Skip to main content

ANALIZĂ (I). Ştiristele în ultimii cinci ani: de la epoca Realitatea TV, la dominaţia Antena 3 şi aspirantul la titlu România TV

 

televiziuni de stiri 17 aprilie
În 2013, evenimentele zilei se văd simultan, în direct, pe cinci posturi de ştiri. Diferă abordarea

Publicitate

Paginademedia.ro vă prezintă, în două episoade, cum a evoluat audienţa posturilor TV în ultimii cinci ani. În acest material, posturile de ştiri, poate cel mai dinamic segment din piaţa TV.

O analiză care surprinde evoluţia spectaculoasă a canalelor de ştiri: în numai cinci ani, fostul lider al pieţei – Realitatea TV - a pierdut jumătate din audienţă şi a ajuns ultimul post de news, iar nişa numără acum cinci televiziuni informative. Material realizat cu sprijinul agenţiei de media BPN.

Consumul programelor de ştiri s-a schimbat în ultimii cinci ani. În 2009, Realitatea TV era liderul pe segment, într-o competiţie în care se lupta doar cu Antena 3 şi câştiga detaşat. La un Breaking News, televizoarele se mutau pe Realitatea. România TV nu exista, iar B1 nu era încă un post de news.

În 2013, nişa este complet redefinită: Antena 3 conduce plutonul de news, iar Realitatea TV este codaşa plutonului de ştiri, în care au mai intrat, între timp, România TV (postul lui Sebastian Ghiţă, rupt de Realitatea TV) şi B1 (luat de Sorin Oancea şi repoziţionat).

Paginademedia.ro vă prezintă evoluţia audienţelor posturilor de ştiri în ultimii cinci ani, în Prime – Time şi în timpul zilei.

Intervalul de Prime-Time: orele 19.00-23.00

ANTENA 3. În intervalul 19.00-23.00, cel mai urmărit post de ştiri a fost, în 2013, Antena 3. Canalul grupului Intact a fost urmărit, în medie, de 394.000 de români. E o scădere cu 100.000 de persoane faţă de 2012, dar chiar şi aşa, următorul clasat pe segment – România TV – are o audienţă la jumătate în comparaţie cu Antena 3.

ROMÂNIA TV. Postul lui Sebastian Ghiţă a început modest în 2011. În primele luni de emisie, la început şi cu probleme de acoperire, România TV era aproape invizibilă: o medie de 4.000 de români pe minut. În 2012 ajungea la 150.000, iar media pe 2013 a fost de 206.000 de români pe minut. Anul trecut, cam jumătate din publicul staţiei era de la oraşe.

B1 TV. La sfârşitul lui 2010, Sorin Oancea, ex Antena 3, intra în acţionariatul B1 TV, alături de Bobby Păunescu. În 2011, B1 cunoaşte cea mai slabă perioadă din ultimii cinci ani: 86.000 de români pe post media la nivelul întregii ţări în intervalul de maximă audienţă.

B1 se relansează ca post de ştiri, iar audienţa de seară se dublează în 2012. În 2013, canalul e urmărit, seara, de 145.000 de români pe minut (un minus de 20.000 faţă de anul precedent). Aproape 100.000 sunt din oraşe.

REALITATEA TV. În 2009, postul de ştiri deţinut la acea vreme de Sorin Ovidiu Vântu domina piaţa. Avea cam 330.000 de români pe post în fiecare seară, în fiecare minut, cu 100.000 mai mulţi decât Antena 3, competitorul de la acea vreme. În 2013, Realitatea TV numără mai puţin de jumătate din audienţa de atunci la nivelul întregii ţări. La oraşe, scăderea Realitatea TV pe intervalul de seară este dramatică: de la 217.000 în anul 2009, la 106.000 în 2012 şi la 72.000 pe minut anul trecut.

Audienţa posturilor de ştiri în intervalul de maximă audienţă (Prime-Time, orele 19.00-23.00), în ultimii cinci ani, la nivel NAŢIONAL:

2009 2010 2011 2012 2013
Antena 3 236.000 315.000 385.000 492.000 394.000
Romania TV 0 0 4000 150.000 206.000
B1TV 129.000 109.000 86.000 166.000 145.000
Realitatea TV 332.000 351.000 324.000 195.000 130.000

Audienţa posturilor de ştiri în intervalul de maximă audienţă (Prime-Time, orele 19.00-23.00), în ultimii cinci ani, în mediul URBAN:

2009 2010 2011 2012 2013
Antena 3 174.000 223.000 259.000 347.000 280.000
Romania TV 0 0 3.000 97.000 120.000
B1TV 91.000 78.000 56.000 109.000 95.000
Realitatea TV 217.000 219.000 194.000 106.000 72.000

După media pe zi: Scad Antena 3 şi Realitatea, creşte România TV

Dacă seara, audienţa canalelor de ştiri este erodată de divertismentul de la generaliste, ce se întâmplă pe toată ziua? Pe intervalul întregii zile, clasamentul este acelaşi, cu mici diferenţe în evoluţia fiecărui canal:

ANTENA 3. Posturi de ştiri al Intact este pe prima poziţie şi după media pe toată ziua, dar în 2013 scade, faţă de anul precedent. Media pe zi în 2013: 253.000 de români pe minut pe post, faţă de peste 300.000 în 2012.

ROMÂNIA TV. Canalul creşte şi după media pe zi: 160.000 de români pe post, pe minut, în 2013, cu 60.000 mai mulţi decât în anul precedent. 90.000 sunt din oraşe.

B1. Scădere uşoară la B1 TV în 2013 şi după media pe zi: 108.000 de români pe minut, faţă de 114.000 în 2012. Media pe zi la oraşe: 70.000 de oameni pe minut.

REALITATEA TV. Egalitate absolută, la nivel naţional, în 2013, cu B1 TV, adică 108.000 de telespectatori pe minut. Este o mică diferenţă: Realitatea TV a picat la 108.000 de la 165.000 în anul 2012. La oraşe, Realitatea este la coadă după media pe zi: 58.000 de telespectatori pe minut în 2013, o scădere de la 90.000 cu un an înainte.

Audienţa posturilor de ştiri în ultimii cinci ani, după MEDIA PE ZI, la nivel NAŢIONAL:

2009 2010 2011 2012 2013
Antena 3 161.000 196.000 230.000 312.000 253.000
Romania TV 0 0 3.000 106.000 160.000
Realitatea TV 250.000 263.000 242.000 165.000 108.000
B1TV 65.000 57.000 51.000 114.000 108.000

Audienţa posturilor de ştiri în ultimii cinci ani, după MEDIA PE ZI, la nivel NAŢIONAL:

2009 2010 2011 2012 2013
Antena 3 118.000 137.000 154.000 218.000 177.000
Romania TV 0 0 2.000 68.000 90.000
B1TV 47.000 41.000 34.000 74.000 70.000
Realitatea TV 165.000 168.000 151.000 90.000 58.000

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Realitatea a scazult mult pentru ca s-a politizat. Inainte erau obiectivi, acum sunt partizani.
  • digi24 nu apare in tabele pentru ca nu plateste catre Kantar Media pentru a fi audiata. niciun post de la RCS nu plateste, de aceea nici DigiSport nu apare niciodata in audiente.
  • audienta A3 oscileaza dupa nemultumirea oamenilor fata de cei criticati de A3. au avut maxim cand erau PDL-ii apoi a scazut. dupa schimbarea lui Base audienta lor va scade mult.
  • digi n-are cum se se bata in audiente cu alte posturi de stiri pana nu va fi disponibil in toate retelele. E o televiziune cu circuit inchis. Pana se va inchide de tot.
  • gadea, badea si cu ursu sunt adevarat profesionisti. Daca nu se nasteau ar fi fost inventati. Aaaa...si mai e si gaina aia al carei nume imi scapa. Merita niste statui la muzeul de ceara.
  • Pot sa fiu de acord ca Antena 3 e cel mai urmarit post de stiri din Romania, dar nu pot sa cred ca ei au o audienta "aproape" la fel de mare cat au toate celelalte posturi de stiri la un loc. La noi la vot se fura, la audiente se fura si peste tot se fura in cantitati nesimtite.
  • multumesc pentru raspuns...da interesanta perspectiva
    chiar tvr news de astazi nu este considerat post de stiri pentru ca preia stiri euronews+conferinte INTEGRAL si nu are direct unde oamenii stau la claca si se tatesc intre ei?. ce au ajuns sa insemne posturile "de stiri"...
  • Hai ma, Lucica, doar atat poti? Eu va stiam pe voi, baseii, drept oameni creativi, iuti in gandire, fermi in exprimare si la fel de loiali ca inaintasii vostri din Hitlerjugend si SS.
    Respectat-ti blazonul, Luci! :)
  • ...iar tu ai o limba foarte aspra si nu stiu daca-i place lui Felix treaba asta.
  • chiar daca totul se asociaza cu politica, trebuie sa recunoastem ca un post tv "il fac" jurnalistii care lucreaza acolo. astfel, fiecare post tv isi gaseste o evolutie proportionala cu calitatea si munca depusa de jurnalisti. de recunoscut ca multi dintre jurnalistii de calitate din tara noastra sunt angajati antena 3. merita apreciata munca lor si straduinta de a face ce stiu mai bine la cele mai inalte cote, iar aprecierea cea mai mare se vede prin faptul ca telespectatorii urmaresc antena 3
  • În 2009, N24 intra în direct doar seara, după 20, timp de trei ore. Şi asta doar de luni până joi. În rest aveau reluări. Nu cred că aveau ce să analizeze la el. Dacă ar fi s-o luăm după principiul tău, în 2009 existau şi TVR Info + Vox News - cea deţinută de B1, însă la fel, au fost ca şi inexistente.
  • felicitari pentru analiza/articol.

    as mai avea de adaugat ca in 2009 mai exista (inca) un post de stiri: n24 ..mai mic, mai nebagat in seama, insa exista
  • Florin,digi24 nu poate fi măsurat că nu beneficiazã de...mustt-carri!
  • Cu permisiunea lui Petrisor, am sa scriu si eu care cred ca au fost, pe scurt, vectorii evolutiei stiristelor in ultimii ani.
    In cazul Realitatii, au fost profund afectati de instabilitatea actionariala si de schisma cu RTV, acestia din urma au castigat audienta pe fondul unei tabloidizari pe care ar fi invidioasa si defuncta OTV, iar B1 si A3 au evoluat in principal pe coordonatele pozitionarii politice - a lor si a electoratului/telespectatorilor.

Trimite un comentariu

sus