Skip to main content

Logoul României pentru președinția Consiliului Europei, desenat de un elev de clasa a noua

 
Logoul României pentru președinția Consiliului Europei, desenat de un elev de clasa a noua

Un elev de clasa a noua de la liceul Caragiale, din București, este cel care a desenat logo-ul cu lupul dacic, ce va fi folosit în 2019 pentru președinția României la Consiliul Europei. 

Îl cheamă Nicolae Ioan Dobrinescu și este elev în clasa a IX-a la Liceul Caragiale, din București.

Publicitate

Paginademedia.ro a fost la festivitatea de premiere a elevului care va primi o vizită la Bruxelles și 3.000 de euro.

VIDEO. Finaliștii concursului și câștigătorul, în filmul de la festivitatea de premiere, care a avut loc la Liceul Caragiale, unde învață elevul 

Elevul care a desenat logo-ul: a fost făcut din tot sufletul

"Acest logo a fost făcut din tot sufletul. Pentru mine, Uniunea Europeană trebuie să fie sigură pe sine, puternică, da, ca un lup, un lup care, din câte am învățat la istorie, este prezent în istoriile tuturor culturilor europene", a spus elevul Nicolae Ioan Dobrinescu.

"Mulțumesc fratelui meu mai mare, că de la el am aflat de concurs. L-am văzut cum se străduia să facă un desen, de aceea m-am ambiționat și eu, m-am închis în cameră și, timp de două ore, am lucrat la desen", a mai spus el.

Citește ce a spus elevul câștigător, AICI

Clasamentul final al concursului pentru logo

 

Ministerul Afacerilor Europene, care pregăteşte preluarea preşedinţiei Consiliului UE de către România în prima parte a anului 2019, a organizat, în colaborare cu Ministerul Educaţiei, concursul pentru stabilirea logo-ului de ţară.

În concurs au intrat 122 de propuneri, iar în primă fază au fost selectate 19 propuneri de logo, de către un juriu format din persoane precum Rareș Bogdan de la Realitatea TV, Dana Grecu de la Antena 3, Bogdan Chirieac, dar și oameni din zona publicității, precum Bogdan Naumovici, Victor Dobre de la IAA sau Bogdan Enoiu. 

Câștigătorul a fost decis pe Facebook, ținându-se cont de numprul de reacții (like, love și wow) primit de fiecare imagine. 

Potrivit paginii oficiale a evenimentului, cei 19 membri ai juriului concursului „Romania’s EU Council Presidency Logo Competition“ sunt:

1. Alina Bârgăoanu, decan al Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice, Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București
2. Rareş Bogdan, realizator al emisiunii „Jocuri de putere“, Realitatea TV
3. Andrei Borţun, preşedinte „The Institute“
4. Dan Cărbunaru, director „Calea Europeană“
5. Bogdan Chirieac, analist politic
6. Oana Cociaşu, preşedinte Consiliul Român pentru Publicitate
7. Mihai Coman, fondator şi decan al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea din București
8. Bogdan Deleanu, membru fondator „Europuls“
9. Victor Dobre, director executiv International Advertising Association
10. Mircia Dumitrescu, grafician, pictor şi sculptor, membru corespondent al Academiei Române, secția de Arte, Arhitectură și Audiovizual
11. Bogdan Enoiu, manager general McCann Erickson București
12. Laura Frunzeti, director executiv Consiliul Român pentru Publicitate
13. Dana Grecu, realizator al emisiunii „Adevăruri Ascunse“, Antena 3
14. Sabina Iosub, realizator al emisiunii „Be EU“, Antena 3
15. Bogdan Naumovici, managing partner „23 Communication Ideas“
16. Anne Marie Obretin, director executiv Uniunea Agenţiilor de Publicitate din România
17. Gabriel Pătru, preşedinte Asociaţia Industriei de Marketing şi Publicitate Online din România
18. Maria Predoiu, preşedinte International Advertising Association România
19. Iuliana Rada, director de program, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Platforma RO 2019

  

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • @Mihai, probabil ca prin comparatie cu celelalte propuneri a fost cel mai bun logo. Pentru clasa a 9-a, nu e rau ce a iesit. Doar ca, pentru identitatea vizuala a Romaniei la presedintia Consiliului Europei, se putea mult mai bine. As fi mers pe mana unor profesionisti.
  • In juriu a fost si Bogdan Naumovici si daca el si-a dat ok-ul pe acest logo, inseamna ca intr-adevar a fost cel mai bun!
  • Acum inteleg de logo-ul arata ca fiind facut de un amator. A bagatul pustiul tot ce stia: gradients, glossy... un ghiveci. Despre alegerea fonturilor si despre kerning nu mai vorbesc.

Trimite un comentariu