Skip to main content

Vodafone renunţă la serviciul 4GTV şi urmează să lanseze o nouă aplicaţie. Compania a vrut să convingă CNA că nu mai are nevoie de aviz

 
Vodafone
Vodafone

Compania Vodafone a solicitat Consiliului Naţional al Audiovizualului retragerea aviziului pentru serviciul la cerere Vodafone 4GTV, pe care îl va închide pe 30 septembrie, şi a anunţat că urmează să lanseze un nou serviciu video, Vodafone TV.

Publicitate

Serviciul ar urma să fie lansat din 17 septembrie şi ar fi exclusiv sub forma unei aplicaţii mobile. În acest context, avocaţii Vodafone au încercat să-i convingă pe membrii CNA că nu mai este nevoie să notifice forul în legătură cu lansarea acestui serviciu audiovizual la cerere (aşa cum spune legislaţia).

Principalul argument: Vodafone TV NU va avea site web, ci doar o aplicaţie mobilă.

„În interpretarea noastră, aplicaţia mobilă NU reprezintă un serviciu media audiovizual la cerere pentru care să fie aplicabile prevederile deciziei 320/2012”, au menţionat reprezentanţii Vodafone în adresa trimisă la CNA.

Pe de altă parte, reprezentantul departamentului juridic al CNA a explicat: „Faptul că aplicaţia nu are un site web nu înseamnă că nu foloseşte reţele de comunicaţii electronice. (...) Acest conţinut audiovizual disponibil pe aplicaţia de pe telefon trece prin internet sau wi-fi.”

Întrebat de Gabriel Tufeanu, membru CNA, de ce i-ar deranja să facă o simplă notificare la CNA în legătură un serviciu la cerere, unul dintre reprezentanţii departamentului juridic al Vodafone a răspuns:

„Compania noastră apreciază ca un pricipiu pe care doreşte ca angajaţii ei să-l îmbrăţişeze, acela al simplităţii. Adică să nu facem lucruri care nu sunt necesare. Asta dincolo de a intra în discuţia de a face un lucru care ar fi oricum ar fi acceptat.

Ideea e să nu facem nimic în plus faţă de ceea ce este cu adevărat necesar, pentru că viaţa este oricum complicată şi pentru a ne uşura şi a ne spori bunăstarea tuturor, ideea ar fi să nu facem lucruri care nu sunt necesare.”

Gabriel Tufeanu: „Aveţi perfectă dreptate. Nici nouă nu ne place că viaţa este complicată. Această raţiune de a se obţine un aviz este pentru a vedea şi noi dacă ce transmiteţi dumneavoastră este potrivit. Poate va apărea un alt serviciu, fără aviz, care va difuza, nu ştiu...Hustler TV”

Vlad Cercel, avocat, Ţuca Zbârcea şi Asociaţi:

„Nu este vorba în niciun caz că ne-ar deranja sau nu anumite activităţi care sunt reglementate de actele normative în vigoare, doar că noi citind decizia 320, am înţeles că un element central în această decizie este existenţa unui site web. Acesta trebuie să se regăsească în formularul de notificare, în proiectul editorial, în proiectul tehnic şi chiar în conţinutul aviziului de furnizare emis de CNA, în registrul furnizorilor de pe pagina de internet a CNA.

(...) Nu este vorba despre un deranj în ceea ce priveşte îndeplinirea unor obligaţii legale, doar că în momentul de faţă aşa cum este redactată decizia 320, noi suntem în imposibilitate de a redacta o notificare care să îndeplinească cerinţele decizie şi pe cale de consecinţă CNA nu poate emite un aviz de furnizare care să aibă printre elementele sale o pagină web. Aplicaţia a fost concepută fără a avea asociată o pagină web.”

În plus, reprezentanţii Vodafone au invocat un alt articol din legislaţia audiovizuală pe care compania nu ar putea să-l îndeplinească, potrivit căruia „dreptul de rectificare se exercită prin postarea pe pagina web de start a serviciului, la loc vizibil a textului rectificării în termen de maximum trei zile de la data notificării.”

În replică, Radu Herjeu a răspuns că i se par „pretexte cusute cu aţă albă”: „Problema dumneavoastră este că noi nu ştiu ce o să vă facem...că vă închidem Vodafoneul că nu faceţi rectificarea. Mie asta îmi arată că vreţi să ocoliţi, de fapt, principalul motiv pentru care există această decizie (de notificare a serviciului la cerere n.r.) şi anume protecţia minorilor.”

În finalul unor discuţii de aproape o oră pe acest subiect, CNA a decis să trimită în scris Vodafone şi un răspuns despre aplicaţia mobilă pe care Vodafone urmează să o lanseze: „Aşa cum aţi descris dumneavoastră proiectul, Consiliul consideră că veţi avea nevoie de aviz.”

Care sunt argumentele din nota trimisă de Vodafone:

„Menţionăm că aplicaţia mobilă NU are o versiune WEB, respectiv NU poate fi accesată prin intermediul unui browser de internet şi NU are asociat un site web, aşa cum este definit la art. 1 lit. F) din Decizia CNA 320/2012.”

„Aplicaţia mobilă este strict un program pe calculator şi, în această etapă de dezvoltare şi implementare va putea fi descărcată de Utilizatorii dinali numai pe dispozitive mobile compatibile.”

„Utilizatorii finali vor putea accesa şi utiliza această Aplicaţie mobilă:

I. În mod „online”, prin internet mobil sau wi-fi

II. în mod „offline”, în cazul funcţionalităţii Descărcare temporară, care permite Utilizatorilor finali să vizualizeze, pe o perioadă determinată de timp, fără a avea o conexiune la internet activă, conţinutul descărcat anterior prin intermediul internetului”.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

Trimite un comentariu

sus