Skip to main content

Adio meciuri, filme şi programe TV fără drepturi pe Facebook? Gigantul a luat un program care găseşte conţinutul piratat

 
Adio meciuri, filme şi programe TV fără drepturi pe Facebook? Gigantul a luat un program care găseşte conţinutul piratat

Singur acasă dat pe un cont de Facebook. Meciuri de fotbal difuzate online pe tot felul de conturi, evident, fără drepturi. Formate precum Românii au talent date în acelaşi timp cu Pro TV, live, de conturi greu de identificat. Sunt câteva cazuri de conţinut piratat, unele semnalate şi de Paginademedia.ro.

Publicitate

Facebook îşi propune să reducă rata pirateriei pe reţeaua socială. De curând a achiziţionat un program care detectează conţinutul postat sau distribuit pe reţeaua socială, fără permisiunea autorului.

Gigantul digital a încheiat un acord de cumpărare cu start-up-ul Source3, specializat în domeniul proprietăţii intelectuale, a brandului şi a drepturilor de autor, scrie Recode.

Oamenii din spatele aplicaţiei sunt doi americani, Patrick Sullivan şi Ben Cockerham care, în 2011, au vândut o aplicaţie asemănătoare către Google.

Citeşte şi: GALERIE FOTO. Românii au talent, dat fără drepturi pe un cont Facebook. A făcut echivalentul unui punct de rating

Termenii tranzacţiei nu se cunosc, se ştie însă că Facebook a preluat atât drepturile asupra tehnologiei din spatele aplicaţiei, cât şi a oamenilor care au dezvoltat proiectul.

"Suntem încântaţi să colaborăm cu echipa Source3 şi să învăţăm din expertiza pe care au construit-o în domeniul proprietăţii intelectuale, al mărcilor comerciale şi al drepturilor de autor. Ca întotdeauna, ne asigurăm că ne vervim bine partenerii", a declarat un purtător de cuvânt al Facebook, citat de Recode.

Angajaţii preluaţi de Facebook de la Source3 vor lucra în sediul gigantului din New York. Nu se ştie câţi angajaţi vor fi transferaţi. Start-up-ul va fi integrat total în Facebook. Potrivit sursei citate, site-ul Source3 şi pagina de Twitter a companiei au fost deja eliminate.

De altfel, la adresa la care se găsea site-ul Source3, nu mai este decât mesajul care anunţă acordul cu Facebook:

"Astăzi am vrut să spunem tuturor că am decis să ne continuăm călătoria împreună cu Facebook. Suntem încântaţi să aducem expertiza noastră în domeniul proprietăţii intelectuale, al brandului şi al drepturilor de autor echipei Facebook şi să deservim comunitatea lor globală de două miliarde de oameni, care consumă zilnic conţinut, muzică, clipuri video şi alte informaţii în fiecare zi", au spus aceştia pe site-ul oficial.

Citeşte şi: Sigur acasă 2, live pe Facebook. Cu ce drepturi?

Achiziţia gigantului digital vine într-o perioadă în care protejarea drepturilor de ale utilizatorilor Facebook este crucială.

Reamintim că Facebook se pregăteşte să-şi lanseze propria platforma video, unde vrea să găzduiască seriale cu durată scurtă, dar şi serii complexe, motiv pentru care plăteşte deja mai multe studiouri de film pentru producţia acestora, exclusiv pentru Facebook.

Potrivit Recode, producătorii acestor seriale nu ar fi de acord să producă seriale pentru Facebook dacă acestea pot fi piratate cu uşurinţă de utilizatori.

Problema conţinutului piratat de pe Faceook a fost semnalată şi de Paginademedia.ro, AICI.

Noua aplicaţie achiziţionată de Facebook va juca un rol crucial şi în cazul în care Comisia Europeană va vota Directiva Drepturilor de Autor în Online, care prevede taxe pentru preluarea materialelor de pe alte site-uri, inclusiv de pe Facebook.

Directiva, anunţată în septembrie 2016, va fi supusă votului în Parlamentul European pe 23 septembrie, după cum Paginademedia.ro a scris AICI.

Citeşte şi:

Autor: Daniel Puisor redactiapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Bogdan Bogdan
    @George confirm la ce ai mentionat u,si eu apas Nu mereu si tot degeaba.
  • Adi Chirila din Neamt Adi Chirila din Neamt
    @Mile Pe payTv si anume pe home box se vad filmele numai din 2016/2015 iar in cinematograf se vad cele din 2017!!!
    Probabil @Mile fiind sarac nu isi permite si nu a auzit de homebox!!!!
  • mile mile
    Chirila : la abonamentul tau de "payTV" vezi cumva filme din 2017 sau Singur Acasa din 1981 ?
  • Adi Chirila din Neamt Adi Chirila din Neamt
    Fals, NU este virusat cu nimik siteul Mie nu imi apare nimik din cele mentionate mai sus de domnu!!!
    Foarte bine, bine a facut facebook, e un pas innaite pentru anti-piraterie
    Eu sunt abonat la payTv pentru a vedea filme legale si nu piratate
  • George George
    pacat, dar site-ul vostru este tot virusat imi apare chestia aia cu Vrei sa primesti cele mai importante stiri Paginademedia.ro? am apasat "NU,MULTUMESC" de peste 50 de ori in decurs de 2 luni si tot apare... oare cand o sa dispara?

Trimite un comentariu

sus