Skip to main content

Postul Patriarhiei - Trinitas, pe masa CNA după ce a difuzat imagini de la înmormântarea unor tineri de la Colectiv

 
CNA
CNA
Postul Trinitas a ajuns în vizorul CNA. Forul audiovizual are pe ordinea de zi de mâine mai multe sesizări pentru modul în care televiziunile au reflectat cazul Colectiv. Pe lângă posturile generaliste şi de ştiri, sesizări a primit şi televiziunea Patriarhiei, Trinitas TV.
Publicitate

Cinci sesizări şi o autosesizare a primit CNA pentru că televiziunea religioasă nu a respectat recomandările forului audiovizual de a nu difuza imagini de la înmormântările victimelor din trgaedia de la Colectiv.

Pe de altă parte, restul televiziunilor de ştiri au respectat apelul la decenţă şi discreţie făcut de familiile unor victime, dar şi de recomandarea CNA, după cum Paginademedia.ro a scris AICI.

Doar România TV a difuzat câteva cadre din biserică (însă foarte puţine) de la înmormântarea femeii de serviciu la a cărei slujbă a participat şi Patriarhul Daniel. România TV şi B1 au transmis doar mesajul Patriarhului Daniel, exprimat în maşină, nu la ceremonia funerară.

Forul audiovizual a analizat deja modul în care televiziunile au reflectat cazul Colectiv în perioada 30 octombrie - 2 noiembrie (detalii, AICI). Atunci, Digi24 a fost singurul post amendat. România TV şi Kanal D au primit atunci câte o somaţie publică.

Mâine, CNA are pe ordinea de zi alte reclamaţii pentru cazul Colectiv, primite după data de 2 noiembrie, pentru posturile Antena 1, Antena 3, B1 TV, Pro TV, Kanal D, Realitatea TV, Digi24, Prima TV şi TVR 1.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

Trimite un comentariu

sus