Skip to main content

Mihai Bendeac pregăteşte Românii au artişti. O emisiune alb-negru

 

Mihai_BendeacMihai Bendeac vrea să lanseze, în luna aprilie, patru ediţii dintr-un show pe care îl va numi Românii au artişti, potrivit unui anunţ postat de vedetă pe pagina sa de Facebook şi preluat de Jurnalul Naţional, în varianta print.

Publicitate

Bendeac spune că a lucrat la cele patru show-uri cu regretatul Dan Mihăescucare s-a stins din viaţă săptămâna trecută. Show-urile vor fi filmate alb-negru şi vor fi lansate în luna aprilie, însă Bendeac nu a precizat la ce televiziune vor fi difuzate.

„Aşa cum i-am promis lui nenea Dan, voi filma alb-negru, cu aparatura de atunci şi oamenii care mai sunt în viaţă (inclusiv Doina Levintza, sper). Voi conduce, pe toată durata filmărilor, o Dacia 1300 şi mă voi îmbrăca precum în 1970. Altfel, nu pot crea un show cu adevărat vintage. Aşadar, în luna aprilie patru show-uri precum în anii frumoşi”, a spus Bendeac în mesajul său.

Postarea nu mai apare, la momentul redactării acestui articol, pe pagina de Facebook a lui Bendeac.

Mesajul integral postat de Bendeac pe Facebook, publicat în varianta print a Jurnalului Naţional: 

L-am ajutat pe nenea Dan să conceapă, să adune, cu ultimele puteri, patru show-uri de divertisment exact aşa cum se făceau în anii 60 - 70. Era fericit ca un copil. Nu-i venea să creadă că poate face în 2013 exact ce făcea cu Toma sau Bibanu. Am scris amândoi cu creionul, ne-am afundat în arhivă. Am conceput totul ca şi cum ne-am fi întors în timp.

Mi-a spus, la un moment dat, „Mişule, e bine că românii au talent, dar să nu uităm că românii au artişti”. Aşa am numit aceste patru emisiuni: Românii au artişti. Aşa cum i-am promis lui nenea Dan, voi filma alb-negru, cu aparatura de atunci şi oamenii care mai sunt în viaţă (inclusiv Doina Levintza, sper). Voi conduce, pe toată durata filmărilor, o Dacia 1300 şi mă voi îmbrăca precum în 1970. Altfel, nu pot crea un show cu adevărat vintage. Aşadar, în luna aprilie patru show-uri precum în anii frumoşi.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • cred ca e la antena 1. Postase la un moment dat pe facebook ca cei de la antene sunt singurii care i-au acceptat proiectul de teatru tv si ca ii multumeste lui Sorin Alexandrescu cu toate ca inca nu il suporta si inca are probleme cu stilul lui de gandire
  • Daca nu se aloca un buget bunicel o sa iasa inca un kitsch de emisiune.

Trimite un comentariu

sus