
Digi24 HD, post deţinut de RCS&RDS, îşi continuă extinderea la nivel naţional cu lansarea, la Galaţi, a celei de-a opta staţii regionale, care se adresează telespectatorilor din judeţele Galaţi, Brăila, Buzău şi Vrancea.
Digi24 Galaţi îşi începe emisia, luni, 23 iunie, la ora 19:00, cu un jurnal principal de ştiri, prezentat de Alina Dumitriu.
Staţia va transmite, de luni până vineri, şapte jurnale de ştiri şi două talk-show-uri pe teme de actualitate regională. Programul staţiei va fi completat de o emisiune pe teme din sport, precum şi una de turism.
”Digi24 este singura televiziune de ştiri din România care emite full HD, iar calitatea imaginii impune de la sine o calitate pe măsură a reportajelor noastre. Sunt principiile pe care Digi24 le aduce şi la Galaţi”, spune Alex Hrincă, coordonator staţii locale Digi24 HD.
La Digi24 Galaţi ziua de ştiri începe cu jurnalul de la ora 06:30, prezentat de Alexandru Ichim. Tot el le va aduce informaţii relevante telespectatorilor în jurnalele orelor 07:30, 08:30 şi 13:00.
Ştafeta ştirilor va fi predată, de la ora 16:30, Alinei Dumitriu, care va prezenta şi principalul jurnal de ştiri al zilei, de la ora 18:30 şi va încheia ziua de ştiri cu Jurnalul orei 21:00.
„Vocile Galaţiului”, un talk show echilibrat, prezentat de Ionuţ Negru, este în direct de luni până vineri, de la ora 19:00. Iar de la 20:00 Raluca Ardean sondează piaţa forţei de muncă la „Recrutat în Galaţi”.
Tot ce este nou în sportul regional va fi dezbătut, în fiecare marţi, de la 20:30, în „Divizia Locală”, emisiune moderată de Marius Ţuca. Georgiana Dediş prezintă, luni, de la 20:30, „Turist acasă”, o emisiune turistică dedicată tuturor celor care cred că regiunea lor mai are multe de arătat.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.roÎn grila Digi24 Galaţi se vor regăsi, zilnic, şi emisiuni ale Digi24 HD: „Jurnalul de seară”, „24 într-o oră”, „Bussines Club”, „Digicult” sau „Din interior” sunt doar câteva dintre ele.
Comentarii
O fi Neptun cu mult peste Digi 24,dar dimineata e un preot plictisitor si dupa aceea doi borfasi si o panarama care barfesc degeaba la piscina.Si in plus,Digi 24 e dotat cu aparatura full HD,are stiri impartiale,pe cand Neptun il lauda tot timpul pe Mazare si uneori emite multi purici si se vede naspa,de HD ciuciu,doar un 16:9 tras de par.
Eu sunt din Galati,nu din Constanta.
Daca au asa rating asa cum zici tu,oare cum au devenit posturi regionale?