Studenţii de la Universitatea din Bucureşti vor avea propriul studio de televiziune şi podcast, pentru a exersa meseriile din media chiar în timpul facultăţii.
Investiţia în noul Studiou de Creaţie Multimedia depăşeşte 500.000 de lei, adică aproximativ 100.000 de euro, scrie Universitatea din Bucureşti.
Spaţiul va fi folosit începând cu anul universitar 2026–2027, în special de studenţii Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, dar şi de cei de la alte facultăţi ale UB.
Camere 4K, ecrane LED şi regie proprie
Noul studio este echipat cu sistem multicameră 4K, pupitru şi ecran LED, regie proprie, infrastructură pentru streaming şi distribuţie video, aparatură profesională de înregistrare şi mixare audio, sistem intercom şi iluminat LED controlat automat.
Pe scurt, studenţii vor putea lucra într-un spaţiu conceput pentru producţii de televiziune şi radio, podcasturi şi conţinut video digital. Activităţile de la cursuri şi seminare vor fi completate de exerciţii practice şi de realizarea unor produse editoriale.
„Studioul este gândit, în acelaşi timp, ca un spaţiu de învăţare aplicată, în care activităţile desfăşurate în cadrul cursurilor şi seminarelor să poată fi completate prin experienţe practice şi prin dezvoltarea unor produse editoriale reale.
În acest fel, infrastructura tehnologică devine un instrument prin care pregătirea academică poate fi conectată mai strâns la transformările rapide din jurnalism, televiziune, producţia video, podcasting şi comunicarea digitală”, scrie Universiatea dIn Bucureşti.
Cine a făcut investiţia
Investiţia a fost realizată prin finanţare din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), prin proiectul „EDIS – Ecosistem Digital pentru Învăţare Sustenabilă la Universitatea din Bucureşti”, din Fondul de Dezvoltare Instituţională al Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi dintr-o sponsorizare Raiffeisen Bank, oferită prin Fundaţia „Virtute et Sapientia” a Universităţii din Bucureşti.
„Pentru studenţi şi cadre didactice, acest studio va deveni un excelent instrument de învăţare”, a spus Lucian Ciolan, prorectorul UB pentru proiecte de dezvoltare şi învăţare continuă.
Potrivit rectorului Marian Preda, noul spaţiu face parte din investiţiile universităţii în modernizarea infrastructurii şi în îmbunătăţirea condiţiilor de studiu.
Autor: Claudia Baidoc claudia.baidocpaginademedia.ro