Skip to main content

Realitatea Plus, somată de CNA pentru că nu a păstrat programele în arhiva timp de 30 de zile. CNA nu ştie pe ce reţele emite postul

 
Realitatea Plus, somată de CNA pentru că nu a păstrat programele în arhiva timp de 30 de zile. CNA nu ştie pe ce reţele emite postul

Postul Realitatea Plus, la care Cosmin Guşă deţine 50% din acţiuni, a fost sancţionat cu somaţie de CNA pentru că nu a putut să arate Consiliului mai multe înregistrări ale programelor emise, deşi era obligat să le păstreze în arhivă cel puţin 30 de zile.

Publicitate

Atât CNA, cât şi reprezentantul postului prezent ieri la şedinţa Consiliului, nu ştiu pe ce reţele de cablu emite postul de televiziune.

CNA a solicitat societăţii SC Geopol International SRL, care deţine postul TV, să-i pună la dispoziţie înregistrările programelor difuzate în perioada 15 - 21 mai. Drept răspuns, Realitatea Plus a trimis Consiliului înregistrările programelor difuzate cu o săptămână mai devreme, respectiv perioada 08-15 mai.

Ulterior, CNA a retrimis solicitarea, în care a cerut din nou înregistrările pentru perioada solicitată. A doua solicitare a rămas însă fără răspuns, potrivit informaţiilor prezentate ieri în şedinţa CNA.

De ce a trimis Realitatea Plus alte înregistrări şi ulterior nu a mai răspuns solicitării CNA?

"Am avut probleme cu arhiva, care s-a degradat. Greşeala probabil e că Realitatea Plus nu a trimis o adresa oficială prin care să spună că arhiva e pur şi simplu alterată", a spus reprezentantul postului, ieri în şedinţa CNA.

Reprezentantul postului Realitatea Plus:

"In urma unei discuţiii cu doamna Graţiela Fota (n.r. directorul Serviciului Monitorizare din CNA), i-am expus doamnei motivul, nu mai ştiu dacă a fost legat de ce s-a întâmplat, cert e că am avut nişte probleme cu nişte servere, cu arhiva, care pentru o lungă perioadă de timp am înţeles că s-a degradat. Şi am explicat asta, că nu putem să îi dăm fragmentul pe care ni l-a cerut, şi doamna Graţiela mi-a zis să îi dau oricare alte şapte zile.

Dupa care ni s-a spus că vreţi exact perioada respectivă. Nu putem să o dăm din motivele expuse deja. Greşeala probabil e că Realitatea nu a trimis o adresa oficială prin care să spună că arhiva e pur şi simplu alterată pentru o perioadă de timp. Şi nu numai la Realitatea Plus, ci probabil şi la Realitatea."

Realitatea Plus a fost sancţionat cu somaţie în baza articolului 91 din Legea Audiovizualului, pentru că nu a respectat obligaţiile din Decizia 412/2007, care, la articolul 1, alineatul 2, obligă radiodifuzorii "să păstreze programele sau emisiunile de radio sau televiziune timp de 30 de zile dupa data difuzării."

Somaţia a fost votată în unanimitate de cei opt membri prezenţi la şedinţa CNA de ieri: Viorel Vasile Buda, Monica Gubernat, Laura Georgescu, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu, Dorina Rusu, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea.

Raportul CNA, după o sesizare în care se cerea "verificarea licenţei postului Realitatea Plus"

Solicitările Consiliului au avut în vedere întocmirea unui raport, după o sesizare primită de la un telespectator care cerea "verificarea licenţei acordate postului Realitatea Plus pentru tentativă de eludare a Codului Penal", potrivit informaţiilor primite de la CNA.

Portivit informaţiilor CNA, în aceeaşi sesizare, telespectatorul "a informat CNA cu privire la faptul că procedura de insolvenţă nu poate dura mai mult de cinci ani pentru Realitatea Media SA, care deţine licenţele Realitatea TV şi Realitatea FM."

CNA nu ştie pe ce reţele de cablu emite Realitatea Plus. Mai mult, nici reprezentantul postului nu a ştiut răspunsul.

"Eu vreau să ştiu unde se prinde Realitatea Plus", a spus ieri membrul CNA Radu Herjeu. Răspunsul reprezentantului Realitatea Plus: "Şi eu".

Radu Herjeu: 

"Întrebarea mea e, dacă pe acest post nu-l preia nimeni în ţară, el emite sau nu emite?"

Reprezentantul Realitatea Plus:

"Din câte ştiu eu emite în online şi este preluat de cablişti dar nu ştiu de către care."

Radu Herjeu:

"În condiţiile în care nu l-ar fi preluat nimeni se putea pune întrebarea în ce măsură se respectă licenţa."

Monica Gubernat, membru CNA, a fost sceptică în ceea ce priveşte justificarea postului pentru trimiterea altor înregistrări faţă de cele cerute de Consiliu. De ce?

"Perioada pe care voi ne-aţi trimis-o este mai veche decât perioada pe care am solicitat-o noi, de asta nu înţeleg motivul cu arhiva", a spus ieri Monica Gubernat.

Monica Gubernat:

"Eu mă îndoiesc că doamna Fota şi-ar fi permis să vă solicite o altă perioadă faţă de cea pe care am solicitat-o noi în mod oficial, iar în al doilea rând, perioada pe care voi ne-aţi trimis-o este mai veche decât perioada pe care am solicitat-o noi, de asta nu înţeleg motivul cu arhiva. Noi v-am solicitat perioada 15-21, dumneavoastră ne-aţi trimis perioada 08-15, de asta nu înţeleg care e treaba cu arhiva."

Reprezentant Realitatea Plus:

"Eu din câte ştiu cei de la IT au dat perioada imediat următoare, sau pe cea de dinainte, nu ştiu sigur, oricum foarte aproape de perioada solicitată. Dar, oricum vă spun sincer, din discuţia telefonică (n.r. cu Graţiela Fota), din momentul în care mi s-a spus că pot să aduc alte şapte zile, asta am transmis echipei IT."

Postul de televiziune Realitatea Plus a primit licenţa audiovizuală de la CNA în anul 2013. Detalii, pe Paginademedia.ro

Potrivit informaţiilor de pe site-ul CNA, Realitatea Plus este deţinut de societatea GEOPOL INTERNATIONAL SRL. Acţionariatul firmei este format din societatea Strategies Research Investments SRL, cu 99% din acţiuni, şi Păcuraru Alexandra Beatrice, cu 1% din acţiuni. 

Societatea Strategies Research Investments SRL este deţinută în cote egale de către Cosmin Horea Guşă - 50% din acţiuni şi Păcuraru Maricel - 50% din acţiuni

Aceeaşi companie, Strategies Research Investments SRL, este acţionar majoritar și în societatea REALITATEA MEDIA SRL, care deţine posturile Realitatea TV şi Realitatea FM. Potrivit informaţiilor de pe site-ul CNA, firma Strategies Research Investments SRL deţine 86,5% din acţiunile societăţii.

Ceilalţi acţionari sunt: societatea PSV Company SA – 7,5% din acţiuni, Sindicatul Naţional "PETROM-ENERGIE" – 5,4% din acţiuni, Global Video Media SRL – 0,5% din acţiuni, Toroipan Gheorghe Cristian, Luha Eugen Gheorghe şi Bercea Florin – cu câte 0,000000139% din acţiuni.

 

 

Autor: Daniel Puisor redactiapaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu