Skip to main content

Adevărul Holding, oficial în insolvenţă

 

Publicitate

Tribunalul Bucureşti a admis astăzi deschiderea procedurii generale de insolvenţă în cazul societăţii Adevărul Holding SRL, scrie MediafaxInstanţa a stabilit pentru 12 martie 2013 continuarea procedurilor în cazul insolvenţei societăţii.

Adevărul Holding a cerut falimentul în contextul în care trustul de media a fost preluat recent de Cristian Burci de la Dinu Patriciu.

În acest moment, cel mai mare creditor al Adevărul Holding este compania Elida Media, care este deţinută de Răzvan Enache (95%) şi Dragoş Dumitru(5%). Răzvan Enache este un fost colaborator al lui Cristi BurciEnache a fost director de programe la Prima TV, pe când postul de televiziune era deţinut de Burci.

Datoria Elida Media, conform dosarului depus la instanţă, este de 305 milioane de lei, adică aproximativ 68 de milioane de euro, după cum a scris paginademedia.ro AICI.

Ce reprezintă cele aproape 70 de milioane de euro?

Practic, Elida Media a preluat creanţele mai multor firme controlate de Dinu Patriciu. Suma reprezintă împrumuturi pe care firmele lui Dinu Patriciu le-au acordat, în timp, către Adevărul Holding. Este vorba de East European MediaDP Holding,Mercadia şi Finite Assets (controlate de Dinu Patriciu).

Un alt creditor important este BCR. Banca are de recuperat de la Adevărul Holding o sumă de aproximativ 6,5 milioane de euro pentru care a cerut şi ea insolvenţa grupului de presă.

Pe lângă aceşti doi creditori, cei mai importanţi, de altfel, în dosar mai sunt salariaţii Adevărul Holding, dar şi alte sute de mici furnizori.

Grupul Adevărul Holding a fost preluat de Cristi Burci de la Dinu Patriciu la începutul lunii octombrie. În prezent, tranzacţia aşteaptă avizul de la Consiliul Concurenţei.

Asociaţii Adevărul Holding SRL sunt East Europe Media Distribution SRL (0,07%) şi Premium News SRL (99,93%), potrivit datelor de la Oficiul Registrul Comerţului.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • vedeti cum creta absoarbe aceasta cerneala? la fel unii absorb banii naivilor, cumparati cu incredere ziare
  • Stie cineva ceva de soarta lui Tango? Si-o ia inapoi Alice? Ramane? Se inchide?
  • sper sa se nasca o noua generatie de jurnalisti, astia de astazi sunt vai de capul lor
  • sfarsitul presei scrise e aproape... poti fabula, bai jurnalistu lu' peste cat vrei; din pacate o sa ajungi somer
  • Treaba e albastra. Oamenii trebuie sa-si ia adio de la salariul lunii septembrie si asta e frustrant mai ales ca acum sunt acolo doua categorii. Fraierii cu salarii taiate si o luna pierduta si oamenii lui Ionescu, luati tot de la Adevarul in mare parte, cu salarii babane si nefraieriti. Pana in campanie e tinut printul pentru uilizare politica. Apoi dispare hartia cu tot cu toti sefii si sefutzii si palmasii care au mai ramas din vechez redactie, raman cei de la holograme.ro sa activeze pe web. Restul, nu va faceti iluzia unui viitor. Click ramane pe hartie si alte cateva produse. Miza preluarii este una politica, de prtea cui e usor de ghicit. Sfat: nu credeti in nimic din ce va spun, mint sofisticat, minta fara sa respire, v-au mintit de atatea ori, o vor face din nou. Nu uitati ca in capul mesei e cel care va spunea, cot la cot cu Imre, ca o sa fie bine, ca va luati banii. Si la urma v-a furat luna septembrie.

Trimite un comentariu

sus