Skip to main content

Teatrul lui Beandeac, după Pro şi Kanal D

 

mihai bendeac

Publicitate

Proiectul de Teatru TV al lui Mihai Bendeac s-a menţinut, cu a treia piesă, în urma Pro TV şi a Kanal D ca audienţă.

Aseară, piesa Bani din cer, regizată de Horaţiu Mălăele, a fost văzută de 860.000 de români în fiecare minut. La nivelul întregii ţări, teatrul lui Bendeac a fost pe locul patru, ca şi la primele piese. La oraşe însă, a mai coborât un loc, de pe doi pe trei.

Bendeac a fost depăşit, la nivel naţional, de Serviciul Român de Comedie şi Pariu cu viaţa (de pe Pro), dar şi de Roata norocului (Kanal D) şi de serialul Inimă de ţigan (Acasă TV).

LA NIVEL NAŢIONAL. Piesa lui Bendeac a ţinut în faţa televizoarelor 860.000 de români în fiecare minut. Antena 1 a fost pe locul patru pe intervalul Teatru TV, după Pro TV (1,7 milioane de români), Kanal D şi Acasă TV.

LA NIVEL URBAN. Dacă la primele două piese Bendeac a fost pe locul doi, la al treilea spectacol de teatru TV Antena 1 a coborât încă o poziţie: aproape 490.000 de telespectatori au văzut Bani din cer, locul trei după Pro TV (832.000) şi Kanal D.

SEGMENTUL COMERCIAL. Bendeac a fost urmărit, în fiecare minut, de 261.000 de telespectatori din segmentul 18 – 49 de ani (4,7 rating). A fost pe locul patru pe acest target. Primele două posturi pe targetul commercial, pe intervalul lui Bendeac, au fost Pro TV, cu 461.0000 de telespectatori (8,3 rating) şi Kanal D (346.000, adică 6,2 rating).

Audienţa posturilor TV miercuri, 27 martie, pe intervalul piesei de teatru Bani din cer, cu Mihai Bendeac:

NATIONAL URBAN
Pro TV 1.711.000 telespectatori (9 rtg) Pro TV 832.000 (7,9)
Kanal D 1.649.000 (8,7) Kanal D 703.000 (6,7)
Acasa 1.260.000 (6,6) Antena 1 487.000 (4,6)
Antena 1 864.000 (4,5) Prima TV 468.000 (4,5)
Prima TV 785.000 (4,1) Acasa 448.000 (4,3)

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Catalin Catalin
    Daca voua vi se pare ca o piesa in regia lui Malaele si cu George Mihaita in distributie vi se pare amatorism inseamna ca acesti titani ai teatrului romanesc sunt niste amatori in acceptiunea voastra. Nu uitati ca Bendeac a pus ca si conditie in reintoarcearea lui in televiziune doar daca acest proiect si anume "Teatru TV" se va realiza dea aceea merita tot respectul. Chiar daca va fi ca si audienta pe locul 20 eu cred ca merita pastrat acest proiect, acest proiect merita initiat de televiziunea nationala nu de un actor care a profitat de imigainea si publicul pe care si l-a castigat. Antena 1 castiga foarte mult in imagine si aceasta emsiune spala din pacatele "Acces Direct" si "Un show pacatos". Locul ocupat in audienta de "Teatru TV" dovedeste faptul ca telespectatorii roamani nu au nicio sansa si sunt definitiv pierduti in mocirla Kanal D, etc...
  • pt bendeac pt bendeac
    mie chiar mi a placut piesa de aseara, am ras cu lacrimi. eu nu stiu ce vad unii la tampenia aia de Suleyman magnificul, dar asta e. Bendeac nu te lasa, piesele sunt bune. Mihaita a fost magistral aseara
  • doru68 doru68
    Bravo BENDEAC,iar ai pus-o......Ai mai coborat un loc in clasament.Este de asteptat ca A1 sa piarda teren ca la orice emisiune facuta de amatori[nu ma refer la actorii adevarati din piesele de teatru].Si o sa vedeti inca 23 piese de tetru si gata se termina si acest proiect dedicat lui BENDEAC.Sper ca in ultimul moment sa se ledepe de el caci nu face nimic acest artist renumit pentru vulgaritate si prefacatorie.In timp vom vedea ca acolo o sa se ajunga la coada clasamenteor in audiente cu bani aruncati degeaba pentru bunastarea smecherilor de farsori ca BENDEAC.
  • Radu09 Radu09
    lumea plateste bilet dar pt un teatru cu actori buni si alta e sa vezi un teatru in sala si alta sa vezi la TV
  • Tataee Tataee
    serviciul roman de comedie e o uriasa porcarie.
  • Marius Marius
    pacat ca dupa acest proiect se va crede ca teatrul tv in RO este un esec in materie de audienta. Exista cateva minusuri la intregul proiect in opinia mea, ce fac vizionarea teatrului oarecum neinteresanta: 1) tehnica de filmare .. cine a fost la teatru, stie ca experienta live e mult mai interesanta daca te afli in primele randuri, ptr ca poti privi reactile actorilor mult mai de aproapre si ce te intereseaza. Ori imaginile abunda in cadre largi alternate cu banalele unghiuri, fara sa surprinda fetele actorilor, ochii, sau reactiile la dialog/ si chiar daca se filmeaza reactiile, cadrele sunt banale prin pozitionarea centrala (oare studentii IMA filmeaza?) 2) piesele alese ca repertoriu...se considera ca numai comediile de situatie poate sa aiba priza la oameni, dar tragi-comedia poate parea un experiment mult mai interesant de oferit, mai ales dk rezolvi partea cu filmatul si montajul. 3) genericul de inceput, coloanele muzicale, si tot packaging par low-quallity si low-budget...
  • bahmuteanca bahmuteanca
    proiectul va pica dupa cele 5 - 6 episoade pe care le vor difuza...oricum mai jos de locul 4 nu are cum sa cada; vor fi depasiti de Antena 3 doar daca isi da foc Gidea sau daca Huidu va reveni la Circotasi...adica never, ever...
  • adrian adrian
    Imi prezint scuze!Aveti dreptate nu se intelege asta.E vina mea.Trebuie sa recunosc atunci ca intr-adevar e o ,,mare,,legatura intre titlu si articol.Felicitari!Stau si ma intreb daca era pe locul 7 sau 17 titlul tot corect era.
  • marius marius
    pacat ca nu se ridica la nivelul adevarat dpdv al audientei.
    Chiar aduce un pic de cultura in aceasta hazna numita TV. Tare imi e ca Antena va renunta la proiect pe acest motiv si chiar ar fi pacat.
  • 1q 1q
    nu a spus nimeni ca este pe trei, a spus ca este sub pro si kanald. citeste atent !
  • 1q 1q
    cifrele nu sunt rele deloc. cine se bucura insa ca o piesa de teatru este sub "inima de tigan" ,varciu show sau "pariu cu viata", este in mod cert un iubitor de manele, cu freza stil lama de topor, cum poarta 99% dintre tinerii de azi (nu mai avem individualitate) si plin de bling-bling-uri, care scrie "mi-au", ca pisica !
  • adrian adrian
    Pe national locul 4,pe comercial locul 4 si atunci de unde locul 3 din titlu? Rareori mi-a fost dat sa vad un articol mai incurcat decit asta.Te ia durerea de cap ca sa intelegi ceva.
  • Ionut Ionut
    Eu am ratat piesa de aseara, dar o sa ma uit pe Internet. Oricum, daca intr-adevar 860.000 de romani s-au uitat la Teatru TV, eu zic ca e ceva. Cat la suta dintre ei ar fi platit un bilet pentru o piesa? Probabil foarte putini...
  • ioan ioan
    se astepta cineva sa fie altfel? eu, nu

Trimite un comentariu

sus