Skip to main content

Lege: reclamele la medicamente, interzise pe TV. Proiectul, votat de Senat. Legea merge spre promulgare la preşedinte

 
Lege: reclamele la medicamente, interzise pe TV. Proiectul, votat de Senat. Legea merge spre promulgare la preşedinte

Plenul Senatului a aprobat, astăzi, interzicerea reclamelor explicite pentru medicamente la radio şi televiziune, precum şi interzicerea totală a publicităţii pentru medicamentele care se eliberează cu reţetă, relatează HotNews.ro.

Publicitate

Farmaciile sunt şi ele lovite de propunerea legislativă aprobată de senatori, astfel sunt interzise prin lege reclamele: ”care indică ideea că farmacia respectivă reprezintă un model sau un etalon pentru celalalte farmacii, precum şi publicitatea la farmacii care reprezintă publicitate mascată pentru medicamente”.

Senatul a fost camera decizională, după ce Camera Deputaţilor a adoptat-o tacit, iar legea va merge spre promulgare la preşedintele Klaus Iohannis.

Proiectul legislativ a primit raport de respingere din partea comisiilor de fond, însă a fost aprobat în plenul Senatului cu 100 de voturi pentru şi 7 voturi împotrivă.

Potrivit textului proiectului legislativ aprobat de Senat: ”Se interzice publicitatea explicită pentru produsele medicamentoase difuzată în cadrul programelor de televiziune şi radiodifuziune”.

Orice formă de publicitate, cu excepţia celei din audiovizual, pentru medicamentele eliberate fără reţetă trebuie să fie aprobată în prealabil de către Agenţia Naţională a Medicamentelor.

De asemenea, se interzice publicitatea în orice mediu pentru produsele medicamentoase care se eliberează cu reţetă.

În expunerea de motive, senatorul UDMR Alexandru Vegh argumenta că:

”Venim cu această iniţiativă dată fiind amploarea pe care a luat-o publicitatea ascunsă la medicamente şi influenţa negativă şi înşelătoare pe care o are asupra populaţiei, aspecte care se datorează, în general, publicităţii prin televiziune şi radiodifuziune ... automedicaţia poate duce la complicaţii grave de sănătate, iar pacienţii nu ar trebui să se trateze după ureche, în baza celor auzite la radio sau la televizor despre un medicament”.

Aceasta propunere legislativa ar lovi puternic industria media. Industria farma a fost principalul investitor in publicitate in Romania in 2014: ocupa primul loc intre industriile care cumpara reclama, cu 13% din piata de publicitate, potrivit raportului Zenith Romania Advertising Expenditure Forecast.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Nurofenul lui Reckitt a fost retras/interzis in Australia...deci e din ce in ce mai bine. Fiecare decide singurel daca recurge la automedicatie si ia un OTC ori merge la doctor, doctorii costa deci se alege varianta cea mai ieftina, sa nu mai zicem despre etica/deontologie si toate reclamele radio & TV la medicamentele minune care fac durerea sa dispara...pana si Durex e incadrat ca dispozitiv medical doar asa ca sa se evite niste lucruri.
  • asta e din seria sa stabilim de la Bucuresti cati cani trebuie sa aiba un cioban. Parlamentarii ar legifera mai bine cum sa nu se fure in tara asta nu cum sa nu se cheltuie banii. Farma aduce 20 % in bugetul de media al radiourilor si televiziunilor. Deci la anu vom avea iar reduceri de costuri. Poate gandeste cineva la Presedintie si nu promulga legea in forma asta
  • Nu se schimba nimic. Toate se vor numi suplimente alimentare.

Trimite un comentariu

sus