
"Împreună putem schimba lumea", este mesajul cu care Comitetul Olimpic Internațional anunță competiția din 2016, care va avea loc la Rio de Janeiro.
Spotul ediției din acest an a Jocurilor Olimpice este realizat după modelul blockbusterelor. Clipul este format din imagini cu sportivi și oameni obișnuiți din întreaga lume pentru a demonstra puterea sportului. Materialul video de un minut și jumătate este narat de actrița Uma Thurman. Varianta în limba franceză este narată de Juliette Binoche, Paz Vega s-a ocupat de varianta spaniolă, iar Tais Araujo de cea în portugheză, potrivit creativity-online.com.
Spotul pentru Jocurile Olimpice este creat de agenția VML și regizată de Max Malkin, cel care a realizată și videoclipuri pentru Eminem și trupa Green Day. Clipul este disponibil pentru difuzare pentru toate televiziunile din întreaga lume, dar și pentru mediul digital.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Trimite un comentariu