Skip to main content

România dansează peste Înger şi demon

 
romania danseaza - foto Antena 1
romania danseaza - foto Antena 1

romania danseaza - foto Antena 1

Publicitate

Show-ul de dans al Antenei 1, România dansează, a condus aseară în audienţe la nivel naţional şi urban. Pro TV, care a difuzat filmul Înger şi demon, a ocupat primul loc pe segmentul comercial.

Săptămâna trecută, România Dansează a fost pe locul al doilea, după Curierul 2 de pe Pro TV.

Paginademedia.ro prezintă în continuare audienţele înregistrate de show-ul de dans al Antenei 1.

România dansează a înregistrat, la nivel naţional, o medie de 1,6 milioane de telespectatori pe minut. Dintre aceştia, aproape un milion erau din mediul urban.

Locul al doilea pe naţional a fost al postului Kanal D, în timp ce Pro TV a ocupat locul secund la nivel urban.

Kanal D, care a avut aseară emisiunea Ochii din umbră, a înregistrat o medie de 1,4 milioane de telespectatori, la nivel naţional, în timp ce pe urban a avut 627.000 de privitori.

Filmul Înger şi demon a avut, la nivel naţional o medie de 1,4 milioane de telespectatori, dintre care 862.000 erau din mediul urban.

Pe publicul comercial (persoanele cu vârste între 18 şi 49 de ani), Pro TV a condus în audienţă. Pe intervalul emisiunii România dansează, Pro-ul a avut o medie de 558.000 de telespectatori (10,1% rating). Pe locul doi a fost Antena 1, cu 474.000 de telespectatori, iar Kanal D a înregistrat 251.000 de privitori.

Audienţa posturilor TV duminică, 14 aprilie, pe intervalul emisiunii România dansează

Post TV NATIONAL URBAN
Antena 1 1.669.000 de telespectatori (8,7 rating) 988.000 de telespectatori (9,4 rating)
Kanal D 1.437.000 (7,5) 627.000 (5,9)
Pro TV 1.411.000 (7,4) 862.000 (8,2)
Acasa 846.000 (4,4) 371.000 (3,5)
Prima TV 758.000 (3,9) 339.000 (3,2)
TVR 1 320.000 (1,6) 110.000 (1)
Antena 3 316.000 (1,6) 226.000 (2,1)
Antena 2 162.000 (0,8) 104.000 (0,9)
National TV 152.000 (0,8) 75.000 (0,7)
B1TV 144.000 (0,7) 87.000 (0,8)

Audienţele emisiunilor România dansează:

LIKE. Fiţi la curent cu ştirile şi pe contul de Facebook Paginademedia.ro

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Expertul, Expertul,
    romania danseaza pe locul 2, dupa protv cu numai 8,5 rating pe targetul comercial 18 49 urban.
  • karol karol
    Antena 1 nu merita atatea laude, sincer. Nu sunt fan protv, dar cum spuneau si altii,sunt interesati sa ofere calitate ! Antena 1 o sa emita HD cand o sa emita Taraf tv in format 4K :))...nici atunci nu e sigur!
  • tomdegetelul tomdegetelul
    sluga prostevista, esti un frustrat,un nimic deci in concluzie nu dau doi bani pe ce crezi tu
  • Tom Thumb Tom Thumb
    Stau si ma gandesc ce facea Charles Perrault cu degetelul lui, ca Wilhelm Hauff stiu sigur ce facea:))
  • andrei andrei
    esti penibil tomdegetelul. Numele tau spune multe:...
    Nu vreau sa ma gandesc ce faci tu cu degetelul
  • tomdegetelul tomdegetelul
    deci doruta69 te uita i nu i asa la NIKITA?si presupun ca iti si placea nebuno
    mama ce te ai dat de gol(numai la mizerii te uiti si acuma ca si atunci)
  • tomdegetelul tomdegetelul
    esti penibil postacule esti ffffff penibil
  • anca anca
    @expertul Dragul meu pari un Taliban semidoct, in mod normal nu meriti sa imi bat capul cu tine, cu toate astea ma gandesc ca pana la urma si prostii merita educati. In intervalul de suprapunere intre film si showul de dans A 1 a avut mai multe spoturi publicitare decat a avut Pro. Asta inseamna ca au client care plac showul. In ceea ce priveste afirmatia legata de "batrani si pensionari", pe intervalul Romania Danseaza pe targetul 14-18 all urban showul de dans a avut o medie de 12,2 rating si 28,3 share. In consecinta showul are mare priza la tineri.
  • doru68 doru68
    A1 nu investeste in aparatura ci in panarame pe care le platesc ca sa vina sa se dea in spectacol la tv,sa isi arate chilotii si sanii[CAPATOS-SIMONA GH.].A TI uitat vremea cand omniprezenta la A1 nu era alta decat celebra NIKITA,care ia dat de gol si a zis ca este platita cu 300 de euro daca nu ma insel.Asa ca de ce sa ne gandim ca o sa vedem si noi vreodata HD la A1,cand ei se bazeaza pe audiente facute cu panarame si minciuni[DAN BITMAN in direct].
  • tomdegetelul tomdegetelul
    sa inteleg atunci ca toate televiziunile sunt proaste si doar pro tv e super?hai ca esti penibil o zi frumoasa
  • andrei andrei
    P.S. Antenele n-au nici sterefonie, dar ce sa mai vb de 16:9 sau HD
  • andrei andrei
    @tomdegetelul: tu chiar esti in lumea ta. De ce nu fac audienta primatv sau mai stiu eu ce televiziuni cand difuzeaza nu stiu ce premieri? Raspunsul e simplu. Promourile foarte slabe si imagina de asemenea. Primatv sau antenele au o imagine pe smarttv de anii 80'. De ce m-as mai uita la tv cand pot sa-l iau de pe torent si sa se vada mult mai bine?
    :La ProTv daca face panarama in emisiunea lui Maruta, face datorita antenelor sau a altor televiziuni pentru a tine pasul cu ele ca altfel audienta s-ar duce acolo unde vede cleiul ioanei tufaru.
  • scarita scaricica scarita scaricica
    A fost promovat, e adevarat ca nu cu 2 saptamani inainte. Adevarul e ca daca nu obisnuiesti sa te uiti pe un anumit post tv nu ai de unde sa stii ce va fi difuzat. Asa si eu, nu am stiut ca va fi difuzat Watchmen acum ceva vreme, noroc ca nu am schimbat/inchis televizorul dupa Romanii au talent. Oricum, privitor la filmele difuzate vineri noaptea nu am prea vazut sa fie promovate.
  • limbric limbric
    Imi amintesc si acum promo-ul filmului Eraser cu Arnold Schwarzenegger in care se specifica la finalul acestuia ca "eraser" poate fi cumparat si la plic (wtf?!)...Ceva de genul asta. Poate ca a fost o chestie subtila si nu am priceput-o eu:)) Si inca unul "interesant" la un film cu Jackie Chan in care acesta se batea/dansa pe ritmurile Dansez pentru tine. Sunt ceva mai vechi, dar de mare efect. Mai nou si antena1 abordeaza modul "profesionist" de a-si promova filmele sau "premierele":))
  • tomdegetelul tomdegetelul
    talent*

Trimite un comentariu

sus