O explicaţie halucinantă reiese din scuzele publice ale TVR, prezentate astăzi, după ce televiziunea publică "instituţie strategică", nu a transmis în direct tragedia de la Club Colectiv în care au pierit 30 de tineri."
Într-o poziţie trimisă Paginademedia.ro, conducerea TVR prezintă scuze publice pentru faptul că nu au relatat, că a tratat subiectul "insuficient şi neprofesionist" şi sugerează că altfel ar fi stat lucrurile dacă exista un canal dedicat ştirilor.
"Actuala conducere TVR îşi exprimă poziţia privind necesitatea ca unul dintre canalele SRTv să se transforme în canal de ştiri cu personal care să lucreze în regim de ştiri, cu dotări şi abilităţi necesare, astfel încât să răspundă în orice moment interesului public", se arată într-un comunicat de presă al televiziunii publice.
Postul public a avut un canal de ştiri - TVR news - care a fost închis însă în această vară. Înainte de TVR News, a mai existat un canal public de ştiri - TVR Info - închis la rândul lui din raţiuni financiare. Pe licenţa lui a fost realuat câteva luni mai târziu TVR News.
TVR prezintă scuze telespectatorilor pentru modul în care a tratat, "insuficient şi neprofesionist", tragedia din noaptea de vineri, de la momentul în care s-au petrecut faptele şi până sâmbătă, la 7 dimineaţa, când a fost difuzat primul jurnal de ştiri.
"Explicaţiile sau motivele de orice fel pălesc în faţa obligaţiei noastre faţă de public. Măsurile luate şi modificările organizatorice, vă garantăm, ne vor apropia din ce în ce mai mult de televiziunea publică de care România are nevoie şi pe care nu a avut-o de ani de zile", se arată în comunicatul de presă semnat de Irina Radu, director general interimar al Televiziunii Române.
În comunicatul de presă se mai spune că începând de astăzi, "TVR va putea acoperi tehnic şi editorial în cel mai scurt timp posibil evenimentele de interes public major".
"O procedură internă de tranziţie este aprobată începând de astăzi până la numirea unui nou Consiliu de Administraţie", se mai arată în comunicatul de presă.
Comunicatul TVR anunţă oficial demisia şefei ştirilor, Raluca Stroe Brumariu, şi a directorului interimar de programe, Gabriel Gherghescu.
"Ca urmare a reacţiei întârziate pe care TVR a avut-o în cazul relatării tragediei petrecute în Bucureşti în noaptea de vineri spre sâmbătă 30/31 octombrie, directorul Departamentului Ştiri şi directorul interimar de Programe şi-au înaintat demisia, alte decizii urmând să fie luate în zilele următoare", se mai spune în comunicat.
La finalul lunii iulie 2015, postul TVR News şi-a încetat emisia ca urmare a unei hotărâri a Consiliului de Administraţie al SRTv, după cum Paginademedia.ro a scris AICI.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Comentarii
Era de așteptat că vor claca, din nou.
Dar să găsească scuze...cum că nu aveau unde difuza și mai aveau nevoie de încă un canal...chiar nu mă așteptam să inventeze o asemenea prostie.