Skip to main content

Google, reacție rapidă în scandalul reclamelor plasate lângă mesaje extremise: angajează personal pentru depista mai rapid cazurile

 
Google, reacție rapidă în scandalul reclamelor plasate lângă mesaje extremise: angajează personal pentru depista mai rapid cazurile
foto: aljazeera.com

Google ia măsuri în scandalul reclamelor plasate lângă mesaje extremiste. Gigantul american a anunţat astăzi că va face angajări de personal pentru a accelera procesul de depistare şi scoatere a reclamelor plasate lângă videoclipurile cu caracter extremist de pe Youtube, scrie Reuters

Decizia gigantului american vine în contextul în care mai multe companii şi-au scos temporar publicitatea din Google şi Youtube, după ce au descoperit că este plasată alături de videoclipuri care promovează mesaje extremiste. 

Dintre acestea amintim de publicaţia The Guardian, grupul media Havas - acesta din urmă asigurând achiziția de spațiu publicitar pentru mari clienți precum Royal Mail, BBC sau Hyundai; compania de telecomunicaţii Vodafone, gigantul media Sky, băncile HSBC, Lloyds şi RBS sau lanţul de magazine de haine Marks & Spencer, McDonald's, L'Oreal, Audi, Sainsbury's, Argos, guvernul britanic sau cel mai mare lanţ de supermarketuri din Marea Britanie, Tesco, potrivit Digi24.ro

Publicitate

Reprezentanţii companiei au declarat că monitorizează aproximativ 400 de ore de conţinut video încărcat pe Youtube în fiecare minut, iar în aceste condiţii va recurge la angajări de personal pentru a accelera procesul de depistare şi eliminare a reclamelor de lângă conţinutul care răspândeşte mesaje extremiste. 

În cazul în care sunt depistate anunţuri lângă videoclipuri care promovează extremismul, echipa de la YouTube va încerca să rezolve cazul în mai puțin de câteva ore, scrie Reuters.

"Vom angaja un număr semnificativ de oameni și vom dezvolta noi instrumente propulsate de progresele noastre în domeniul inteligenței artificiale pentru a crește capacitatea noastră de examinare a conținutul îndoielnic pentru publicitate", a spus Philipp Schindler, chief business officer la Google, citat de Reuters.

Oficialii gigantului tehnologic au mai spus că echipa YouTube are în vedere şi modificarea abordărilor existente privind conţinutul care ar trebui să fie permis pe platformă, oferind în acelaşi timp o mai mare vizibilitate pentru publicitari şi agenţiile de publicitate, astfel încât acestea să poată vedea unde apar reclamele acestora.

"Noi credem că îmbinarea noilor politici și controale vor consolida în mod semnificativ capacitatea noastra de a ajuta publicitarii să ajungă la un public la scară, respectând în același timp valorile lor", a adăugat Philipp Schindler pentru sursa citată.

Potrivit Reuters, Marea Britanie este cea mai mare piață a companiei Google din afara Statelor Unite, generând în 2016, în principal din publicitate, venituri de 7.8 miliarde $, ceea ce reprezintă aproape 9% din veniturile globale a gigantului American.

Citeşte şi:

 

Autor: Daniel Puisor redactiapaginademedia.ro

Trimite un comentariu