EXCLUSIV. Emisiunea Serviciul Român de Comedie iese din grila Antena 1. Miercuri va fi difuzată ultima emisiune, dar nu de la ora 20.30, cum era până acum, ci de la 22.30.
„Se oprește colaborarea dintre trustul Intact și Serviciul Român de Comedie. Miercuri este ultima difuzare”, a declarat Toni Grecu, într-un mini-interviu acordat Paginademedia.ro.
Toni Grecu, pentru Paginademedia.ro:
“Motivul este legat de performanțele ultimelor ediții. Măsura luată este bruscă, neașteptată și din rațiuni economice, respectiv restrângerea cheltuielilor stației. Este motivul pe care ni l-au spus.
Din punct de vedere tehnic, întreruperea contractului s-a făcut prin acordul părților.”
În mod normal, câte ediții trebuia să aibă emisiunea?
Toni Grecu: Cam 10-11 ediții. Aceasta, de miercuri, ar fi a șaptea.
Aveați trecută o marjă de rating în contract?
Toni Grecu: Era trecută, da. Am stat foarte bine, cu excepția ultimelor două ediții. Ne-au spus că, din punct de vedere al audienței, sunt nevoiți să oprească emisiunea și să taie din costuri.
Ce veți face în continuare?
Toni Grecu: Avem două proiecte TV la care lucrăm, care vor intra în funcțiune la începutul anului viitor.
Cu ce stații?
Toni Grecu: Nu pot spune acum, sub nicio formă.
Antena 1 a avut probleme cu audiențele după ce Pro TV a lansat emisiunea Visuri la cheie, iar Kanal D a mutat KidSing și a pus în locul lui serialul Trădarea.
Săptămâna trecută, Antena 1 s-a clasat pe locurile trei și patru pe intersecția cu emisiunea Visuri la cheie, de la Pro TV, după cum paginademedia.ro a scris AICI.
Serviciul Român de Comedie este un proiect dezvoltat de o parte din membrii fostului grup Divertis, coordonați de Toni Grecu, după ce câțiva componenți ai trupei au fondat un alt proiect – Distractis.
În formula completă, Divertis a realizat emisiuni timp de șapte ani la Antena 1, între 2001 și 2008. Ulterior, grupul a trecut la Pro TV.
În urmă cu aproximativ trei ani ani s-a produs scindarea: o parte au rămas la Pro TV și au dezvoltat proiectul Serviciul Român de Comedie (în care au fost atrași și actori noi), cealaltă parte a lansat Distractis la TVR.
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.roÎn primăvara acestui an, Serviciul Român de Comedie a revenit la Antena 1, unde a făcut emisiuni timp de un sezon și jumătate.
Comentarii