Skip to main content

VIRAL RECORD. Filmul făcut de jurnaliștii Delcea și Voinea, reach de peste jumătate de milion. În prima zi a contului de Facebook

 
VIRAL RECORD. Filmul făcut de jurnaliștii Delcea și Voinea, reach de peste jumătate de milion. În prima zi a contului de Facebook

VIDEO. Viralizare record, într-o singură zi, pentru un cont de Facebook pornind de la zero. Cu un reportaj jurnalistic.

Publicitate

Într-un cont pornind de la zero, jurnaliștii Cristi Delcea și Mihai Voinea au realizat o audiență și un reach foarte mare cu reportajul video realizat la biserica din Voluntari, unde a fost adus Brâul Maicii Domnului.

La ora 16.00, contul de Facebook Recorder, al celor doi jurnaliști, avea zero like-uri. La ora 17.00, avea cinci. A urmat postarea și un val de aprecieri: 225.000 de afișări pentru reportajul celor doi și un reach de jumătate de milion de oameni la ora redactării acestui articol.

Cei doi jurnaliști (care au plecat de la Adevărul de mai puțin de două săptămâni) au anunțat, cu ocazia filmului, și proiectul pe care îl vor lansa: Recorder, un site la care a contribui și jurnalistul Andrei Crăciun.

Cristi Delcea și Mihai Voinea, pe Facebook:

"În curând vom lansa recorder.ro, o publicație online care se va concentra pe reportaje, interviuri, portrete, conținut video și tot ceea ce înseamnă jurnalism făcut pentru cititori și nu pentru interese obscure. Cât lucrează băieții de la programare la construirea site-ului, noi am ieșit pe teren și am făcut un videoreportaj. Doar așa, cât să vă faceți o idee despre ce-o să gasiți pe Recorder și să apăsați follow, ca să nu ratați nimic din ce va urma."

Jurnaliștii Cristi Delcea și Mihai Voinea au semnat și alte virale, când lucrau la Adevărul. Printre ele: filmul cu "deputatul mitralieră" Cristian Rădulescu și cel cu o bătrânică, la protestele de stradă din iarnă, care strângea pet-urile lăsate de protestatari.

Cei doi au plecat din redacția Adevărul la începutul lunii mai, după cum Paginademedia.ro a scris AICI

Delcea și Voinea, autorii viralului zilei, vor fi invitați la PaginademediaLIVE

Reportajul video realizat de Cristi Delcea și Mihai Voinea:

Citește și:

 

 

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Trimite un comentariu