Tot mai multe conturi de pe reţelele sociale şi publicaţii din presa rusă răspândesc ştiri false despre Ucraina, generate cu ajutorul inteligenţei artificiale.
Care este subiectul abordat în materialele generate cu AI?
Şi de această dată, ruşii se leagă de subiectul mobilizării în Ucraina. Mai exact, potrivit Context.ro, materialele generate cu ajutorul inteligenţei artificiale susţin că femeile din Ucraina sunt chemate să îndeplinească serviciul militar sau sunt convinse să se înroleze în Forţele Armate prin afişe de recrutare.
Astfel de informaţii false au fost distribuite frecvent pe canalele de Telegram, atât cele în limba ucraineană, cât şi cele în limba rusă.
Pe 15 septembrie, au fost postate imagini false care susţineau că în Odesa, oraş din sudul Ucrainei, au apărut afişe care ilustrează femei în uniforme militare. Alte canale au redistribuit imaginile sau altele în acelaşi stil, precizând că acestea ar fi fost realizate în Luţk, în vestul Ucrainei.
„Nu au existat astfel de afişe, iar un instrument de verificare AI indică faptul că imaginile au fost generate cu ajutorul inteligenţei artificiale”, a explicat pentru Kyiv Independent Roman Osadchuk, directorul departamentului de analiză a ameninţărilor din cadrul companiei de tehnologie LetsData.
LetsData a identificat campania la jumătatea lunii septembrie, când aceasta a început să circule pe reţelele sociale.
Pe 29 septembrie, Olesya Loseva, prezentatoare la televiziunea de stat rusă, a postat o ilustraţie asemănătoare pe reţeaua Telegram. În imaginea generată artificial, se observa o reclamă falsificată, despre care prezentatoarea spunea că ar fi fost afişată într-un centru comercial din Kiev.
Imaginea generată cu AI înfăţişează o tânără lângă un bebeluş şi o armă, însoţită de un mesaj în limba ucraineană: „O ucraineancă adevărată poate face toate aceste lucruri în 40 de secunde!”
În urma unei analize realizate de Kyiv Independent cu ajutorul Hive Moderation, o platformă care detectează conţinutul generat sau modificat cu ajutorul inteligenţei artificiale, s-a constatat că imaginea a fost generată în proporţie de 99% cu AI.
„Actorii afiliaţi Rusiei au folosit în principal instrumentele AI pentru a amplifica tactici deja existente, precum producerea de conţinut neautentic la scară largă şi distribuirea acestuia pentru a ajunge la un public mai numeros şi a alimenta polarizarea”, a demonstrat în luna martie Centrul European de Excelenţă pentru Combaterea Ameninţărilor Hibride (Hybrid CoE), o organizaţie pentru combaterea ameninţărilor hibride.
Nu doar pe Telegram au fost postate asemenea imagini. Pe platforma X, a apărut o postare a Donbass Segodnya, o publicaţie pro-rusă, în care era ilustrată o femeie care părea să ţină în mână ordine de chemare la recrutare, susţinând că „a început mobilizarea în masă a femeilor”.
Deşi este adevărat că femeile pot primi ordine de chemare la centrele militare, doar cele care s-au înregistrat voluntar pentru serviciul militar sau cele cu studii în domeniul medical sau farmaceutic au obligaţia legală de a se înregistra. Totuşi, chiar şi în aceste cazuri, femeile nu pot fi înrolate cu forţa în armată.
În schimb, ele sunt doar înscrise în evidenţele militare şi pot fi chemate pentru a-şi actualiza datele personale sau pentru a efectua un examen medical.
Cum stau lucrurile, de fapt
Încă din anul 2022, Ucraina mobilizează bărbaţi de vârstă militară pentru a-şi întări efectivele armatei şi a rezista agresiunii ruse, un subiect vizat în mod repetat de dezinformarea şi propaganda rusă.
Aproape 76.000 de femei fac parte din Forţele Armate ale Ucrainei, dintre care 57.000 ocupă funcţii militare. Totuşi, Ucraina nu a introdus mobilizarea obligatorie a femeilor.
„Nu există nicio decizie privind mobilizarea femeilor în Ucraina”, a transmis pe 26 august Centrul pentru Combaterea Dezinformării din Ucraina, instituţie aflată în subordinea Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare.
„Comisia parlamentară pentru securitate naţională, apărare şi informaţii a declarat oficial că nu există iniţiative legislative, proiecte de lege sau discuţii interne privind introducerea unei astfel de mobilizări.”
Femeile se pot înscrie voluntar pentru serviciul militar, însă doar cele cu studii medicale sau farmaceutice sunt obligate să se înregistreze în evidenţele militare.
Pe 20 august, fostul ministru al Apărării Oleksii Reznikov a discutat despre asta într-un interviu pentru Radio Europa Liberă/Radio Libertatea (RFE/RL), susţinând că obligarea femeilor să îndeplinească serviciul militar ar „dubla imediat numărul persoanelor care pot fi mobilizate”.
Pe 24 august, fostul emisar special al SUA pentru Ucraina, Keith Kellogg, declara că, după părerea sa, femeile ar trebui mobilizate pentru a ajuta Ucraina să depăşească deficitul de personal militar, deoarece „ele luptă la fel de bine ca bărbaţii”.
Parlamentul ucrainean a răspuns atunci, susţinând că aceste declaraţii „nu reflectă activitatea legislativă propriu-zisă”.
Autor: Stefan Necoara stefan.necoarapaginademedia.ro