Skip to main content

Sebastian Ghiţă: În luna martie, angajaţii Realitatea TV şi-au primit salariile direct de la Asesoft

 

"În luna martie, angajaţii Realitatea şi-au primit salariile direct de la Asesoft pentru că cei din Consiliului de Administraţie al Realitatea Media au blocat plăţile către angajaţi", a declarat Sebastian Ghiţă, într-un interviu pentru paginademedia.ro.

Publicitate

Pentru a primi banii la timp, unii dintre salariaţi au semnat o hârtie prin care şi-au dat acordul să fie plătiţi direct de Asesoft.

În interviu, Sebastian Ghiţă a mai vorbit şi despre motivele Consiliului de Administraţie care au dus la schimbarea din funcţie a lui Cătălin Popa (director editorial) şi a Mădălinei Dulama (redactor-şef al Departamentului de Ştiri).

"M-am opus schimbării din funcţie a lui Cătălin Popa şi a Madălinei Dulama. Le-am spus celor din Consiliul de Administraţie: “Nu aveţi niciun drept, nu puteţi interveni în politica editorială a postului, nici eu, nici Vîntu, nimeni nu se poate implica în munca oamenilor”.

Carmen Andronache: Ce se va întâmpla cu cei doi? Vor rămâne în continuare la Realitatea?

Sebastian Ghiţă: Da, ei vor lucra în continuare la Realitatea, vor avea aceleaşi funcţii pe care le-au avut până să apară comunicatul Consiliului de Administraţie al Realitatea Media. Nu există niciun temei legal în baza căruia Consiliul de Administraţie al Realitatea Media să dea oameni afară.

Care credeţi că este motivul pentru care au fost demişi cei doi?

Consiliul de Administraţie a decis sa-i demită pe cei doi pentru că nu-i răspundeau la telefon lui Sorin Ovidiu Vîntu, nu răspundeau la comenzi.

Au apărut informaţii potrivit cărora dumneavoastră le-aţi propus unor jurnalişti de la Realitatea să devină angajaţi ai Asesoft. Este Adevărat?

Această “informaţie” a fost dată de cei din Consiliul de Administraţie al Realitatea Media în momentul în care le-au blocat angajaţilor plata salariilor.

Puteţi detalia?

În luna martie, membrii Consiliului de Administraţie al Realitatea Media au blocat plăţile către angajaţi. Noi am luat decizia să le plătim salariile la timp. Cei care şi-au primit banii la timp au semnat o hârtie prin care şi-au dat acordul pentru acest lucru. Este vorba de nişte documente justificative. Suntem obligaţi de lege să avem aceste acte care dovedesc că oamenii şi-au exprimat dorinţa să primească banii din partea Asesoft.

Există angajaţi ai Realitatea Media care au semnat contracte de muncă cu Asesoft?

Nu. Dar există oameni care şi-au arătat intenţia să primească banii la timp din partea Asesoft. De asemenea, sunt foarte mulţi angajaţi care şi-au exprimat dorinţa să nu mai depindă de membrii Consiliului de Administraţie de la Realitatea, numiţi de domnul Sorin Ovidiu Vîntu.

Presiunile sunt foarte mari pentru a obţine controlul editorial, acesta nefiind la mine. Nici nu-mi doresc să deţin controlul editorial.

Dacă vor continua să dea oameni afară îi vom angaja noi.

De ce credeţi că reprezentanţii Consiliului de Administraţie al Realitatea Media au blocat plata salariilor?

Banii erau în cont. Nu există nicio justificare pentru blocarea banilor, decât să ne creeze nouă probleme cu contractul de management.

Citeşte şi:

Sursa foto: Ziarul Financiar

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • intrebarea e de unde ii primesc banii de shaorma oamenii lui Vantu: Oana Stancu si Ursu, de la PNL sau de la Vantu direct?
  • Mai Ghita tu la ordinul Elenei Udrea ai vrut sa pui mana pe REALITATEA ZILEI, doar nu vrei sa negi ca esti prietenul fidel al Blondei de la Cotroceni, cat ai stat la Realitatea incepuse acest post sa-l linga in partea dorsala pe Base, prefer sa se inchida decat sa ajunga si acesta in mainile lui Base

Trimite un comentariu

sus