
Emisiunea On the Rocks, realizată de Alex Dona, managing partner la Times New Roman, nu-și va mai găsi loc în grila de toamnă a postului. Anunțul a fost făcut chiar de realizator, pe pagina sa de Facebook.
„Conducerea trustului care deține Rock FM a decis să scoată de pe post ”On The Rocks”. Vă mulțumesc tuturor, colegi, invitați, sponsori dar mai ales ascultătorilor care ne-au fost alături”, a scris Dona pe pagina sa.
Contactat de Paginademedia.ro, Alex Dona a declarat că nu i s-a dat nicio motivație pentru această decizie, alta decât că „nu se mai dorește de către conducere”. El a mai menționat și că avea contract cu Rock FM pe o perioadă de un an, dar că a fost de acord cu întreruperea unilaterală a acestuia.
Cum explică stația decizia:
Cristi Hrubaru, directorul Rock FM, a explicat pentru Paginademedia.ro care au fost rațiunile din spatele acestei decizii. Mai exact, motivele renunțării la proiect sunt legate de audiențe.
Cristi Hrubaru, directorul Rock FM, pentru Paginademediaro:
„Vreau să precizez încă din capul locului că a fost o plăcere să lucrăm cu Alex Dona. Eu i-am propus să facă o emisiune la Rock FM și i-am fost alături încă de la primele ediții. E un tip foarte mișto, cool, carismatic, acid. Din păcate, audiențele pe tronsonul acela nu au avut creșterile pe care le-am dorit. În altă ordine de idei, atunci când l-am anunțat că nu se mai face emisiunea, i-am propus să ne gândim la un alt proiect, așa că nu îi înțeleg postarea de pe Facebook.
În continuare îl așteptăm cu un nou proiect, să încercăm să ridicăm audiența pe acel segment. În radio, nu contează că-mi place mie, ci ascultătorilor. Mie mi-a plăcut de Alex Dona. Noi nu am renunțat la om, ci la proiect.”
Ce va intra pe tronsonul On the rocks?
„Nu știu încă. Probabil ca și până acum program de animații cu DJ. Se pare că nu place vorbăria multă pe acel segment.”
Ce va face Alex Dona cu emisiunea? „Încă nu știu direcția proiectului ”On The Rocks” dar știu sigur că vreau să îl continui. Mai sunt mulți oameni care merită aduși în atenția publicului iar politicienii de care are parte țara asta aproape că cer să fie luați la mișto”, a scris el pe Facebook.
Anunțul integral al lui Alex Dona:
„A fost cu invitați mișto, a fost cu muncă, cu stres, cu nerăbdare și cu satisfacții. A fost cu niște colegi geniali cărora le mulțumesc pentru ajutor dar mai ales pentru prietenie. A fost cu glume, cu emoții, cu gafe, cu seriozitate iar uneori chiar cu indignare la adresa celor care ne conduc.
Zic că a fost pentru că nu mai este. Conducerea trustului care deține Rock FM a decis să scoată de pe post ”On The Rocks”.
Vă mulțumesc tuturor, colegi, invitați, sponsori dar mai ales ascultătorilor care ne-au fost alături. Mesajele de apreciere și susținere, felicitările și încurajările voastre venite de prin toată lumea au făcut să pară totul mult mai puțin greu.
Încă nu știu direcția proiectului ”On The Rocks” dar știu sigur că vreau să îl continui. Mai sunt mulți oameni care merită aduși în atenția publicului iar politicienii de care are parte țara asta aproape că cer să fie luați la mișto.
#OnTheRocks”
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii