Skip to main content

INTERVIU. Mihai Bendeac, despre situaţia Pro TV-Românii au talent: Le-a fost teamă. Nu am ce să le reproşez. Şi la Prima au trimis notificări, chiar în ziua în care am intrat pe post

 
mihai bendeac
mihai bendeac

mihai bendeac

Publicitate

INTERVIU EXCLUSIV. Mihai Bendeac explică într-un interviu acordat în exclusivitate Paginademedia.ro ce s-a întâmplat cu negocierile pentru Românii au talent, care s-au oprit după ce Antena a trimis notificare către Pro TV.

Mihai Bendeac, pentru Paginademedia.ro:

"Le-a fost teamă să nu existe repercusiuni asupra lor. Nu am nimic să le reproşez celor de la Pro TV. Lucrurile evoluaseră mult, erau puse într-o oarecare ordine, ajunsesem, cum spuneam, să facem şi şedinţele foto cu Andra, Andi Moisescu şi Cabral."

Bendeac spune că şi Prima TV, unde realiza emisiunea Jurnalul unui burlac, a primit notificări:

"La Prima TV, am primit notificarea chiar în ziua în care eu trebuia să intru pe post. Cu sume, cu despăgubiri de milioane. L-am întrebat şi pe Cristi Burci, s-a consultat cu avocaţii şi a decis să intre.

Pro TV, fiind parte a unei companii internaţionale, este mai precaut, mai ales că vorbim de un show internaţional. Nu riscă să ajungă în situaţia să nu difuzeze emisiunea."

Interviul acordat Paginademedia.ro de către Mihai Bendeac, în continuare:

Paginademedia.ro: Ce s-a întâmplat în cazul Românii au talent?
MIHAI BENDEAC: Aş fi vrut să decid eu ce trebuie să fac, fără intervenţii care nu depind nici de mine şi nici de Pro TV. Nu pot să ştiu care ar fi fost impactul asupra carierei mele dacă intram în juriul Românii au talent. Poate era bine, poate era rău. Poate ar fi fost un pas bun. Este emisiunea cu cele mai mare ratinguri din România, cuplul de prezentatori este unul din cele mai bune la nivel internaţional. Responsabilitatea este enormă. Şi ajunsesem într-o fază avansată. Cum spuneam, nu ştiu care ar fi fost rezultatul, dar aş fi preferat să fiu eu cel care alege, nu să fie o decizie dictată de anumite presiuni care s-au făcut.

Cine şi ce a trimis la Pro TV?
Au fost notificări. Dar Antena a trimis astfel de notificări şi la Prima TV. Diferenţa între Prima TV şi Pro TV este că Prima este o televiziune românească, cu acţionari români.

La Prima TV, am primit notificarea chiar în ziua în care eu trebuia să intru pe post. Cu sume, cu despăgubiri de milioane. L-am întrebat şi pe Cristi Burci, s-a consultat cu avocaţii şi a decis ca emisiunea să intre.

Pro TV, fiind parte a unei companii internaţionale, este mai precaut, mai ales că vorbim de un show internaţional. Nu riscă să ajungă în situaţia să nu difuzeze emisiunea.

Care a fost explicaţia Pro TV?
Că eu am un issue cu Antena 1 şi că le este teamă să nu existe repercusiuni asupra lor. Lucrurile evoluaseră mult, erau puse într-o oarecare ordine, ajunsesem, cum spuneam, să facem şi şedinţele foto cu Andra, Andi Moisescu şi Cabral.

Au trimis notificări şi la Prima, dar ai fost pe post. De ce nu şi la Pro TV?
Probabil că, într-adevăr, este vorba şi de rivalitatea mai mare între Pro TV şi Antena 1. Dar, în urma notificării, aceasta a fost alegerea Pro Tv şi o respect. Le-a fost teamă. Nu am nimic să le reproşez.

Unde te vedem la televizor în toamnă?
O să anunţ în săptămânile următoare.

Şi ce o să faci?
O să fac ceea ce am învăţat să fac cel mai bine. Parafrazând un slogan, o să gândesc liber.

Ai publicat câteva fragmente care arată ce nu aveai voie să faci în emisiune. De unde sunt acele fragmente?
Din corespondenţa cu Antena 1 şi dintr-o întâlnire pe care am avut-o. Eu le-am cerut încetarea contractului şi am avut o întâlnire pentru conciliere, pentru rezolvarea pe cale amiabilă. S-a făcut un fel de minută, un proces-verbal.

Îţi spun că are trei pagini, iar pe ultima se vorbeşte agresiv de o "confidenţialitate totală."

Şi ce efecte crezi că vor fi?
Nu ştiu şi nu mă interesează. Şi ei mă terorizează de un an de zile. De un an de zile familia mea este agresată. Eu am buletinul pe adresa alor mei. La fiecare lună, se trezesc cu executorul judecătoresc la uşă.

Până acum nu am acţionat în instanţă pe nimeni, timp de un an. Am crezut că se poate autosesiza cineva, vreo instituţie. Este grav atunci când un trust ceznurează şi îşi terorizează oamenii.

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • schimba`ti domiciliul, bendeace...
    chiar trebuie sa`ti deseneze cineva???
  • Peste tot citesc "notificari", dar nimeni nu precizeaza ce fel de notificari. Notificari CA CE!?
  • ziceti bre ce notificari! o tineti langa cu notificari, notificari. daca era libertatea o tineati cu nu o sa va vina sa credeti, crima. crima. a fost o crima. sau ii este teama ca n-o sa mai faca nimic de frica notificarilor? el s-a bagat in mizerie, acu sa iasa.
  • bendeac,
    La varsta ta trebuia sa stii ca, daca te amesteci in tarate, te mananca porcii.
    Altfel, clipul acesta descrie foarte bine trustful Intact:
    https://www.youtube.com/watch?v=rh2dcW4lBUQ
    domnu Voiculescu ai luat 10 pe veci/la fel ca Hagi si Nadia Comaneci!
    La multi ani, Tov Profesor!
  • Ciumele astea de antene trebuie sa dispara. In locul protv i-as fi rezolvat problemele astuia (daune, despagubiri) doar ca sa le pun capac latrinelor. Panarama de trust cu public de varsta a 3a, numai slugi acolo. Gadea presedinte!

Trimite un comentariu

sus