Skip to main content

Metrorex a rupt contractul cu principalul administrator al reclamelor de la metrou. Cum explică Metrorex rezilierea

 

metrou5424508-mediafax-foto-alexandru-solomon
Mediafax - Foto: Alexandru Solomon

Publicitate

UPDATE. Metrorex explică pentru paginademedia.ro cum a fost reziliat contractul cu Spectacular. Detalii, în continuare.

Spectacular, firma care ar fi trebuit să administreze spaţiul de reclame de la metrou în perioada 2011 - 2021, a rămas fără contract. Metrorex a decis pe 21 martie să rezilieze contractul cu Spectacular, potrivit Claudiei Dima, administrator Spectacular OOH & Printing.

Claudia Dima a evitat să precizez motivele invocate de cei de la Metrorex, rezumându-se la a spune că a fost vorba despre „interpretari personale ale juristului Metrorex”.

„Am fost nevoiţi sa reducem personalul companiei cu 85%. Vom păstra celelalte nişe ale companiei şi ne vom concentra pe achitarea creditelor bancare şi ale furnizorilor. În aceeaşi măsură vom urmări în justitie litigiul cu Metrorex şi cu managementul actual al Metrorex, în vederea recuperării prejudiciilor aduse companiei noastre”, a declarat Claudia Dima pentru paginademedia.ro.

Potrivit reprezentanţilor Metrorex, motivul rezilierii contractului a fost „neplata obligaţiilor prevăzute în contractul de asociere cu firma Spectacular aferente anului 2012”. Aceştia au mai precizat că nu a fost demarată o licitaţie întrucât contractul a fost reziliat de curând, pe 25 martie.

„Metrorex are încheiate alte trei contracte de asociere cu pentru publicitate în metrou cu firmele Euromedia, Sindoment şi Lemon Design”, au mai spus reprezentanţii Metrorex pentru paginademedia.ro.

Spectacular ocupa aproape 90% din potenţialul de publicitate din metrou: coloane, pereţi staţii, pereţi peron, proiecte speciale, digital signage, scări, turnicheţi etc.

Metrorex a ales grupul de companii Spectacular în urma unei licitaţii care s-a desfăşurat pe 11 august 2011 şi la care au mai participat Euromedia şi News Outdoor, după cum paginademedia.ro a anunţat AICI.

În urma licitaţiei, Spectacular Group of Companies a câştigat spaţiile care până la momentul respectiv fuseseră administrate de Euromedia, membră a reţelei de publicitate outdoor Epamedia.

Înainte de pitch (licitaţie în termeni de specialitate), grupul Spectacular administra 50% din potenţialul de suporturi care se pot instala la metrou, potrivit declaraţiilor companiei.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • paul paul
    Ieri 16 aprilie din toate statiile de metrou au disparut plasmele t.v. ,stie cineva unde sunt si de ce au disparut,si inca ceva cat au costat cand au fost cumparare acum 3 ani ?
  • SemnulExclamarii SemnulExclamarii
    Si ia sa vedem care oare sa fie urmatorul mare partener?
    Sindicatele sa traiasca!
  • Agilica Agilica
    Spectacular a castigat contractul pe vremea cand la Metrorex era director Gheorghe Udriste, actual deputat PDL de Drumul Taberei. Toate materialele electorale ale lui Udriste au fost urcate pe stalpii din Sectorul 6 de Spectacular. In plus, in cele doua campanii electorale din 2012, peste 80% din spatii au fost ocupate strict de PDL. Probabil ca Spectacular nu si-a primit banii de la PDL, deci nu a avut de unde sa-i dea mai departe la Metrorex.
  • Andrei Andrei
    Ar fi foarte indicat ca Metrorex sa faca publice motivele de rezilere pentru contractul "mare", cel castigat in urma licitatiei pomenita in articol. Daca un contract rezultat in urma unei licitatii de mare vizibilitate din care a rezultat o suma impresionanta si nici un scandal cu perdantii poate fi reziliat atat de usor atunci oricine isi poate face griji pentru propriile contracte.

Trimite un comentariu

sus