Skip to main content

O licență amânată pentru reclamații suspecte de "conținut pornografic". Taraf TV acuză: "am pierdut 600.000 de lei din cauza CNA"

 
O licență amânată pentru reclamații suspecte de "conținut pornografic". Taraf TV acuză: "am pierdut 600.000 de lei din cauza CNA"

O licență prelungită acum mulți ani, reclamații pentru "conținut pornografic la ore inadecvate" pe Taraf TV considerate suspecte și acuzații aduse de postul de manele către CNA, acum în fața instanței. Din cauza instituției audiovizuale, postul TV ar fi pierdut, în urmă cu câțiva ani, 600.000 de lei, adică aproximativ 130-140.000 de euro. Asta spune postul TV.

Publicitate

Situația este puțin mai complicată și mai nuanțată. De ce?

"Din documentele de la fisc rezultă că față de anul 2013 în anul 2014 am avut o pierdere de aproximativ 600.000 de lei, sumă elocventă pentru o societate comercială mică", a spus Rareș Gărduș, administrator Taraf TV și Etno TV, posturi deținute de familia Prigoană.

Cum e legată pierderea de CNA?

Acuzația a fost adusă CNA de către Rareș Gărduș în fața instanței, unde el a fost audiat, ca martor, pe 9 februarie, în procesul în care Laura Georgescu, șefa CNA, este acuzată că și-a pus subordonații să "fabrice" reclamații la adresa posturilor TV. Parte din reclamațiile considerate suspecte se referă și la postul Taraf TV.

Rareș Gărduș susține că, în urmă cu câțiva ani, atunci când forul audiovizual trebuia să prelungească licența Taraf TV (pentru că expirase), a făcut-o în două ședințe. În prima, nu s-au întrunit voturile. Membrii CNA nu au fost convinși de prelungirea licenței, pentru că au analizat reclamații împotriva Taraf TV, care vorbeau de "conținut pornografic" pe postul TV.

O săptămână mai târziu, licența a fost, totuși, prelungită.

Gărduș a susținut că, în săptămâna dintre ședințe, mai mulți clienți de publicitate ar fi retras contracte de la Taraf, crezând că televiziunea nu mai are licență. El spune că reclamațiile despre "conținut pornografic" nu trebuiau discutate în aceeași ședință, pentru că astfel s-a influențat votul. El și-a exprimat suspiciunea legată de acea reclamație făcută cu numai o zi înainte de ședința CNA în care s-a discutat prelungirea de licență a Taraf TV.

EXTRA INFO. Ulterior prelungirii de licență, Taraf TV a mai fost reclamat pentru imagini indecente. În mai, 2016, postul a fost sancționat cu 10.000 de lei pentru videoclipuri cu manele cu imagini vulgare (detalii, pe paginademedia.ro, aici)

În ianuarie 2016, CNA a interzis un clip de pe Taraf TV în care o minoră dansa lasciv (detalii, pe Paginademedia.ro, aici)

În toamna lui 2015, Taraf TV a fost singurul post TV care nu a respectat doliul național în memoria victimelor tragediei de la Colectiv. Când toate televiziunile aveau un program sobru, pe Taraf TV erau clipuri cu fete care dansau lasciv (detalii, pe Paginademedia.ro, aici)

Cazul Taraf TV - CNA, declarațiile lui Rareș Gărduș și discuțiile din fața judecătorului, în continuare:

Rareș Gărduș: 

“În ședința s-a discutat licența s-au obținut cinci voturi pentru și patru împotrivă. Chiar și așa licența nu putea fi acordată deoarece legislația prevede ca sunt necesare minim șase voturi pentru acordare de licență.
 
Problema a fost că o lungă perioadă de timp de timp s-a creat confuzia că Taraf TV nu mai există. Astfel, am fost prejudiciați pentru că mulți parteneri comercial fie au reziliat contractele cu postul nostru fie nu le-au mai reînnoit, ceea ce a dus la o scădere a încasărilor.
 
Declaraţiile lui Rareș Gărduș, administrator Taraf TV și Etno TV despre cauza pentru care a fost audiat:
 
Licența postului Taraf TV urma să expire și după cum prevede legea am depus documentația pentru prelungirea acesteia cu 30 de zil înainte.
 
În ședința s-a discutat licența s-au obținut cinci voturi pentru și patru împotrivă. Chiar și așa licența nu putea fii acordată deoarece legislația prevede ca sunt necesare minim șase voturi pentru acordare de licență.
 
Unii membrii au votat neacordare de licență din pricina reclamațiilor pe care le avea postul.
 
Una dintre reclamații fusese primită de către CNA cu o zi înainte de respectiva ședință, reclamație față de care nu am mai putut întocmi un punct de vedere până la începerea ședinței din lipsă de timp.
 
Situația s-a remediată o săptămână mai târziu când s-a rediscutat problema licenței postului Taraf TV și am obținut voturile necesare pentru primirea acesteia.
 
Problema a fost că o lungă perioadă de timp de timp s-a creat confuzia că Taraf TV nu mai există. Astfel, am fost prejudiciați pentru că mulți parteneri comercial fie au reziliat contractele cu postul nostru fie nu le-au mai reînnoit, ceea ce a dus la o scădere a încasărilor.
 
Am înscrisuri care să arate pierderile datorate confuziei.
 
Din documentele de la fisc rezultă că față de anul 2013 în anul 2014 am avut o pierdere de aproximativ 600.000 de lei, sumă elocventă pentru o societate comercială mică.
 
Avocatul Laurei Georgescu : În urma acestor evenimente postul Taraf TV și-a oprit vreun moment transmisia?
 
Rareș Gărduș: ‘’Nu. Taraf TV nu și-a întrerupt niciodată transmisia.’’
 
Avocatul Laurei Georgescu : În ce condiţii aţi vorbit cu doamna Laura Georgescu?
 
Rareș Gărduș:Am vorbit cu doamna Laura Georgescu după ședință și am solicitat verbal o explicație în legătură cu ce ar trebui să fac în continuare cu privire la licența pe care postul trebuia să o obțină.
 
Laura Gerogescu mi-a spus să fac o cerere pentru rediscutarea acordării de licență pentru postul Taraf TV.”
 
Procuror DNA:Cum ați apreciat desfășurarea respectivei ședințe?

Rareș Gărduș :“Am apreciat ca nebenefică postului Taraf TV punerea în aceeași zip e listă a reclamțiilor ce vizau parte din conținutul postului și a cererii de acordare de licență.”

 Avocatul Laurei Georgescu:Votul insuficient din prima ședință a fost urmare a difuzării pe post a unor clipuri cu conținut pornografic şi în ceea ce priveşte ora de difuzare a respectivelor clipuri?
 
Rareș Gărduș:Apreciez că votul insuficient a fost rezultatul suprapunerii celor două puncte și discutarea lor împreună.”
 
Avocatul Laurei Georgescu: Să precizeze martorul dacă este adevărat că în 2012-2013 în mod repetat CNA a făcut adrese către Taraf TV în legătura cu faptul ca s-au primit reclamații în ceea ce privește difuzarea de material pornografic la ore inadecvate?
 
Martorul a avut reprezentarea că inculpata Laura Georgescu a avut o atitudine ostilă față de Taraf TV având în vedere numeroasele reclamații vizând clipurile difuzate pe post?
 
Rareș Gărduș:Fac precizarea că referitor la respectivele reclamații, cei care au formulat reclamațiile nu menționează o emisiune sau un fragment, ci doar solicită închiderea postului, aspect la care postul nostru nu ar fi putut lua vreo măsură.
 
De asemenea, nici CNA prin solicitările trimise odată cu reclamțiile nu ne-au indicat o măsură ce trebuia să o luăm.
 
Reiterez faptul că votul obținut în ședința respectivă a fost influențat de fragmentul de emisiune vizionat și de o reclamație primită prin e-mail cu o zi înaintea ședinței.
 
Din acest motiv am simțit o atitudine ostilă a CNA-ului. Cu o zi anterior ședinței ne-au solicitat un punct de vedere cu privire la acea reclamație ce a fost ulterior discutată ziua următoare.”
 
Reprezentant CNA pe probleme juridice: În ședința în care s-a acordat licența, votul CNA nu a mai fost influențat de reclamațiile cu privire la emisiuni?
 
Rareș Gărduș:La rediscutarea licenței nu s-au mai discutat alte reclamații. Apreciez că difuzarea în orele dimineții ale ședinței a adus la crearea unei impresii nefavorabile postului cu care membrii CNA au ramas și în momentul votului licenței influențând în mod negativ votul.
 
Dacă s-ar fi discutat în ședință diferite votul ar fi fost altul.”
 
Avocatul lui Rareș Gărduș:Să precizeze martorul dacă raportat la cererea de prelungire a licenței discutată și rediscutată au existat membrii al căror vot să difere?
 
Rareș Gărduș: Țin minte doi membrii care au votat inițial “da” apoi ’’nu’’.’’
 
Avocatul lui Rareș Gărduș: Care consideră că au fost cauzele care au dus la schimbarea radicală a membrilor CNA cu ocazia discutării și rediscutării?

Rareș Gărduș: „Apreciez că doar factorul uman a influențat votul în sensul că mai întâi erau sub influența imaginilor, iar în cea de-a doua ședință nu.” 

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro

Comentarii

  • pai muzica in general la toate genurile muzicale astazi este porno! nu doar la manele ci si la pop rock metal rap astea in special!
  • Aici vorbim de nuditate doru , dacă ea nu te deranjează la pro tv atunci poate să fie oriunde , nu conteaza genul muzical , doar nu asculți clasica
  • Eu sunt sunt fie , dar nu să vă îngrijorati de asta doar de antene , laudati și pe ei cum faceti cu pro tv , se aude doru , avocatul pro tv
  • "ce de pudici pe aici"
    Poftim ? Tu, care saptamana trecuta ne scoteai ochii ca sunt numai dezbracati la "Romanii au talent"...
  • Buzdugan si Morar vor gasi alta mizerie pentru ca pe Dumnezeu nu-l intereseaza cat de joasa este viata de zi cu zi a omului, *** (sarcasm).
  • Dar la zu TV ce se difuzeaza? sau aia au voie ca sunt de la felix. Ce invata adolscentii din programul ala?

Trimite un comentariu