FOTO. Adeverul din 1933 vândut cu Adevărul de azi. Interviu cu Mihail Sadoveanu şi un savuros articol despre presă

PRESA DE IERI ŞI DE AZI. Adeverul, supliment în Adevărul. Cotidianul Adevărul vine azi la pachet cu o ediţie a ziarului Adeverul, predecesorul celui de azi, de acum fix 84 de ani, mai precis 16 aprilie 1933.

Publicitate

Formatul ziarului Adeverul din 1933 era considerabil mai mare decât forma actuală a ziarului însă avea 12 pagini, faţă de Adevărul, care are în acest moment 16 pagini.

Romanul "Răscoala" al lui Liviu Rebreanu şi "Locul unde nu s-a întâmplat nimic" al lui Mihail Sadoveanu abia apăruseră şi se promovau la ziar. Gilette, Citroen şi Bayer îşi făceau reclamă în ziarul din perioada interbelică.

Mihail Sadoveanu, interviu în penultima pagină din Adeverul. Pe prima pagină din Adevărul, Liviu Dragnea şi Lia Olguţa Vasilescu.

Un interviu acordat de Mihai Sadoveanu şi-a găsit loc abia în penultima pagină. Scriitorul îşi prezenta noul roman, "Locul unde nu s-a întâmplat nimic"

Mihai Sadoveanu, în Adeverul:

"'Locul unde nu s'a întâmplat nimic' - începe d. Sadoveanu - este un pendant la 'Venea o moară pe Siret' (n.r. roman semnat de Sadoveanu). Acolo prezentam viaţa rurală cu necazurile şi mizeriile ei. Aici, în 'Locul unde nu s'a întâmplat nimic', descriu un târg moldovenesc de acum 40 de ani, un rudiment de viaţă urbană. E aproape un document istoric, cu aspecte şi oameni care vor forma un fel de muzeu pentru generaţiile viitoare."

Preocupările presei de ieri, nu departe de cele actuale. Citat preluat din prima pagină a ediţiei Adeverul din 16 aprilie 1933:

"Lipsa de simpatie pentru presă, din partea reprezantanţilor maturului corp (n.r. Senatul), ni se pare însă foarte curioasă. Dacă noi am avea bronzuri, oameni dintr-o bucată, lipsiţi de orice preocupare măruntă, mereu în slujba ideilor şi niciodată conduşi de combinaţiuni meschine sau personale, în vederea cărora se face deseori apel la ziarişti - bine înţeles sub masca ideologiilor şi preocupărilor de interes obştesc - am spune: avem oameni politici superiori, cari, la înălţimea lor morală şi intelectuală, socotesc că presa nu corespunde menirii ei.

Dar aşa, cu senatori cari trec fugitiv şi abia discută câte o comunicare, în care se ascunde o combinaţie sau o rancună; cu nivelul discutabil al tuturor discuţiilor şi preocupărilor cu politiciani, cari îşi doresc fiinţa libertăţilor ziariştilor; în asemenea condiţiuni rolul sever de justiţiar e cel puţin deplasat.

Glume fine, în Adeverul interbelic: