie sâmbătă, 30 martie 2024, la ora 07.00 dimineaţa şi va fi principalul mijloc de promovare a valorilor sportive româneşti, a sportului în general şi a sportului ca mod de viaţă sănătos, anunţă reprezntanţii postului public.

Dan Cristian Turturică, Preşedinte-Director General al TVR: 

„Continuăm dezvoltarea Televiziunii Române cu produse mediatice relevante şi necesare publicului nostru. La TVR Sport vom încuraja competiţiile mai puţin cunoscute, vom readuce în atenţie pagini memorabile din istoria glorioasă a sportului românesc, păstrate în patrimoniul Arhivei de Aur a TVR, vom fi gazdă pentru marii noştri campioni, dar şi pentru tinerii dornici de performanţă”

Totodată, reprezentanţii postului public au anunţat şi câteva din producţiile din grila de programe a televiziunii: 

TVR Sport va transmite Jocurile Olimpice de la Paris, care se va desfăşura în perioada 26 iulie -11 august 2024, alături de alte canale ale TVR. De menţionat că postul public va difuza doar parte din eveniment, întrucât drepturile integrale sunt la Eurosport. 

În preambulul competiţiei olimpice, TVR SPORT va difuza o serie de podcasturi şi emisiuni speciale, cu frânturi din poveştile unor campioni de legendă. Gabriela Szabo, Marian Drăgulescu, Maricica Puică, Leon Rotman sunt doar câţiva dintre cei care vor destăinui telespectatorilor TVR SPORT amintiri despre performanţele lor.

Oferta TVR SPORT mai cuprinde campionate şi competiţii internaţionale de fotbal, volei, nataţie, polo, gimnastică, box, snooker, şah, tenis etc., momente din istoria strălucită a sportului românesc cu şi despre mari campioni, de la Nadia Comăneci la Sandra Izbaşa, de la Ivan Patzaichin la Cătălin Chirilă sau de la Ilie Năstase la Simona Halep.

Canalul de sport al TVR programează, totodată, istorii şi portrete ale unor fotbalişti renumiţi, precum şi ale echipelor din fotbalul românesc. Dobrin, Balaci, Ozon sau Baratky vor sta alături de Hagi, Mircea Lucescu, Adrian Mutu sau Belodedici la TVR SPORT.

Gazdele programelor TVR Sport vor fi Eda Marcus, Costin Deşliu, Cristian Mândru şi Tudor Furdui, dar şi ceilalţi jurnalişti ai redacţiei sport din TVR.

Grila TVR SPORT va include, printre altele, producţii precum:

  • „Ora de sport” – aduce pentru prima dată la o televiziune de sport competiţii şcolare - handbal, judo, atletism, tenis de masă, scrimă, baschet 3x3, fotbal, volei - naţionale sau regionale.
     
  • „Ora olimpică” - oferă ultimele noutăţi despre competiţii, calificări, sportivi români, evenimente - tot ce este relevant pentru telespectatori în aşteptarea Jocurilor Olimpice de la Paris 2024.
     
  • „Podcasturile TVR SPORT” - abordează teme care vizează legende sportive, sportivi în activitate, medicină sportivă etc.

TVR SPORT va putea fi recepţionat astfel:

-  în sistem digital terestru: DVB-T2 MUX1 cu acoperire naţională, în clar (free-to-air), operat de Societatea Naţională de Radiocomunicaţii;
- prin cablu, în pachetul de bază al  distribuitorilor de servicii de programe prin reţele de comunicaţii (operatori de cablu, IPTv);
- pe satelit în pachetul SRTv, cu următoarele coordonate: Satelit: EUTELSAT 16A; Poziţie orbitală: 16° E; Frecvenţă: 11512 MHz; Standard: DVB-S2; Modulaţie: 8PSK ; Symbol rate: 29,950 Msymb/sec; Polarizare: Verticală.
- pe www.tvrplus.ro

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus