Skip to main content

ULTIMĂ ORĂ. Pro TV anunţă agresiv că ar putea ieşi de pe Telekom şi NextGen. Toate site-urile Pro, "inundate" de anunţ

 
ULTIMĂ ORĂ. Pro TV anunţă agresiv că ar putea ieşi de pe Telekom şi NextGen. Toate site-urile Pro, "inundate" de anunţ

UPDATE. Ce spun reprezentanţii Telekom de anunţul Pro TV?

Publicitate

Într-un punct de vedere trimis Paginademedia.ro, aceştia au declarat:

„Suntem surprinşi de anunţul făcut de Pro Tv. Discuţiile cu grupul media sunt în derulare şi negocierile cu acesta sunt purtate in beneficiul clienţilor noştri, in condiţiile in care Pro TV vizează o creştere semnificativă a pretului”, au declarat reprezentanţii Telekom într-un punct de vedere trimis Paginademedia.ro.

PRESIUNE PE TELEKOM. Pro TV anunţă pe site că ar putea să iasă din 1 martie din reţeaua Telekom şi NextGen întrucât contractele de retransmisie dintre cablist şi postul TV vor expira.

O face într-un mod agresiv, pe toate site-urile pe care le deţine, într-o "ploaie" de bannere. Asta deşi contractul cu Telekom este încă în discuţii. Şi o face într-o seară de vineri, seara Românii au talent, la care Telekom a fost ani de zile sponsor principal, până la această ediţie.

„Toate celelalte reţele vor continua să difuzeze canalele PRO TV. PRO TV oferă în continuare canalele sale către Telekom şi NextGen şi depune toate eforturile astfel încât abonaţii acestora să poată urmări noile sezoane ale emisiunilor sale precum Românii au Talent, dar şi lansările producţiilor VLAD şi Cântă acum cu mine”, spune Pro TV în mesajul postat pe site-ul companiei.

Postul nu menţionează însă de ce s-a ajuns la această situaţie. A cerut Pro TV un preţ mai mare? Nu mai e dispus Telekom să plătească preţul de până acum?

Formă de presiune a Pro TV în seara Românii au talent

Pro TV face anunţul extrem de agresiv.

În mod surprinzător, postul face anunţul atât printr-o ştire postată pe prima pagină stirileprotv.ro, cât şi prin numeroase bannere publicitare postate pe site.

Sunt cel puţin cinci bannere doar pe Home-Page. Plus branding!

Bannerele sunt reluate şi pe celelalte site-uri ale grupului, protv.ro, Românii au talent etc.

Campania Pro TV vine într-o seară de vineri. Seara de vineri este seara show-ului Românii au talent, la care Telekom a fost sponsor principal opt ani. Până la această ediţie, la care nu mai este principalul client de publicitate.

Telekom şi NextGen au împreună în jur de 1,5 milioane de abonaţi.

Paginademedia.ro a solicitat şi Telekom o poziţie, pe care o vom publica de îndată ce o vom primi.

Foto cu bannerele de pe site-ul Ştirilor Pro TV, în continuare:

CONTEXT. Pro TV a mai trecut printr-o situaţie asemănătoare în ianuarie 2013. Pe atunci, postul a ieşit din grila DTH a fostului Dolce, pe 3 ianuarie 2013.

ProTV S.A. a solicitat Romtelecom o creştere semnificativa a costurilor de difuzare pentru cele 11 canale ale grupului, ceea ce ar presupune, în mod automat, costuri mai mari pentru clienţii Romtelecom”, au precizat reprezentanţii companiei.

Despărţirea n-a durat mult. Pe 9 ianuarie 2013, Pro TV revenea în grila operatorului.

Citeşte şi:

REACŢIE. "Pro TV vrea creşterea preţului." Reacţia Telekom după anunţul agresiv al Pro TV că "ar putea ieşi" din grila operatorului

Redăm mesajul integral al Pro TV, postat pe site:

„Vă informăm că în data de 28 februarie contractele de retransmisie ale PRO TV cu Telekom Romania Communications S.A. şi NextGen Communications SRL vor expira. În pofida ofertelor PRO TV, Telekom şi NextGen nu au agreat un nou contract.

În acest context, este posibil ca începand cu data de 1 martie canalele PRO TV să nu mai fie disponibile abonaţilor din reţelele Telekom şi NextGen.

Toate celelalte reţele vor continua să difuzeze canalele PRO TV. PRO TV oferă în continuare canalele sale către Telekom şi NextGen şi depune toate eforturile astfel încât abonaţii acestora să poată urmări noile sezoane ale emisiunilor sale precum Românii au Talent, dar şi lansările producţiilor VLAD şi Cântă acum cu mine.

Pentru mai multe informaţii, abonaţii pot contacta serviciul clienţi Telekom www.telekom.ro/formular-contact/, respectiv serviciul clienţi NextGen www.next-gen.ro sau www.protv.ro/contact.”

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Răzvan Alexandru Răzvan Alexandru
    Tocmai ce a început un nou sezon dintr-un show exploziv, "Proteveii au talente", în care concurenţii trebuie să folosească tehnici de interlopi pentru a obţine taxă de protecţie. Înţeleg că gazda show-ului e Sile Cămătaru, deşi le-a fost greu să-l convingă s-o accepte pe Răduleasca drept coprezentatoare.

    Cât timp cabliştii o să cedeze la mizeriile ăstora, şarada o să se tot repete. Iar majoretele care aplaudă de pe margine ar trebui să se gândească la faptul că, dacă beneficiile majorărilor de tarife ajung în conturile acţionarilor Prost TV, costurile ajung fix în facturile lor.
  • Cristi Cristi
    Pa Pro Tv....sa se intoarca ieri...cu ocazia asta nu ne mai uitan la TV ..
    .de ce ju se retrag toti ?
  • Adi Adi
    Acum ati inteles ca Protv trăiește pe banii vostri? Ai noștri? Nici acum nu ati realizat ca noi plătim salariile la Protv? Si probabil ca vor salarii mai mari! Se poate face cumva sa plătesc în plus ca NU mai am Protv în grila? NU vreau sa-i plătesc salariul Smile sau cum îl cheamă! Se poate?
  • F F
    Părerea mea este ca Pro nu ar trebui sa accepte un preț apropiat de al antenei. E un post care face pe comercial constat cât antena și Kanal împreună. Sper ca nu este vorba totuși de ceva exagerat. Asta este problema, ca vorbim despre ceva ce nu cunoaștem.
  • ionescu ionescu
    e atat de simplu..firma de cablu :
    -taie aproape tot digitalul si lasa in el doar posturile din must carry
    -baga in digital toate canalele pamantului free si cu bani dar face multe extraoptiuni pe care abonatii sa le ia daca vor :pachet pro(toate ***-urile pro)
    pachet antena(toate ***urile antena..)/pachet discovery (tot discovery) etc...fiecare cate 1-5 lei/per extraoptiune..mai mult nu merita ..
    daca le iei pe toate ai discount 50%!
    -binenteles in digital sa existe un pachet free cu tot ce se poate si care e free gen tvr..b1, realitatea etc..
    -totodata daca tot platesc un pachet emite .... in HD minimum !!!! conditie obligatorie as zice !
    telekom sa iasa pe toate mediile si sa spuna clar si raspicat ca asa nu se mai poate ! sa faca pachete si sa ofere calitate !
    toate de mai sus valabile si pentru..... de la eurosport care ne ofera premiere league intr-un feed sd la o calitate de tot rasul de nu ai cum sa te uiti pe niciun lcd..poate pe un tv cu tub!!!
    Romania este o tara de muls pentru toti fara ca nimeni sa ofere minimum de calitate
  • Alex Alex
    Desi nu sunt fan Telekom aici e clar o presiune din partea Pro TV care nu ar avea niciun motiv sa inceapa deja presiunile daca nu aveau pretentia la o suma considerabil mai mare. Daca solicitau o suma rezonabila nu cred ca existau aceste declaratii din partea Pro TV/Telekom.
  • Mari Mari
    Unde le urez astora de la Protv cale batuta?
  • Adrian Adrian
    Daca se va intampla ...voi termina si cu ProTv si cu Telekom care, fie vorba intre noi, face ce vrea cu grila de programe...si a facut asta tot timpul...indiferent ca s-a chemat Dolce sau Telekom...si indiferent de vointa clientilor. Eu sunt clientul lor de la inceput...iar Protv-ul este postul meu de suflet.
  • DINU IONEL DINU IONEL
    E rezolvabila problema... Cei de la Telekom o rezolva foarte repede, ca de fiecare data.. Fără acordul abonatului o sa mărească abonamente și gata!!!!
  • bing bing
    sa ii fie rusine Pro-tv-ului, Telekom a pompat milioane de euro la ei in contul bancar si acum isi bate joc de ei.
  • mile mile
    Si daca si rcs face aceiasi mutare? Oare ce se va intampla? Ca eu pot sa traiesc fara protv, dar pro tv nu poate sa traiasca fara bani. Macar cateva luni
  • Wilhelm J. Wilhelm J.
    Mare pierdere... Protv nu mai e demult ce a fost, de abia poti sa te mai uiti la in film de mai de soi. In rest productiile sunt slabe si pline de iluzii.
  • obi obi
    Ar putea iesi dar nu vor iesi. Probabil cei de la Telekom se vor intelege cu sefii pro Tv. Ce raspuns sa va dea Telekom acum, ca face eforturi sustinute pentru a oferi abonatilor programe diversificate de cea mai buna calitate. Nu stiti placa pe care o pun toti cabilistii atunci cand sunt pusi la colt ?
  • Poate asa ... Poate asa ...
    sa nu imi spui ca o sa intre in lista must-carry :)
  • Dan Dan
    Ce sa spun,pun mătura în doliu,ca dispar ***tarvurile din grila Telekom.Si ce sa vad,niste ***(tv)i,precum,Vlad,Românii(n-)au talent,Esca(pensionara)etc,etc..Sa mai dau 5,6 roni in plus,pt Călinescu,Chirilă și restul#nu rezist cu ce bani imi da firma,mai vreau ,ceva in plus,de la abonații cei fraieri?

Trimite un comentariu

sus