Skip to main content

Jurnalistul Sorin Avram s-a stins din viaţă la 54 de ani

 
Jurnalistul Sorin Avram s-a stins din viaţă la 54 de ani

Jurnalistul Sorin Avram a murit, duminică seară, la vârsta de 54 de ani, în urma unor complicaţii pulmonare, scrie Adevărul.

Publicitate

„Redacţia Adevărul este alături de redactorul-şef adjunct Liviu Avram în aceste momente grele, în care se desparte de geamănul său”, notează Redacţia Adevărul.

„Prieteni, din păcate e adevărat: geamănul meu, Sorin Avram, s-a stins. Dumnezeu să-l aibă in pază“, a scris, luni, Liviu Avram pe pagina sa de Facebook.

Absolvent al Institutului Politehnic Iaşi, Sorin Avram şi-a început cariera de jurnalist în anul 1988, ca reporter al săptămânalului „Opinia Studenţească“ din Iaşi.

După mai multe joburi în presa scrisă, din 1995 a făcut un pas spre televiziune, activând ca reporter şi ca producător la mai multe televiziuni.

Tot în 1995, a absolvit Şcoala de Jurnalism BBC, secţia Televiziune, devenind ulterior, între anii 1998-2000, technical trainer pentru Şcoala BBC.

Printre documentarele semnate de Sorin Avram se numără „Execuţia lui Ceauşescu“ (1995), „Ultimele zile ale ultimului mareşal“ (2001), Cazul Treptow (2002), Roma People Discrimination (2003).

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Brutus Brutus
    Deși am fost pe poziții total opuse din punct de vedere politic, condoleanțe familiei, Dumnezeu să-l ierte.

Trimite un comentariu

sus