Skip to main content

Campania lunii: Cum s-a descoperit că lumea nu citeşte textul mic din josul reclamelor

 
Campania lunii: Cum s-a descoperit că lumea nu citeşte textul mic din josul reclamelor

VIDEO. Poţi să pui orice în textul mic din josul ecranului, la reclamele pentru bănci şi instituţii financiare, chiar şi un premiu, că nu-l citeşte nimeni!

Publicitate

E un fapt cunoscut, dar ideea prin care agenţia Jazz a ajuns la această concluzie pentru clientul Provident a fost desemnată cea mai creativă campanie a lunii trecute, de către Art Directors Club România – ADC.

Chiar dacă este o campanie care demonstreze evidenţa. Altfel, dacă se doreşte ca mesajul să fie citit, de ce e pus mic, cu caractere mărunte, înghesuit în josul ecranului, expus îndeajuns de puţin încât să nu poată fi citit pânâ la capăt?

Concret, ce a făcut Jazz în Testul de conştientizare (cum s-a numit campania)?

Într-o reclamă Provident, textul cu dobânzi, costuri etc a fost înlocuit cu mesajul de mai jos (care spunea, printre altele, că “Dacă ai avut curiozitatea să citeşti până la capăt primeşti un premiu garantat”):

Câţi au reuşit să-l citească, în cele câteva secunde în care stătea pe ecran?

Din 7,7 milioane de oameni expuşi la reclamă, 10 au contactat Provident: 9 au cerut informaţii despre diverse oferte şi doar unul şi-a revendicat “premiul” (unul simbolic).

Doar o parte din campania Provident a fost însă expusă pe TV: partea cu mesajul schimbat. Rezultatul – respectiv că doar un singur telespectator a citit mesajul până la capăt, nu a fost difuzat pe TV. Doar într-un film pe online, cu până în 90.000 de afişări.

Testul a fost văzut de 7,7 milioanede oameni, rezultatul (chiar dacă evident) – faptul că mesajele cu detalii sunt puse (cum altfel) degeaba -, e accesibil doar pe net.

VIDEO. Testul de conştientizare Provident


KFC cu Fuego şi Vodafone cu Titi Aur completează podiumu
l

Topul celor mai creative campanii este completat de campania KFC cu Fuego şi Vodafone Supernet 4.5, cu Titi Aur.

Locul secund a fost desemnat celor de la UM Studios cu Prelungeşte Vara, campanie implementată pentru KFC. Iniţiativa care îţi cere să îl ţii ocupat pe Fuego şi prin care produsele Krushers vor rămâne mai mult timp în restaurantele KFC îi are în spate pe Adela Dan - Head of Content şi Ioana Dinu – Copywriter.

Locul trei este ocupat luna aceasta de McCann Worldgroup România, pentru Vodafone – Race Ready, campania în care Titi Aur - pe Transfăgărăşan, se întrece cu un gamer - pe un traseu virtual. o idee care duce tehnologia la altitudine prin experienţe de ultimă generaţie. Echipa care a lucrat pe proiect a fost formatǎ din Daniel Strugariu, Senior Art Director şi Ruxandra Papuc, Copywriter.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Mihai Mihai
    Da, cei de la Jazz au descoperit evidentul. Sper sa descopere si apa calda, gaura din covrig si miezul din Funta.
  • calin calin
    Campania cu Fuego este ca o invitatie pentru tot felul de propuneri indecente. Ma intreb ce a scris lumea pana acum. In plus, eu vreau sa impodobeasca bradul.

Trimite un comentariu

sus