Skip to main content

AUDIENŢE. Premieră. Visuri la cheie, depăşită la nivel naţional de un serial turcesc. Au rămas primii la oraşe şi pe comercial

 
AUDIENŢE. Premieră. Visuri la cheie, depăşită la nivel naţional de un serial turcesc. Au rămas primii la oraşe şi pe comercial

AUDIENŢE. Premieră în acest sezon de Visuri la cheie. Emisiunea de pe Pro TV, care a dominat fără drept de apel audienţa până acum, în acest sezon, a fost pe locul al doilea la nivelul întregii ţări. Serialul turcesc Mireasa din Istanbul a fost peste Visuri.

Publicitate

Visurile au rămas pe primul loc pe publicul de la oraşe şi pe segmentul comercial între 18 şi 49 de ani.

Paginademedia.ro prezintă cifrele serii de miercuri, 29 noiembrie, pe intervalul Visuri la cheie:

NAŢIONAL. Emisiunea Visuri la cheie a fost urmărită, aseară, de 1,3 milioane de români, în timp ce la serialul de pe Kanal D se uitau peste 1,4 milioane.

Până aseară, Visurile aveau un avans consistent. Săptămâna trecută, de exemplu, media de audienţă era de peste 1,8 milioane, cu jumătate de milion mai mulţi decât avea Kanal D.

URBAN. Show-ul de pe Pro TV a fost cel mai urmărit la oraşe, dar şi aici a fost o scădere faţă de săptămâna trecută: 770.000 de telespectatori la Pro TV, faţă de 645.000 la Kanal D.

Cu o săptămână în urmă, Visurile se apropiau de un milion, iar serialul de pe Kanal D era la 300.000 de telespectatori în urmă.

COMERCIAL. Din publicul Visuri la cheie, 390.000 de telespectatori au fost din segmentul 18-49 de ani (săptămâna trecută erau 500.000).

Pe publicul comercial, serialul de pe Kanal D a fost în urmă, pe locul al treilea, cu cifre de peste două ori mai mici decât Pro TV.

Audienţa posturilor TV miercuri, 29 noiembrie, pe intervalul Visuri la cheie, la nivel NAŢIONAL

NATIONAL Persoane Rtg% Share
1 Kanal D 1.412.000 7.8 16.4
2 Pro TV 1.337.000 7.4 15.5
3 Antena 1 974.000 5.4 11.3
4 National TV 434.000 2.4 5
5 Antena 3 404.000 2.2 4.7

Sursa: Kantar Media Copyright: ARMA

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienţa posturilor TV miercuri, 29 noiembrie, pe intervalul Visuri la cheie, în mediul URBAN

URBAN Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 723.000 7.4 15.9
2 Kanal D 645.000 6.6 14.2
3 Antena 1 490.000 5.0 10.7
4 Antena 3 280.000 2.9 6.1
5 DigiSport 1 229.000 2.4 5

Sursa: Kantar Media Copyright: ARMA

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienţa posturilor TV miercuri, 29 noiembrie, pe intervalul Visuri la cheie, pe publicul COMERCIAL

COMERCIAL Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 386.000 8.6 22.8
2 Antena 1 248.000 5.5 14.6
3 Kanal D 164.000 3.7 9.7
4 DigiSport 1 105.000 2.3 6.2
5 National TV 59.000 1.3 3.5

Sursa: Kantar Media Copyright: ARMA

GALERIE FOTO. Apartamentul din ediţia de aseară Visuri la cheie, înainte şi după renovare

VEZI audienţele ediţiei de săptămâna trecută, AICI

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Ar fi frumos dacă ați posta audiențe in fiecare săptămână, Exemplu: audiențe seriale,filme,emisiuni etc.Cu un top 20.
  • iuli, te bagi in seama dar nu intelegi nimic , eu am zis de protevisti ca se ingrijoreaza cum scade pro tv , kanal d nu ma intereseaza si nici nu ma uit la el, binenteles ca doar comercial conteaza , unde kanal e inca slab, dar e de imagine , eu comentez cand antena e si pe 4 , dar la comercial e inca bine
  • @mile, acum e bun Kanal D? E bun, clar ca e bun din moment ce a depasit Pro Tv, in mintea ta. Degeaba zici ca Pro a fost pe 2, dar uiti ca Antena ta este pe 3? La mare distanta de Pro si Kanal. Oricum audienta de pe targetul Comercial conteaza, nu National si Urban. Iar Kanal D nu o sa fie lider vreodata pe Comercial in Prime-Time. Si daca o sa se intample, inseamna ca Pro si Antena difuzeaza ceva slab.
  • Ce sa ceri Mile de la tine. Dacă tu ești obsedat crezi ca toată lumea este. Eu am comentat despre Chefi la cuțite la articolul chefi la cuțite. Tu comentezi la toate despre orice, rareori are legătură cu subiectul, ca și acum.
  • F, eu nu comentez in fiecare zi ca tine si dupa cum vezi nici macar cand antena era lider marti,dar vad ca tu te îngrijorezi de ce nu scad chefii dupa 4 sezoane ieri
  • Dacă e așa mile, lauda Kanal D, nu antena ca a fost pe 1 luni și marți. Azi e pe 2 3 obsedatule.
  • fake mile protevist , ieri nu am comentat chiar cu antena lider , vezi
  • nu-mai v-a legatii de mine, sant cam agitat , si cam nervos , ca eri , impruna , cu fani antena, dupa ce oana zavoranul a anuntat la capatos , ca da lucruri gratis , am mersi eu am crezit ca prind un ifon , cu care sa scriu multecomentari , dar nam primit nimic , si intelegeti ca mau lasat nervi si scriu doar aberati pe pagina de media
  • f, ce te agiti , protevistii sunt nemultumiti de kanal d ca e lider
  • "mile"; daca e un film bun, il poti vedea si de 10-20 de ori. Si "Chefi la cutite" e singura emisiune pe care o vizionez la "Antena 1". Dar am vazut putin din ea, dupa ce s-a terminat "Las fierbinti".
  • Of of of. Toate comentariile la audienta se învârt în jurul unui singur personaj, un obsedat antenist nemulțumit de Pro ca e pe 1 sau nu, dar mulțumit și lăudând locurile 2 3 la antena.

    Paginademedia = mocirla lui mile.
  • doru, a zecea oara le dau aceste filme , visuri la cheie a scazut , poate si cenusareasa a ajutat la asta , dar de chefi nu zici nimic , ce parere ai de finala , e bine 12 rating , mai mult decat in preselectii
  • "mile", am zis ceva de Van Damme ? Mai interesante erau filmele "Star Wars", dar daca le programezi duminica dupa ora 23...
    Apropo, filme bune in week-end la "Pro TV". "Martianul" si "Spectre".
  • Visuri la cheie, emisiunea care datorita tematicii face audienta dar care are unele dintre cele mai kitsch amenajari imaginabile. Cele doua doamne sunt de nivelul sugestiilor din revistele care se bazeaza pe horoscop pentru vanzari.
    Pe langa kitsch, cele doua experte fac si lucruri foarte periculoase, cum ar fi sa faca lampi din hartie fara nicio grija despre pericol de foc.
    Le recomand tuturor clientilor danselor sa se roage des.

Trimite un comentariu

sus