Skip to main content

BILANŢ. Profitul operaţional al Pro TV a crescut de 15 ori în 2014 faţă de 2013

 
CME
CME

CME

Publicitate

Tăierile de costuri din companiile Pro TV dar şi ieşirea Pro TV din must carry s-au văzut în rezultatele financiare ale companiei pe 2014. Operaţiunile Pro TV au avut în 2014 venituri totale de 178,6 milioane de dolari, potrivit raportului financiar al companiei-mamă, Central European Media Enterprises (CME). Pro TV a avut astfel o creştere de peste 16 milioane de dolari comparativ cu 2013.

Interesant este profitul operaţional (OIBDA), care a sărit de la 2,4 milioane de dolari în 2013, la 37,2 milioane de dolari în 2014, ceea ce reprezintă o creştere de peste 15 ori de la un an la altul.

Michael Del Nin, unul dintre directorii executiv ai CME: „Suntem foarte încântaţi să anunţăm că ne-am îndeplinit obiectivele ambiţioase pe care ni le-am stabilit în acest an. (...) Am realizat cele mai bune venituri din ultimii şase ani, care, combinat cu tăierea de costuri a rezultat într-o OIBDA (Profitul operaţional înainte de depreciere şi amortizare) îmbunătăţită.”

Christoph Mainusch, Co-Chief Executive Officer: „Ne propunem să livrăm în continuare cel mai bun conţinut telespectatorilor noştri şi vrem să ne menţinem lideri ai audienţelor dar să fim atenţi şi la costuri.”

Veniturile Central European Media Enterprises în 2014 şi în cel de-al patrulea trimestru de anul trecut (milioane de dolari):

Tara Venituri in 2014 Venituri in 2013 Venituri oct - dec 2014 Venituri oct - dec 2013
Cehia 202,7 174,9 66,3 64,1
Romania 178,6 162,3 55,1 51,9
Slovacia 90,5 82,4 30,5 30,2
Bulgaria 87,0 87,4 26,1 28,8
Crotia 62,0 61,8 18,1 21,0
Slovenia 61,3 66,6 19,9 23,2

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • ProTV tot va ramane pe locul 1 chiar daca vedetele au migrat la Antena 1.
    Ce a facut Mihai Petre la Antena? A castigat doar 20.000 de euro in plus pentru "Danseaza printre stele"? Putea ramane la ProTV si era inca jurat "Romanii au Talent" pana cand el se va satura de la atatea talente si se va pensiona.
    Ce au facut ex-Chef-ii de la MasterChef? Au o emisiune care este batuta de Kanal D cu un serial si sunt si platiti regeste.
  • Stai ca vine imediat mile2005 , dupa ce se sterge pe maini , ca e la baie , sa ne explice noua ce audienta are Antena DDR .
  • Ce se mai canta prohodul protv-ului anul trecut cand plecarile erau in valuri

Trimite un comentariu

sus