Skip to main content

Alianţă GSP şi Ringier pentru distribuţie: banii pe loc, nu în câteva luni! De ce se aliază cei doi publisheri

 

chiosc ziare Adevarul

Publicitate

Gazeta Sporturilor şi Ringier vor face, în următoarea perioadă o alianţă pentru discuţiile cu distribuitorii de presă. În acest parteneriat va intra şi Jurnalul Naţional, dar şi Evenimentul zilei (distribuit de Ringier).

Potrivit informaţiilor Paginademedia.ro, pornirea acestui parteneriat este o chestiune de zile.

De ce s-au aliat acum cei doi publisheri de presă scrisă?

Alianţa GSP cu Ringier vine pe fondul falimentelor din piaţa de distribuţie şi urmăreşte, pe de o parte, recuperarea datoriilor de la companiile de distribuţie care operează pe piaţă şi, pe de altă parte, un nou sistem de încasare a banilor de acum înainte.

Din informaţiile Paginademedia.ro, două sunt punctele importante:

1. eşalonarea datoriilor pe care le au distribuitorii

2. noi condiţii de plată: GSP şi Ringier nu vor mai accepta să lucreze decât cu distribuitori care fie fac plata în avas, fie plătesc la câteva zile de la difuzare (faţă de luni de zile în prezent).

Câţi bani au de încasat din piaţă?

Gazeta Sporturilor şi Ringier România au de recuperat aproximativ trei milioane de euro de la companiile Tutun şi ziare şi MAV. Din această sumă, GSP are în jur de un milion, iar Ringier aproape două milioane de euro.

De ce abia acum?

Mutarea vine într-un moment în care piaţa de distribuţie este măcinată de falimente şi insolvenţe şi în care publicitatea pe print a scăzut dramatic.

În 2008, înainte de criză, printul atrădea aproximativ 80 de milioane de euro, faţă de până în 20 de milioane în acest an. Totodată, în veniturile ziarelor, înainte de criză publicitatea reprezenta 80%, iar 20 de procente veneau din distribuţie. În acest moment, raportul s-a inversat, iar banii din distribuţie sunt sursa vitală pentru supravieţuirea titlurilor pe hârtie.

În condiţiile în care publicitatea pe print şi-a pierdut rolul de “motor”, banii din distribuţie, un domeniu aproape în colaps, au rămas principala şansă a printului.

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus