Skip to main content

Televiziunile aflate în insolvenţă pot sta oprite cel puţin cinci-şase luni

 

Arin Octav Stănescu, Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă Sursa foto: BizLawyers.ro
Arin Octav Stănescu, Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă.

Publicitate

Sursa foto: BizLawyers.ro

Posturile de televiziune aflate în insolvenţă ale căror plan de reorganizare nu a fost confirmat de judecătorul sindic vor avea licenţa suspendată timp de cinci-şase luni.

Acesta este termenul mediu de la declanşarea insolvenţei şi până la aprobarea planului de reorganizare, după cum a declarat pentru Paginademedia.ro avocatul Arin Stănescu, membru fondator şi Preşedinte al Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă.

Suspendarea licenţei audiovizuale a posturilor de televiziune aflate în insolvenţă este prevăzută în noul Cod al insolvenţei, aprobat miercuri de Guvern printr-o ordonanţă de urgenţă şi publicat ieri în Monitorul Oficial.

Noul cod al insolvenţei spune că posturilor aflate în insolvenţă li se suspendă licenţa audiovizuală până la confirmarea planului de reorganizare.

Perioada de cinci-şase luni în care posturile aflate în insolvenţă nu vor mai putea emite este una relativă pentru că de la momentul declanşării procedurii de insolvenţă şi până la confimarea planului de reorganizare se pargurg mai multe etape, a explicat expertul în insolvenţă Arin Stănescu.

Etapele procedurii de insolvenţă

  • Se deschide procedura de insolvenţă.
  • Administratorul judiciar va notifica toti creditorii societatii insolvente. Creditorii trebuie să formuleze cereri de înscriere la masa credală.
  • Se întocmeşte tabelul preliminar al creditorilor
  • Se face o evaluare a activelor societăţii
  • Se depune tabelul definitiv al creanţelor
  • Se realizează planul de reorganizare, care este supus votului adunării creditorilor.
  • Dacă planul de reorganizare este votat de adunarea creditorilor se ajunge la judecator care trebuie să confirme planul.

Expertul în insolvenţă Arin Stănescu a ţinut să precizeze că noul Cod al insolvenţei nu afectează doar societăţile din domeniul media care funcţionează pe licenţe audiovizuale ci şi restul companiilor aflate în dificultăţi financiare.

"Reducerea termenului de realizare a unei reorganizări de la trei ani, care oricum era un termen scurt, la un an face aproape imposibil un plan de reorganizare, fapt care duce la intrarea în faliment a societăţilor aflate în impas financiar. Este aproape imposibil ca un plan de reorganizare să fie făcut într-o perioadă de un an. Practic nu o sa mai avem reorganizări şi nimeni nu o să câştige nimic din asta. În Franţa termenul este de 10 ani, iar în SUA nu există limita", a declarat Arin Stănescu pentru Paginademedia.ro.

Citeşte şi:

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

Trimite un comentariu

sus