Skip to main content

Andreea Marin se desparte de TVR din cauza banilor: „Întreaga echipă este neplătită”

 

Andreea Marin

Publicitate

Andreea Marin a decis să rezilieze contractul cu TVR întrucât echipa Preţuieşte viaţa nu şi-a primit banii de la postul public de televiziune, potrivit unui interviu de pe agentiadepresamondena.ro.

„Întreaga echipă redacţională este neplătită. Mi se pare absurd ca oamenii mei să stea luni de zile fără să-si primească salariul, aşa cum este cazul colegilor din redacţie şi al colaboratorilor. De pildă, scenariştii, echipa de balet şi mulţi alţi oameni n-au fost plătiţi până recent de la jumătatea sezonului trecut. Nu vă închipuiţi că au cine ştie ce salarii. Nu pot fi comparate cu cele din alte televiziuni”, a declarat vedeta pentru sursa citată.

Am incercat cu totii sa intelegem situatia dificila a TVR, dar pana la urma nu se poate sa fim la jumatatea lui februarie si tu, ca simplu redactor sau colaborator, sa vezi ca nu ti-ai luat salariul de cateva luni bune, ca nu iti este respectata munca, ca au trecut intre timp Sarbatorile si pentru familia ta”, a mai declarat vedeta.

Ea a mai spus că este deranjată de faptul că a apărut în presă că ar fi plătită cu un salariu foarte mare. „Trebuie sa spun raspicat ca am acceptat sa revin in televiziune de dragul acestei idei frumoase pe care am gandit-o cu tot sufletul, numita "Pretuieste Viata", si am lucrat pe un salariu cu mult sub valoarea mea de piata din acest moment. Profesionistii in domeniu stiu bine despre ce vorbesc”, a spus vedeta.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Alexandra Alexandra
    Andrea Marin? Cea mai mare audienta o poate face numai daca semneaza cu cei de la PornTV.ro
  • nadia nitov nadia nitov
    marin sa nu-si ia banii? hahahaha! marin munca voluntara? hihihihihi!
    marin pasatoare de angajati? ce gluma buna! hehehehehe!
  • Dora Dora
    Genul asta de emisiuni prafuite nu se mai regasesc in peisajul show-urilor tv si nici audienta nu mai pot avea,vremea lor a trecut ca si a "zanei",care nu mai poate pacali pe nimeni cu povesti cum ca "nu s-au platit salariile echipei"!Doar cateva babe ar putea sa mai lacrimeze, urmarind asa ceva...
  • Tataee Tataee
    voi vedeti ce comentati? a semnat un contract, e normal sa primeasca banii. punct. asa trebuie sa fie in cazul oricui.
  • Truth Truth
    De ce n-o curteaza privatii daca e atat de profi? De ce prefacuta asta expirata care se agata cu disperare de iluzia celebritaii traieste doar din bani publici? Sa ne amintim esecurile ei din afacerile cu privati: emisiunea de la Realitatea TV retrasa dupa doar 3 editii, reclamele cu feedback dezatruos , chiar si cele la patrunjel uscat, cartile scrise care ingalbenesc nevandute in librarii, revistele in care a aparut care zac pe tarabe, porcaria aia de film Ho ho ho 2 care n-a scos nici banii investiti, firmele ei cu datorii la stat, evenimentele la care organizatorii se feresc de zgripturoaica sa nu le fie confiscat mesajul si deturnat scopul etc. In concluzie, esecuri totale in competitia privata. O viata dedicata exclusiv imposturii si escrocheriilor prin fundatii si ONG-uri...
  • Horea Horea
    @Gabi
    "Dar asta e publicul, obisnuit cu Maruta si Acces Direct, nu are gust, discernamant si nici, in cazul celor care comenteaza mai sus, bun simt!"

    Cine te- pus pe tine in postura de a ne masura GUSTUL si DISCERNAMANTUL?
  • livia pila livia pila
    ANDREEA MARIN-ULTIMUL CARTUS. SFIRSIT FARA GLORIE!
  • cristina cristina
    Asta daca traia in SUA nu ajungea nici macar femeie de servicu la fox ! :)
  • Andrei Andrei
    Gabi, tu ori glumesti, ori esti femeie.
  • Alex is Alex is
    Imi pare rau ca dispare aceasta emisiune. Andreea Marin si echipa ei au vrut sa ii ajute pe cei aflati in necaz, oameni simpli, oameni sarmani. Un proiect interesant. Din pacate la noi nu mai prind asemenea emisiuni. Noi ne uitam hipnotizati la femeia de plastic sau la telenovele turcesti de doi bani. TVR-ul e praf si e necesara aplicarea metodei grecesti. Desfiintarea.
  • game game
    INCREDIBIL!!!!!! este de neimaginat cum o IMPOSTOARE ca aceasta individa incearca sa arunce cu gunoi pe Televiziunea care a recuperat-o si i-a dat un sac cu bani, cand NIMENI nu se uita la ea, de "valoroasa" ce era!!!! Ar trebui sa-si aminteasca cum se lupta sa-si ia banii,intai EA de la TVR, si "apoi" echipa ei!! singura preocupare era doar pentru banii EI, de 14,700 eur/editie!!! mare IMPOSTOARE!! pe care TVR nu a mai vrut-o cu toate eforturile de a "o tine pe post" de marele Zgabercea si Irine Radu!!! dar, in bunul obicei de PR, sa iasa EA bine, de TVR nu-i pasa, ba arunca cu kkat cat poate de mult!! pana la noua negociere. ca memoria este scurta si irina radu e pe val!
  • Gabi Gabi
    Comentati fara sa aveti habar, ce audienta putea sa aiba in conditiile in care postul pe care productia era difuzata are o medie de 0,5?? Ea facea de cinci sau sase ori peste audienta postului, insa nimeni nu poate sa faca minuni. Cat despre cum s-a muncit la productia respectiva, la cum arata pe sticla pot sa va spun ca s-a muncit pe branci, emisiunea era impecabila din toate punctele de vedere. Dar asta e publicul, obisnuit cu Maruta si Acces Direct, nu are gust, discernamant si nici, in cazul celor care comenteaza mai sus, bun simt!
  • Andrei Andrei
    Cand ai audienta sub 1, trebuie sa vii cu bani de acasa, nu sa ai pretentii ca sa fii platita. Eu daca ma duc la lucru si ma scobesc in nas, ma dau ei afara, nu ma duc eu si comentez ca nu m-au platit.
  • Alex.D Alex.D
    Nu Mirciulica.................unde sunt sporuri sunt sporuri (asta asa ca tot ai vorbitde performanta) si unde e munca e munca (si de multe ori atat, chiar fara audienta..."ca nu prinde" ) DAR OAMENII AIA MUNCEAU dragu tatii. As vrea sa te vad si eu cum te duci mataluta la munca si ...muncesti cateodata avand mai mult spor si cateodata nu iar sefuletele tau sa te plateasca DOAR cand esti "performant". Daca nu iti dai seama ca ai scris o aberatie iti doresc sa fi platit numai "la performanta", performantule.
  • sahara sahara
    Dar cat vrea diva asta de la tvr? Cumva 1 milion de euro? Mama ce mai muncești. Acolo te-ai facut cunoscută diva din moldova,și dupa ce ai plecat din tvr pe unde ai mai muncit în tv? Lasa bine că ai plecat din tvr,mergi la taraf tv.

Trimite un comentariu

sus