Skip to main content

Rise Project. Povestea. Ziariștii care l-au căutat pe Liviu Dragnea până în Brazilia

 
Rise Project. Povestea. Ziariștii care l-au căutat pe Liviu Dragnea până în Brazilia

FACEM ROMÂNIA BINE. Lecția de investigație. Cu Rise Project. Investigațiile lor par rupte dintr-un film cu James Bond: Brazilia, Insulele Seychelles, Africa de Vest, Monte Carlo sunt locuri pe unde jurnaliștii Rise Project îi caută pe politicieni la afaceri. La afacerile mai puțin cunoscute. Și îi găsește.

Publicitate

Se întâlnesc cu personaje cu care oamenii "obișnuiți" nu se intersectează: traficanți, comercianți de arme, magnați ruși.

Pe Liviu Dragnea l-au "găsit" legat de afaceri și case din Brazilia. De atunci, Liviu Dragnea nu mai dat prin Brazilia, țară care a și pornit niște anchete legate de partenerul liderului PSD. Reportajul "Nucile lui Dragnea", mai jos, în articol.

Și pe RiseProject i-a găsit ANAF, printr-un control "inopinat" (care nu a scos la iveală nimic în afara legii), chiar în ziua în care anunțau un nou articol din seria despre liderul PSD documentată în mai multe țări. 

Mihai Munteanu vede în "încercările de domolire" confirmarea anchetelor lor. "Când nu trimit Fiscul, te înjură organizat site-urile conspiraționiste sau televiziunile de partid."

Într-o perioadă în care redacțiile mari au cam renunțat la investigații (cu foarte puține excepții), ei se încăpățânează să facă anchete. Ca pe "vremuri". Fac "muncă în folosul comunității".

De ce fac asta? Sunt "dependenți de adrenalină"? Nu au instinct de conservare?

"Este evidenta nevoia de adrenalina, dar incercam sa dam utilitate acestor trăsături personale, sa le canalizam eficient", spune Romana Puiuleț. Paul Radu e mai concis: "E muncă în folosul publicului".

Și "cert e că nu te plictisești", îi completează Mihai Munteanu.

De ce nu mai fac marile redacții investigații? Când "s-a rupt filmul?" Cine a greșit, patronii sau jurnaliștii?

O "lecție de investgație", un interviu "simultan" despre jurnalismul de investigație cu ziariștii din echipa Rise Project: Paul Radu, Mihai Munteanu, Victor Ilie și Romana Puiuleț.

Prezentăm povestea RiseProject în proiectul editorial FACEM ROMÂNIA BINE. Într-o perioadă în care aproape “se cântă prohodul” presei, ne propunem să căutăm - și să prezentăm, în acest proiect, nu “presa care a fost”, ci presa așa cum trebuie să fie făcută. Și cum (încă) se mai face. Poveștile unor proiecte media și ale unor oameni care își fac treaba cu respect pentru public și pentru meserie. Curat.

Un proiect editorial Paginademedia.ro susținut de MedLife.

Redacțiile mari s-au rupt de investigații. "Apele s-au separat cumva la criza economică"

"Investigație se face acum, poate mai bine", spune Mihai Munteanu. Doar că nu în redacțiile mari. "Acum presa mainstream o preia, n-o prea produce", continuă el. "Cu excepția GSP".

Mihai Munteanu: La noi, cred că apele s-au separat cumva la criza economică, când dispariția bugetelor de publicitate a trimis presa, așa cum o știam atunci, în captivitatea mogulilor mari și mici, iar departamentele de Investigații au devenit inutile sau populate cu mercenari.

Paul Radu: Redacțiile, cu puține excepții, nu au investit în pregătirea jurnaliștilor de investigație. Iar problema cea mare este că publicațiile românești nu au avut editori de investigație care să înțeleagă procesul și să lucreze cot la cot cu reporterii.

Victor Ilie este mai "plastic":

"Cred că jurnalismul de investigație s-a accidentat în sincron la ambele picioare. La stîngul și-a luat-o de la finanțatori, patroni plus publicitari, iar la dreptul și-a luat-o de la școala românească de jurnalism."

De ce s-a ajuns aici?

"Jurnalismul de investigație “a evoluat” o dată cu societatea", răspunde Romana Puiuleț:

Nu are sens să fim nostalgici. Se vede în oglindă, exact ca mediul politic. Atât proprietarii de ziar cît și jurnaliștii puteau să își păstreze independența atunci, la fel cum pot și astăzi. Doar să își dorească asta."

Internetul a ajutat investigația independentă: "Internetul a eliberat parțial jurnalismul de patroni media cu agende politice". Și a strâns legătura cu publicul: "soluția este să fie susținut de către cititori". Iar Rise Project funcționează în bună parte din donații.

O muncă de "007" înseamnă și riscuri pe măsură:

Victor Ilie: Ultima oară cînd m-am panicat mai serios s-a întîmplat la Rîmnicu Sărat, unde am plecat cu Mako să îl căutăm pe Mugurel Gheorghiaș, proprietar Tel Drum în acte. (...)

Am coborît să fumăm o țigară și cît stăteam în mașină a început mișcarea. Prima oară a apărut un zdrahon. Apoi a mai apărut un Logan cu niște băieți de la firma de securitate unde lucra și fiul acestui Gheorghiaș.

Panică. Am tăiat-o instant. M-am încurcat pe niște străduțe din Râmnicu Sărat, primă ocazie cu care bodyguarzii s-au și dat jos. Fiecare avea cîte o tonfă, deci n-avea sens să coborîm și noi așa că i-am dat mai departe. Eram pe interzis și cît pe ce să lovim o râmniceancă cu două plase.

Panica aia mare a venit cînd am văzut că mai avem benzină doar de 60 de kilometri, timp în care zdrahonii erau fix în spatele nostru, într-o mașină înmatriculată pe Tel Drum. Dacă stătea după noi, ne prindea undeva între Focșani și Buzău, pe DN2, în cîmp. Noroc că doar ne-a pozat numărul mașinii și s-a întors."

Nostalgii?

Mihai Munteanu: O perioadă mișto într-un newsroom clasic a fost epoca Ringier de la Evenimentul Zilei, când redacția a fost condusă de doi tipi cu viziune, Răzvan Ionescu și Horia Ghibuțiu. Garantau libertăți editoriale, protejau departamentul de investigații și îndeplineau funcția de “cap limpede”. Băieți. Unul e la Recorder acum, celălalt la Rock FM.

Romana Puiuleț: Mi-e dor de Make. Pe vremea aceea lucram la ziarul Bursa, iar Make este un patron romantic de presă financiară. Încuraja investigația și împreună cu Daniel Bojin le-am făcut pe primele.

Periodic îmi mai este dor de Moise Guran, un entuziast incurabil pe vremea cît producea BizBazar. Era omul care te susținea mereu și știai că va fi in spatele tău. O calitate foarte rară dar foarte importantă în presa de investigație.

VIDEO. Nucile lui Dragnea, reportajul video despre legăturile lui Liviu Dragnea în Brazilia

Mai multe detalii, în interviul de mai jos. Înainte de interviu, un scurt "Palmares" Rise Project:

INTERVIUL cu echipa Rise Project, INTEGRAL:

De ce nu se mai face așa mult investigație ca acum 10 ani, să zicem? (Cantitativ, înainte fiecare redacție avea departament propriu)

Mihai Munteanu: Dimpotrivă, se face, poate mai bine. Numai că acum presa mainstream o preia, n-o prea mai produce. Ne-am reorganizat.

Paul Radu: Au crescut calitatea și anvergura investigațiilor. Multe dintre investigațiile anilor ‘90 erau incomplete din lipsa accesului la date naționale sau internaționale. Acum avem multe date însă foarte puțini jurnaliști de investigație.


Unde “s-a rupt”? Care a fost momentul și care au fost cauzele din cauza cărora jurnalismul de investigație a început să fie evitat de multe redacții?

Paul Radu (foto): Redacțiile, cu puține excepții, nu au investit în pregătirea jurnaliștilor de investigație. Iar problema cea mare este că publicațiile românești nu au avut editori de investigație care să înțeleagă procesul și să lucreze cot la cot cu reporterii.

La noi editorul este înțeles mai mult ca un echivalent al copy-editor-ului din redacțiile occidentale ori jurnalismul de anchetă are nevoie de editori care să coordoneze și să discute cu reporterii în toate etapele.

Mihai Munteanu: La noi, cred că apele s-au separat cumva la criza economică, când dispariția bugetelor de publicitate a trimis presa, așa cum o știam atunci, în captivitatea mogulilor mari și mici, iar departamentele de Investigații au devenit inutile sau populate cu mercenari. Mulți ne-am regrupat însă în organizații ca a noastră unde încercăm să schimbăm paradigma relației cu cei care ne citesc, urmăresc, susțin. E între noi și ei, deci mai cinstit așa. Altfel, tendința asta e globală.

Victor Ilie: Cred că jurnalismul de investigație s-a accidentat în sincron la ambele picioare. La stîngul și-a luat-o de la finanțatori, patroni plus publicitari, iar la dreptul și-a luat-o de la școala românească de jurnalism. Nu știu dacă s-a întîmplat la un moment dat, ci treptat, încet, cu răbdarea cuiva căruia nu îi pasă.

Nu se mai pot întruni, într-o redacție, cele mai bune condiții pentru un jurnalist de investigație?

Mihai Munteanu: Din ce văd, cu excepția GSP, nu. Ceilalți trec rar dincolo de fluxul media cotidian și diferența se vede. Investigația costă, reprezintă o investiție pentru un publisher de bună credință, dar pe termen mediu și lung îi asigură identitate și credibilitate. Și mai există un clivaj. Un departament rodat de investigații, în care fiecare reporter știe ce are de făcut, va avea întotdeauna propria lui dinamică în mijlocul unei redacții generaliste mereu sub presiunea zilei. Am descoperit că suntem mai eficienți când lucrăm în centre specializate.

Victor Ilie: Încerc acum să-mi imaginez că RISE Project mă dă afară sau pur și simplu dispare de mîine și ar trebui să îmi caut un loc de muncă undeva în presa mainstream. Acum, dar fix acum, nu m-aș angaja nicăieri pentru că simt că aș face tot felul de compromisuri ca să-mi fac treaba, aș avea doar frînturi de libertate la documentare, scriere sau gîndire și ar ieși un balet de prost gust. Cred că mai bine fac fixereală.

E mai comod pentru un proprietar de ziar să nu deranjeze? Dar pentru un jurnalist? De ce acum zece ani putea?

Romana Puiuleț: Din perspectiva mea, jurnalismul de investigație “a evoluat” o dată cu societatea. Nu are sens să fim nostalgici. Se vede în oglindă, exact ca mediul politic. Atât proprietarii de ziar cît și jurnaliștii puteau să își păstreze independența atunci, la fel cum pot și astăzi. Doar să își dorească asta.

Mihai Munteanu: Fiecare deceniu cu articolele sale de impact. Cred că Internetul a eliberat parțial jurnalismul de patroni media cu agende politice.

Soluția pentru jurnalismul de investigație?

Paul Radu: Jurnalismul de investigație trebuie să se schimbe. Este ineficient în forma actuală, nu face față valurilor de corupție și crimă organizată. O legătură mai strânsă între capacitatea de procesare a computerelor și munca de povestitor a reporterului va face, cred, diferența.

Mihai Munteanu: Sa fie sustinut direct de cititori. De cei care se consideră informați, ca să parafrazez un clasic.

Ați avut momente în care să vă temeți? Ați avut subiecte care au atins puncte foarte sensibile.

 
Victor Ilie (foto): Ultima oară cînd m-am panicat mai serios s-a întîmplat la Rîmnicu Sărat, unde am plecat cu Mako să îl căutăm pe Mugurel Gheorghiaș, proprietar Tel Drum în acte. Am sunat la ușă cam o oră. În principiu, am fost nepoliticoși, dar ne tot aduceam aminte că după ușă stă cineva care, teoretic, a luat sute de milioane de lei de la stat. Așa că am tot insistat deși nu răspundea nimeni. După jocul de lumini de pe vizor părea că e cineva în casă. Mai scîrțîia și parchetul, centrala mergea.

Apoi am coborît să fumăm o țigară și cît stăteam în mașină a început mișcarea. Prima oară a apărut un zdrahon. Bine că l-am observat din timp pentru că nu ne-am înșelat, chiar pe noi ne căuta. Apoi a mai apărut un Logan cu niște băieți de la firma de securitate unde lucra și fiul acestui Gheorghiaș, despre care ați citit pe RISE.

Panică. Am tăiat-o instant. M-am încurcat pe niște străduțe din Râmnicu Sărat, primă ocazie cu care bodyguarzii s-au și dat jos. Fiecare avea cîte o tonfă, deci n-avea sens să coborîm și noi așa că i-am dat mai departe. Eram pe interzis și cît pe ce să lovim o râmniceancă cu două plase.

Eu aveam permis de cîteva luni, chiar nu eram pregătit de urmăriri, iar ăia chiar nu păreau prietenoși deloc.

În fine, panica aia mare a venit cînd am văzut că mai avem benzină doar de 60 de kilometri, timp în care zdrahonii erau fix în spatele nostru, într-o mașină înmatriculată pe Tel Drum. Practic, dacă stătea după noi, ne prindea undeva între Focșani și Buzău, pe DN2, în cîmp. Noroc că doar ne-a pozat numărul mașinii și s-a întors.

V-a zdruncinat momentul în care v-ați trezit cu ANAF la ușă?

Romana Puiulet: Nu, dar a fost neplacut.

Victor Ilie: E mult spus „zdruncinat”, eu eram la un festival de jazz.

Ana Poenariu: Eu la bere cu dentista.

Mihai Munteanu: Nu neapărat.


După episodul ANAF, v-au mai “căutat” și alții. V-ați mai trezit și cu alții la ușă?

Victor Ilie: După ANAF ne-a mai vizitat un fiu nelegitim al regelui Mihai – susținea el.

Încercări de descurajare, intimidare, poate chiar manipulare? Încercări de a “o rezolva cumva”?

Romana Puiuleț (foto): Da, tot timpul. E tot mai greu să menții firul investigației și ești obligat să fii extrem de vigilent ca să nu fi deturnat de interesele celor cu care interacționezi. Dacă în trecut identificam cu ușurință sursele pentru care puteai să “bagi mîna în foc”, acum mi se întîmplă să fac balet chiar și în mediile pe care le identificam odinioară ca fiind curate.

Trebuie să fii atent pînă și cînd ai documentul în mînă. E obligatoriu să îl confrunți cu alte surse de informații, altfel există mari șanse să fi fost indus în eroare. Poate am crescut și noi, suntem mai riguroș si mai exigenti, vrem să scoatem la suprafață tot mai mult din adevăr.


Ce este, pentru voi jurnalismul de investigație? Este o specie pentru cei mai dependenți de adrenalină? Sau fără instinct de conservare?

Romana Puiuleț: Și una și alta. Nu suntem cei mai echilibrați oameni de pe pămînt. Este evidenta nevoia de adrenalina, dar incercam sa dam utilitate acestor trăsături personale, sa le canalizam eficient.

Victor Ilie: Jurnalismul de investigație nu mi se pare special. Și materialele noastre tot la 5 întrebări mari și late trebuie să răspundă. Unii pun mai mult accent pe „Când?”, „Cine?” și „Ce?”, iar jurnalismul de investigație insistă mai mult pe „De ce?” și „Cum?”, uneori și „Cât?”.

Paul Radu: E muncă în folosul publicului.

Mihai Munteanu: Cert e că nu te plictisești.


Ce răspuns aveți pentru cei care stau pe margine și spun: la ce alergați atât? La ce bun? Vouă “ce vă iese”?

Romana Puiuleț: Ne ies multe atîta timp cît se schimbă ceva în bine în orașul nostru, apoi în comunitate, printre vecini. Și ne mai ies și banii pentru chirie…

Victor Ilie: Aud din ce în ce mai rar întrebarea asta pentru că s-a cam prins lumea că e nevoie de jurnalism serios

Paul Radu: Munca serioasă dă întotdeauna rezultate. E nevoie doar de răbdare.

Mihai Munteanu: Un sentiment de utilitate care durează 24 de ore.


Dar pentru cei care se întreabă “da’ de unde au ei bani să facă asta. Sigur îi plătește cineva”?

Romana Puiuleț: Păi da. Sigur ne plătește cineva. Cei care constată că ne facem munca onest, după ce am trecut printr-un proces de fact checking riguros. Există oameni care si-au pastrat luciditatea si susțin presa de calitate. Sunt cititorii noștri.

Victor Ilie: Găsesc rapoartele noastre de activitate și pot s-o sune pe mama să o întrebe de cîte ori mi-a trimis pachet de-acasă. Chiar zilele astea aștepit un transport. Altfel, cred că de luna asta cea mai mare parte a salariului meu vine de la public. Mulțumim!

Mihai Munteanui: Ne plătesc efectiv cei care donează la RISE. Uneori câștigăm granturi pentru jurnalism.


Cum/de ce ați intrat în Rise Project?

Mihai: Munteanu: Eram niște prieteni la o masă care făceau același lucru și ne-am gândit să-l facem împreună.

Romana Puiuleț: Daniel Bojin, un om de la care am invatat enorm, mi-a zis intr-o zi: uite, ne-am gîndit să înființăm o asociație de jurnalism de investigație și am vrea să faci parte din ea. Apoi m-a tîrît în Centrul Vechi unde se adunaseră la o bere Paul, Mihai, Daniel și Cristi. M-am simțit puțin intimidată dar am zis da pe loc și asta a fost.

Ana Poenariu: Eu am aterizat mult mai târziu. Simțeam că mai am multe de învățat și de ce să nu învăț de la cei mai buni?! Am bătut la ușă și m-au primit.

Victor Ilie: Șobolăneam pe la Casa Jurnalistului și am luat o bursă de la Freedom House pentru o investigație despre o fabrică de diamante. De-atunci șobolănesc pe la Rise.

Paul Radu: Era nevoie de RISE și ne-am coalizat.

Aveți nostalgii legate de perioada în care lucrați în redacții? Diferențe atunci/acum?

 

Mihai Munteanu: O perioadă mișto într-un newsroom clasic a fost epoca Ringier de la Evenimentul Zilei, când redacția a fost condusă de doi tipi cu viziune, Răzvan Ionescu și Horia Ghibuțiu. Garantau libertăți editoriale, protejau departamentul de investigații și îndeplineau funcția de “cap limpede”. Băieți. Unul e la Recorder acum, celălalt la Rock FM.

Romana Puiuleț: Nostalgiile se suprapun de multe ori chiar cu procesul de creștere al fiecăruia. Firește că îți amintești cu drag de o perioadă în care erai curios, entuziast, de nezdruncinat. Mi-e dor de Make. Pe vremea aceea lucram la ziarul Bursa, iar Make este un patron romantic de presă financiară. Încuraja investigația și împreună cu Daniel Bojin le-am făcut pe primele . Periodic îmi mai este dor de Moise Guran, un entuziast incurabil pe vremea cît producea BizBazar. Era omul care te susținea mereu și știai că va fi in spatele tău. O calitate foarte rară dar foarte importantă în presa de investigație.

E o diferență între modul în care se raportau la jurnaliștii de investigație autoritățile/politicienii/publicul acum zece ani și acum?

Mihai Munteanu: Nu simt schimbari majore de atitudine în cazul autorităților. Ne confruntăm dintotdeauna cu reticențe sau blazări funcționărești, dar și cu tradiționala psihoză a spionitei. E adevărat, însă, că garda începe să se schimbe peste tot, iar tinerii care intră acum în sistemele de stat vin cu mentațități reformate, inclusiv în relația cu noi. Cel care s-a schimbat repede e publicul: mult mai voluntar azi.

Victor Ilie: Pur și simplu n-am amintiri de-astea de-acum 10 ani cînd sigur era super-nasol, am auzit o groază de povești horror din era Năstase. De cînd am început să mai fac cîte-o investigație nu s-a schimbat mare lucru în relația cu autoritățile, zic eu. Vă dați seama că Guvernul Tudose n-a avut purtător de cuvînt? Accesul la dosarele civile e mai limitat. Bazele de date ale statului sînt tot mai poluate. Sînt greșeli în documente oficiale. Nu prea iei mare lucru „pe super sigur”. Daniel Bojin documenta niște afaceri ale familiei Alyiev la București acum cîțiva ani. Și fix pe subiectul lui Daniel, Internele îi spuneau una, iar Externele răspundeau cu totul altceva. Nu mai înțelegeai nimic.

Lui Liviu Dragnea, de exemplu, doar eu i-am scris 88 de rînduri de întrebări pe Whatsapp despre Tel Drum și alte afaceri pe care le au el, familia și prietenii săi. N-a răspuns niciodată. Ana și Paul cred că au adunat chiar mai multe rînduri. Efectiv, niciodată n-a răspuns la nici o întrebare, doar a dat cu seen. Ei, cînd a venit Antifrauda i-a răspuns foarte prompt. Super prompt.

Seria de anchete cu legăturile Tel Drum – Dragnea – Brazilia v-a crescut notorietatea. A avut și alte efecte? În România și în Brazilia.

Paul Radu: Liviu Dragnea nu a mai dat prin Brazilia, iar procurorii de acolo îl anchetează atât pe dânsul cât și pe partenerii săi de acolo.

Victor Ilie: După seria Dragnea au existat efecte judiciare atât în România, cât și în Brazilia.

Au încercat cei implicați să vă domolească? Ce le-ați răspuns?

Mihai Munteanu: Încercările de domolire au valoare de confirmări. Le întâmplinam cu entuziasm. Aici, cei implicați au recurs la intimidare, ascunși strategic după colț. Când nu trimit Fiscul, te înjură organizat site-urile conspiraționiste sau televiziunile de partid.

Victor Ilie: Nu a fost nevoie să ne domolească nimeni pe noi, trebuiau domoliți niște milioane de oameni în numele cărora noi doar am pus niște întrebări. Iar oamenii încă mai au întrebări și tot nu-s domoliți.

Costă mult o astfel de anchetă?

Victor Ilie: Păi cum să nu coste? Să zicem că documentezi un parlamentar șpăgar, care a fost om de afaceri înainte să intre în politică. Găsești că are un proces cu un fost partener. S-au luat ei de la ceva. Îl suni pe al doilea. Ar vorbi despre omul tău și te cheamă la Marriott, că e aproape de el. Te duci acolo, plătești tu consumația că ar fi culmea să-ți plătească el cafelele și apele după ce-ați vorbit două ore. S-au dus 100 de lei. Nu afli mare lucru, dar îți zice că răspunsurile tale se află în Giurgiu, la un fost consilier de-al politicianului, care sigur știe mai multe.

Ăla nu dă multe detalii la telefon, e panicat că ne interceptază ăștia, dar pare că știe ceva și a doua zi te duci rachetă la Giurgiu. În mod normal decontezi 7,5 litri de benzină la suta de kilometri, așa zice legea, dar îi dai blană că te-ai trezit tîrziu și consumi 10 la sută, iar diferența e de la tine. Acolo, ăla îți zice că a auzit el că politicianul lua șpăgi printr-o firmă „ceva cu management și trading”. Plătești și cafelele astea și te întorci la București cu niște background bun și niște jumătăți de informații. Ai mai scăpat de 100 de lei. Umătoarea zi bagi niște telefoane și afli numele exact al firmei prin care ar circula șpăgile.

Cumperi datele de la Registrul Comerțului. 20 de lei. Firma e deținută de altă firmă. Mai dai 20 de lei pe a doua. Acolo găsești alte informații despre alți oameni cărora să le plătești cafeaua. Noile piste de la Registru includ o adresă din Ilfov unde s-ar putea afla o casă nedeclarată a politicianului. O șpagă? Te duci acolo, arzi altă benzină, dar nu găsești decît un maidan și un cetățean care știe că ăla e tăpșanul politicianului. Nu pe gratis, cere o țigară. Sau două. Apoi te duci la Cadastru în Grozăvești, să afli de la cine a cumpărat terenul. Și acolo plătești.

Și tot așa, până afli cine-a tăiat pădurea, care-a privatizat fabrica, când a luat banii sau de ce și-a făcut firmă în Seychelles te învîrți între tot felul de puncte în care plătești fie cafele, fie documente.

Asta-i o întrebare de trimis la „Antifrauda”, că ei chiar au trecut prin toate deconturile noastre și pot face o analiză de costuri mult mai profesionistă.

Familiile voastre cum vă înțeleg? Să lipsești o vreme pentru cine știe ce anchetă…

Romana Puiuleț: Ne straduim sa devenim ceva mai intelepți , echilibrăm putin planurile.

Victor Ilie: Ai mei erau mult mai relaxați cînd făceam rubrica de sport la Radio Iași sau cînd făceam cîte-un reportăjel la Opinia Studențească, dar sînt super-fani Rise

Cum poate fi stimulat acest gen jurnalistic?

Paul Radu: Ar trebui ca școlile de jurnalism să organizeze cursuri și mai ales mastere serioase pe investigații.

Romana Puiuleț: Probabil ar trebui sa includem cati mai multi tineri in gasca asta a noastra ingusta, sa nu mai para un domeniu atat de inaccesibil. Apoi sa ii contaminam cu entuziasm. Sa promovam mai intens colaborarea si sa ponderam spiritul competitiv. Sa recreem gustul intens al investigatiei care aduce dupa sine schimbarea.

Mihai Munteanu: Cand reactionezi prompt si cetateneste la inechitatile pe care le reclamă.

Ce vă motivează?

Romana Puiuleț: Imaginea unei femei în vîrstă, aflate la coada la supermarket, în ziua în care a venit pensia, dar care nu își permite să cumpere al doilea kilogram de făină.

Victor Ilie: Curiozitatea care e fix cocaină - uneori mai ieftină, alteori mai scumpă.

Mihai: Munteanu: Compulsia, expedițiile și nedreptățile.

Paul Radu: Munca transfrontalieră, călătoriile și învățatul permanent.

Când simți că nu ai muncit degeaba?

Romana Puiuleț: Cînd aflā tata cā am publicat ceva fārā sā îi spun. Sau când procurorii, ca acum - de exemplu, investigheaza corporatia Schweighofer. Am documentat video practicile ei ilicite, inca de pe vremea cand numele companiei austriece nu era cunoscut, incat nu pot sa nu ma gandesc ca am contribuit si eu, macar cat o furnica, la ancheta de astazi.

Ana Poenariu: Oamenii care ne-au donat bani anul trecut ne-au trimis și mesaje. Multe! Le-am lipit pe un perete din redacție și uneori, când mă urmărește norul ăla gri, mă mai duc și recitesc ce ne-au scris ei. Așa mi-aduc aminte că nu muncim niciodată degeaba.

Victor Ilie: Cinic, eu simt că nu muncim degeaba de fiecare dată cînd cineva ne scrie că are o problemă – că l-a furat primarul sau judecătorul, că i-a traficat cineva identitatea, că nu găsește medicamente, că l-a abuzat recuperatorul de credite și altele de-astea. De multe ori scenariul e similar: un om s-a dus deja la Poliție cu un necaz, apoi la Parchet sau Fisc, dar cum de-acolo nu l-a ajutat nimeni, își pune o speranță în noi. E mare lucru. Undeva, din Baia Mare, Londra sau din Botoșani, un om pierde jumătate de zi să scrie un mail, să găsească documente, să argumenteze o teorie.
Am primit mii de povești de investigat pe Facebook sau email, dar din păcate sîntem doar o mînă de oameni și nu apucăm să scriem despre toate nedreptățile.

Proiectul editorial Paginademedia.ro este susținut de MedLife.


MedLife - am inceput cu un juramant, continuam cu un angajament.

De mai bine de 20 de ani investim in oameni si in tehnologie medicala. Crestem odata cu noile generatii de doctori pentru a atinge cel mai inalt nivel de performanta in actul medical.

Sanatatea este profesia si pasiunea noastra si vrem sa imbunatatim calitatea vietii fiecarui pacient, cu grija, cu atentie si oferind intotdeauna cele mai bune optiuni de tratament.

Am devenit cel mai mare operator privat de servicii medicale* investind constant in oameni si in tehnologie. Si nu ne oprim aici. Pentru ca la MedLife ne-am luat angajamentul sa facem Romania bine.

*conform cifrei de afaceri

Citește și:

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • interesant. totusi 30 de hectare nu sunt echivalentul a 30 de terenuri de fotbal... terenul de fotbal e 100x65, hectarul e 100x100, diferenta e de 6500m2 si 10000m2...
  • Nu investigheaza nimeni in Brazilia nimic despre Dragnea. Dar voi... cu manipularea, sa para ca munciti, sa va meritati banii de la Soros.

Trimite un comentariu